Se știe că intrauterin copiii au ritm cardiac crescut. Dar ritmul cardiac se modifică pe parcursul dezvoltării fetusului în uterul mamei. Însă atenție, hipertensiunea arterială poate afecta și pe cei mai mici dintre noi. Valorile tensiunii arteriale trebuie monitorizate la medicul cardiolog pediatru.
Inimile mici ale bebelușilor în mediu intrauterin susțin o rată metabolică mai mare decât inimile mari. Urmărirea frecvenței cardiace fetale de către medicul obsterician este extrem de importantă, scăderea acesteia putând indica suferință fetală și nevoia de intervenție rapidă. ”Ritmul cardiac al unui fetus este mai rapid decât ritmul cardiac al unui adult, în medie între 110 și 160 de bătăi pe minut. Frecvența cardiacă fetală se modifică pe parcursul sarcinii, cel mai rapid inima bătând la aproximativ 9 săptămâni de sarcină, apoi încetinește treptat după a 13-a săptămână de sarcină” explică dr. Ana Maria Vintilă, medic cardiolog.
”Da, ne confruntăm cu hipertensiune arterială și la copii, iar una dintre cauze este obezitatea datorată unui stil de viață tot mai sedentar și alimentației de tip fast-food, săracă în fructe și legume. Începând cu vârsta de 6 ani, copiii pot dezvolta hipertensiune arterială esențială, la fel ca și adulții, mai ales dacă suferă, așa cum spuneam, de obezitate infantilă” a mai explicat dr. Ana Maria Vintilă.
Până la vârsta de 6 ani, hipertensiunea arterială este asociată de obicei unor alte probleme de sănătate care aduc după ele și acestă afecțiune. Așa sunt bolile endocrine, bolile rinichiului, malformațiile congenitale ale aortei, șamd. Atunci vorbim despre hipertensiune arterială secundară.
”Este foarte important să știm că până la 18 ani trebuie să ne adresăm pentru consult și tratament unui medic cardiolog pediatru. Acesta cunoaște patologia specifică vârstei, este cel care știe să gestioneze medicația în perioada de creștere pentru a nu administra preparate care interferă cu creșterea”, a mai completat medicul cardiolog. Un copil îngrijit corespunzător, care este pus la dietă, care face o activitate fizică corectă și care schimbă radical stilul de viață, poate să scape de hipertensiune. Dacă totuși hipertensiunea persistă și după vârsta de 18 ani, atunci se recomandă continuarea gestionării cazului împreună cu medicul cardiolog de adult, alături, bineînțeles, de medicul de familie.