Nu de puține ori auzi rude sau chiar vecini, colegi de muncă să întrebe sau chiar să te sfătuiască când să ai parte de moștenitori. Însă, momentul în care ești pregătit(ă) cu adevărat să ai copii este unic. Iar deciziile precum întemeierea unei familii, nașterea unui copil, a doi copii trebuie luate cu responsabilitate căci ideea de bază este ca tu și partenerul tău să vă și ocupați de creșterea copiilor. Și nu bonele sau rudele.
Nu este comod să ai în jur de 30 de ani, să fii femeie și să nu ai încă urmași în țara noastră, căci multe rude fac presiuni în unele familii. Însă decizia nu ar trebui să le aparțină lor.
Psihologul și psihoterapeutul român din Germania, Andrada Tache atrage atenția asupra acestui curent:
„În România, generația formată din părinți și bunici este o generație care a trăit trauma comunismului, în care au devenit părinți și în care au fost separați brutal de bebelușii lor de numai 3 luni. Aceștia, în funcție de gravitatea traumei trăite, sunt conștienți de ce au pierdut sau, în cel mai rău caz, neagă complet importanța mamei în creșterea copilului tot așa cum, copiii crescuți prin bătai, corecții fizice, neagă că acestea au avut consecințe negative asupra lor”.
În multe situații, rudele creionează deja traseul mamei și viitorului copil, fără a ține cont de părerea mamei și de nevoile reale ale unui copil. În multe familii din România se întâlnește această situație: pe de-o parte rudele pun presiune pe femei să facă copii dar pe de altă parte nu le încurajează și susțin să se și ocupe personal de creșterea lor.
„Unele rude bine intenționate grăbesc tinerele femei să aibă copii, ca după aceea să le încurajeze să le crească altcineva copiii, pentru ca ele „SĂ NU STEA” acasă”, a mai explicat psihologul.
Este posibil ca în discursul acestor persoane să se afle sfaturi intrusive despre veniturile familiei, cariera mamei și idei precum „copiii cresc oricum, doar să-I faci”.
„Când vei reveni la muncă?”, „Ce se va întâmpla cu cariera ta?”, „Cum vă veți descurca financiar?” sunt doar câteva dintre întrebările pe care o mama din România le aude chiar și la piață, de la necunoscuți.
Pe de altă parte, generația de români care face acum copiii au trăit trauma separării timpuri de mamă. Până la Revoluție, 3 luni i se permitea mamei să îngrijească copilul nou-născut și apoi trebuia să revină la locul de muncă. În funcție de intensitatea traumei, încearcă să supracompenseze, oferindu-le copiilor lor tot ceea ce ei înșiși NU au primit de la părinții lor. Ori aleg să amâne rolul de părinți extrem de mult până la a nu și-l mai asuma deloc” a mai explicat Andrada Tache.