Încep școlile, grădinițele, facultățile. Pe lângă restricțiile și stresul produs de pandemia de coronavirus, unii copii de toate vârstele se vor confrunta și cu agresiuni din partea colegilor. Părinții și cadrele didactice pot ajuta copiii care au parte de bullying. Am identificat împreună cu Miriam Mircea, profesor de limbi străine în Germania, câteva dintre semnele și simptomele pe care le experimentează copiii ce sunt victime ale bullying-ului.
De altfel, profesoara alături de Ioana Popescu au inițiat încă din 2016 o campanie anti-bullying: “GeekSHEroes”. Jocul de cuvinte în engleză globalizează eroine de toate vârstele și categoriile sociale. Inițiatoarele au dorit să atragă atenția asupra acelor abuzuri care rămân oarecum ascunse și care sunt suferite de bărbați cât și de femei.
CSÎD: Pot fi si cadrele didactice victime ale bullingului?
Miriam Mircea: Desigur. Nimeni nu este imun și impenetrabil. Ca mulți, am fost elevă și apoi studentă. Acum sunt profesoară de limbi străine în sistemul de educație privat din Germania. Oricine poate deveni o țintă a bullying-ului, iar din păcate există tendința frecventă a martorilor de a fi spectatori pasivi și de a interveni prea târziu, când un conflict duce la violență. L-am trăit și eu. Mă lovesc de încercări de hărțuire aproape zilnic. Diferența dintre cele două trăiri? Acum sunt extrem de imperturbabilă și de “călită”.
CSÎD: Ce semne si simptome are un copil care este victima a bullying-ului?
Miriam Mircea: Cele mai evidente sunt modificările comportamental- emoționale bruște: refuz școlar, furie, izolare socială, tristețe.
Copiii mai mici se pot plânge de dureri care nu au cauza medicală, de exemplu dureri de cap sau de burtă. Practic, somatizarea traumei interioare. Aceste dureri sunt legate de nivelul de stres și cei mici sunt chinuiți de aceste simptome (NU le ‘inventează’). Să le acordăm credibilitate. Alte indicații pot fi schimbări bruște ale cercului de prieteni, și mai ales, reacții emoționale negative după timpul petrecut online.
CSÎD: Cui să ceară ajutor?
Miriam Mircea: Cred că în primul rând aș recomanda cererea ajutorului unei persoane în care există încredere, precum părinții sau un membru apropiat al familiei sau un alt adult de încredere. În școală, teoretic se pot adresa la psiholog, profesorului de sport sau profesorului său preferat. Important este să se exprime și să declare că sunt hărțuiți. Și dacă există o senzație de disconfort în abordarea unei persoane cunoscute, poate exista opțiunea unui serviciu telefonic gen linie hot-line sau chiar discuția cu un consilier profesionist. Orice, numai nu tăcere…