Teama de întuneric la copii. Cum îi putem ajuta pe cei mici să o depășească?

  • Publicat:
Teama de întuneric la copii. Cum îi putem ajuta pe cei mici să o depășească?
Sursa foto: profimedia

„Mami, tati, mi-e frică de întuneric!” Dacă sunteți părinți, probabil că ați auzit și voi asta. Să vorbim, așadar, despre vârsta la care apare frica de întuneric la copii și despre ce putem face atunci când copilul nu poate dormi din cauza acestei temeri.

Frica de întuneric la copii: când apare

Potrivit specialiștilor, până la vârstă de 2 ani, copiilor nu le este frică de întuneric. După vârstă de 2 ani însă, când începe să le funcționeze imaginația, copiii își pot crea propriii „monștri” în minte, fapt ce le înrădăcinează această frică de întuneric.

Ce putem face că părinti pentru a-i ajută să își depășească această frică?

În primul rând, înțelegeți care a fost factorul declanșator pentru această frică. Dacă atmosfera de acasă este una tentionata și asta îi face pe copii să fie sensibili, ei bine, poate ar fi momentul să purtați niște discuțîi în cuplu. Copiii, în fond, au nevoie de armonie și de liniște în cămin pentru o bună creștere și dezvoltare.

Dacă frică este declanșată de un factor de la grădiniță, de pildă, putem să îi schimbăm clasa sau instituția. Putem concepe, de asemenea, și jocuri distractive, precum „v-ați ascunselea”/ „baba oarba”, ori pur și simplu putem să îi luăm de mânuță și să mergem împreună în locuri întunecate pentru a se simți în siguranță.

Teamă de întuneric se poate amplifică?

Desigur. Și această poate duce la depresie, la anxietate, atac de panică, urinare în pat în timpul nopții sau, în cel mai rău caz, la tulburări de vorbire sau de dezvoltare mentală.

Putem forță copiii să stea în întuneric pentru a-i „căli”?

NU!!! Este important să avem răbdare cu cei mici, să le oferim iubire și protecție, să îi ajutăm să depășească această temere.

Validați-le emoțiile. Indiferent dacă cei mici au de ce să se teamă sau nu, ceea ce aceștia simt ESTE real, așa că validați-le sentimentele.

Vizita la terapeut

Dacă frică este adânc înrădăcinată în subconștientul copilului și nu poate fi ameliorată nicicum prin discuții libere, sprijin emoțional, jocuri și alte metode precum cele menționate în paragrafele anterioare, atunci vizită la psiholog este de mare necesitate. Psihoterapia îl va ajută pe cel mic să își înțeleagă frică, să o descifreze și să învețe să o controleze.

Citește și: Fricile arhaice ale copiilor: ce sunt şi cum îi putem ajuta pe cei mici să scape de ele

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult