Siguranţa copiilor în Norvegia – atenţie părinţi români

O viaţă nouă într-o ţară nouă este un vis al multor familiii din România. Cu copii sau fără copii. Însă de cele mai multe ori, socoteala de acasă nu corespunde cu cea din târg, aşa cum nici legile si obiceiurile româneşti nu sunt identice cu cele de pe alte plaiuri. De aici se pot naşte multe drame. 

Vă amintiţi cazurile familiilor de români din Norvegia, care într-o bună zi s-au trezit că autorităţile norvegiene le-au luat spre îngrijire copiii. Nu vom intra în polemici acum ci doar vă recomandăm să consultaţi cu atenţie legile ţării în care vreţi să vă mutaţi, să citiţi despre obiceiurile de viaţă despre care le au cetăţenii ţării respective, despre tradiţii şi nu în ultimul rând despre cum sunt educaţi şi crescuţi copiii.

Vă prezentăm un articol scris de doi ministri norvegieni  Solveig Horne, Ministrul norvegian al Copiilor şi Egalităţii (Partidul Progresist) şi Elisabeth Aspaker, Ministrul norvegian al Afacerilor UE şi SEE (Partidul Conservator) despre creşterea în siguranţă a copiilor.

Recomandări

Dan Cruceru: De ce e important ca tatăl să se implice în educaţia copilului

Ioana Ginghină: „E ipocrit ca tu să mănânci nesănătos şi să-i impui copilului să nu mănânce…

Menţinerea siguranţei copiilor: o responsabilitate comună

“Cu toţii dorim acelaşi lucru: să ne asigurăm că toţi copiii cresc într-un mediu sigur, fără violenţe. Totuşi, explicarea măsurilor pentru protecţia copilului poate fi un lucru complicat.“

Un caz de protecţia copilului referitor la o familie norvegiano-română se află în mijlocul unei escaladante campanii internaţionale împotriva Norvegiei. Retorica asupra cazului include acuzaţii de răpire de copii, programare genetică şi persecuţie religioasă, dar şi acuzaţii conform cărora Serviciile Norvegiene de Protecţia Copilului sunt, cumva, mai presus de lege. Nimic mai departe de adevăr.

Asemenea României şi multor altor ţări, Norvegia a inclus Convenţia ONU privind Drepturile Copilului în legislaţia sa naţională, Convenţiei acordându-i-se prioritate prin Actul Drepturilor Omului. Aceasta înseamnă că tuturor copiilor li se acordă drepturi egale, indiferent de sex, cultură, situaţie socio-economică, naţionalitate, religie sau situaţia de rezidenţă. Principiul principal privind “interesul superior al copilului” este consfinţit în Constituţia norvegiană, secţiunea 104. De asemenea, recent am ratificat Convenţia de la Haga din 1996 privind responsabilitatea parentală şi protecţia copilului, care va intra în vigoare la 1 iulie 2016.

Conform legilor internaţionale şi legislaţiei naţionale, interesul superior al copilului este întotdeauna preocuparea primordială a serviciilor norvegiene de protecţia copilului. Drepturile, responsabilităţile şi obligaţiile părinţilor sunt, de asemenea, luate în considerare. Legăturile familiale şi continuitatea în creşterea copilului sunt principii foarte importante. Prezumţia principală este: copiii ar trebui să fie crescuţi de părinţii lor.

Aşadar principalul obiectiv al serviciilor de protecţia copilului este de a ajuta copiii şi familiile care au probleme. De fapt, majoritatea cazurilor reprezintă măsuri voluntare de asistenţă pentru copii şi familii acasă, de exemplu sfaturi şi îndrumare privind practicile parentale, grădiniţă, consiliere, suport financiar etc.

Cu toate acestea, există excepţii. Uneori se poate să se decidă ca un copil să fie plasat în afara căminului parental, fie ca măsură de urgenţă, fie printr-un ordin de protecţie. Numai un Comitet Regional de Protecţie Socială sau Tribunalul pot emite un ordin de protecţie, nu Serviciul de protecţia copilului, pentru că ele sunt autorităţi decidente independente şi imparţiale conduse de judecători. Un ordin de protecţie poate fi emis dacă un copil a fost victima unei neglijenţe grave, maltratare sau abuz. De asemenea, ordinul de protecţie trebuie să fie necesar şi în interesul superior al copilului. Convingerile religioase ale unei familii nu constituie niciodată motive valabile pentru luarea unui copil de lângă părinţii săi, însă violenţa este un motiv. Pedeapsa corporală este ilegală în Norvegia.

Plasarea unui copil în afara căminului parental fără consimţământul părinţilor este o măsură de ultimă instanţă.Trebuie menţionat faptul că un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre ţările cu numărul cel mai mic de copii aflaţi în îngrijire alternativă.

Desigur, niciun sistem nu este perfect. De aceea sistemul norvegian de protecţia copilului s-a format prin verificări şi cumpănire, pentru a asigura investigarea acuzaţiilor de erori. Dacă se dovedeşte că acuzaţiile sunt corecte, se aplică sancţiuni.

În cazurile în care există ordin de protecţie, părinţii au dreptul la un proces în instanţă, inclusiv la un avocat plătit de guvern, au dreptul să fie ascultaţi şi dreptul de a contesta în instanţă decizia Comitetului Regional de Protecţie Socială. O dată pe an părinţii pot să solicite revocarea ordinului de protecţie.

În decembrie 2015, Ministerul norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale a emis noi linii directoare către municipalităţi referitor la modul de operare în cazurile de protecţia copilului unde copiii au legături cu alte ţări. Circulara precizează clar faptul că Serviciul de protecţia copilului trebuie întotdeauna să încerce să contacteze familia copilului din străinătate înainte de iniţierea unui caz de ordin de protecţie.

Ministerul norvegian al Copiilor, Egalităţii şi Incluziunii Sociale este responsabil pentru politica generală de protecţia copilului, însă cazurile individuale de protecţia copilului sunt operate de serviciile locale de protecţia copilului şi prin sistemul juridic norvegian. Presiunile din partea politicienilor naţionali sau din partea persoanelor care duc campanii locale sau internaţionale nu sunt luate în considerare într-un caz individual.

Cazurile de protecţia copilului vizează cele mai private şi dureroase momente ale vieţii de familie.  Reguli de strictă confidenţialitate interzic serviciilor de protecţia copilului să dezvăluie orice detalii către public. De aceea, complexitatea acestor cazuri este adesea greu de perceput. Din respect pentru dreptul copilului la intimitate, trebuie să ne abţinem să emitem judecăţi atunci când nu cunoaştem întregul adevăr.”