Reguli pentru zborul cu avionul în sarcină

Gravidele pot zbura cu avionul cel puţin până în săptămâna 28 dacă sarcina decurge normal şi au acordul medicului. Iată cum pot avea un zbor comod gravidele.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Reguli pentru zborul cu avionul în sarcină
Sarcină - reguli pentru zborul cu avionul pentru gravide, foto Shutterstock

Există situaţii în care este indicat ca femeile însărcinate să evite zborulDr. Natalia Caisin, medic primar obstetrică – ginecologie, vine cu amănunte despre afecţiunile ce se pot agrava în timpul zborului şi pune sarcina în pericol”Acestea sunt anemia severă, astmul bronşic, obezitatea peste gradul III, hipertensiunea arterială, sindrom nefrotic, istoric cu tromboză venoasă profundă, fracturi în primele zile de la imobilizare, hemoragie în cursul sarcinii, probleme de inserţie ale placentei, risc de naştere prematură”.


CSÎD: Până la câte săptămâni este reglementarea oficială privind zborul cu avionul pentru femeile însărcinate?
Dr. Natalia Caisin:
Fiecare companie aeriană are propriile reglementări oficiale. Dar în general, toate companiile aeriene mari permit călătoria până la 28 de săptămâni. Este suficient să aveţi o dovadă medicală din care reiese data probabilă a naşterii sau vârsta actuală a sarcinii. Călătoria după această vârstă este restricţionată de majoritatea companiilor şi necesită prezentarea unui certificat medical cu avizul medicului, în care se specifică data naşterii şi precizarea că este aptă pentru zbor. Valabilitatea certificatului variază la diferiţi agenţi, iar pentru a vă asigura, solicitaţi condiţiile companiei sau să aveţi un certificat emis cu maximum 48-72 ore anterior zborului. Atenţie şi la zborul de întors, ce vârstă de sarcină veţi avea la întoarcere.

CSÎD: Unele companii aeriene sunt mai permisive şi lasă femeile însărcinate să zboare până în săptămâna 37 de sarcină…
Dr. Natalia Caisin:
Da, din punct de vedere medical şi conform RCOG (Colegiul regal de obstetrică şi ginecologie din Marea Britanie) se recomandă ca zborul să fie limitat începând cu săptămâna 37, în condiţiile unei sarcini fără complicaţii şi mama sănătoasă. Începând cu a 37-a săptămână de sarcină, creşte probabilitatea declanşării travaliului în orice moment.
În cazul sarcinei multiple (gemeni, tripleţi), chiar şi fără complicaţii, zborul este permis până la 32 de săptămâni.


Atenţie la riscul de tromboza venoasă profundă!

CSÎD: Ar putea ajuta gravida să călătorească mai comod un un anumit tip de haine, de ciorapi strânşi pe picior etc?
Dr. Natalia Caisin:
O călătorie relaxantă este asigurată şi de o vestimentaţie adecvată. Orice zbor presupune aflarea pe o anumită perioadă de timp în condiţii restrictive şi orice disconfort creat de îmbrăcăminte se amplifică, astfel recomandarea este să alegeţi haine comode. De obicei, picioarele se umflă, în special în trimestrul al treilea, de unde şi necesitatea de a folosi o încălţăminte comodă.
Este important să ţineţi cont şi de variaţiile de temperatură ce pot apărea în sălile de aşteptare, exterior şi în interiorul avionului.
Zborul cu avionul în timpul sarcinii reprezintă un factor de risc pentru tromboza venoasă profundă. O femeie însărcinată are un risc mult mai mare decât o femeie fără sarcină să sufere o tromboză, iar imobilizarea prelungită prin lipsa de mişcare, adaugată la starea de graviditate, creşte şi mai mult acest risc.
În vederea minimizării riscului tromboembolic (a producerii intravenoase de cheaguri de sânge), femeile însărcinate trebuie să rezerve un loc înspre culoar pentru a le permite să facă scurte plimbări prin avion şi să efectueze chiar exerciţii în scaun, de flexie-extensie, la fiecare 30 de minute.
În cazul gravidelor cu risc tromboembolic mare (varice membre inferioare sau pelvine, trombofilie, obezitate etc.) este indicat să poarte ciorapi cu compresie elastică şi se administrează heparină cu greutate moleculară mică în doză profilactică în ziua zborului şi cateva zile după.
Centura de siguranţă obligatorie pe timpul zborului, trebuie fixată astfel încât să nu producă presiune pe abdomen.

Gravidele pot cere să fie controlate manual la filtrele de securitate din aeroporturi

CSÎD: Ce dovadă de la medicul ginecolog le dă dreptul să nu mai treacă prin filtrele de securitate pe toată perioada sarcinii?

Dr. Natalia Caisin: Companiile aeriene solicită in mod obişnuit un certificat medical din care reiese vârsta sarcinii şi starea ei, care trebuie să conţină data probabilă a naşterii. Verificările de securitate desfăşurate obligatoriu înainte de zbor nu sunt considerate un risc şi nu se eliberează o dovadă specială în acest sens. Viitoarea mămică are dreptul să ceară să fie verificată fără să mai treacă prin filtru.

Dr. Natalia Caisin, medic primar obstetrică – ginecologie

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult