Studiile, cercetătorii, psihologii, psihanaliştii spun în cor că stilul de parenting al părinţilor noştri ne influenţeză direct relaţiile de iubire, cele profesionale, tipul de comportament şi reacţie în anumite situaţii ale vieţii, alegerile pe care le facem. Şi, cel mai mult, felul în care ne creştem proprii copii.
În cartea “Mai bun decât părinţii tăi”, Dr. Janet G. Woititz (un psihoterapeut specializat în impactul alcoolismului cronic şi al dependenţei de droguri asupra membrilor unei familii, dar şi în sistemele familiale disfuncţionale) explică pe înţelesul tuturor câtă suferinţă a putut provoca o copilărie într-o familie disfuncţională. Şi ce e de făcut, astfel încât copiii crescuţi în astfel de familii, deveniţi adulţi, să nu repete greşelile propriilor părinţi.
Dr. Janet G. Woititz propune o carte în ale cărei rânduri te regăseşti şi, mai ales, dacă provii dintr-o familie disfuncţională, realizezi cum să faci să nu repeţi greşelile părinţilor tăi. În opinia autoarei o familie disfuncţională este acea familie centrată pe adulţi şi în care nevoile copiilor nu sunt o prioritate. Autoarea se referă nu doar la familii în care a existat abuz psihic ori fizic, un părinte este bolnav ( psihic sau fizic) în care unul sau ambii părinţi au fost alcoolici sau dependenţi de droguri, ci şi Ia la familiile în care părinţii au fost mai reci, mai distanţi sau au suferit pierderi majore precum divorţ, deces, răsturnarea situaţiei financiare sau mutări frecvente. Unele familii sunt disfuncţionale o vreme, apoi reuşesc să iasă la liman şi să îşi amintească să pună şi binele copilului printre priorităţi.
Dr. Janet G. Woititz e de părere că este posibil ca adulţii care au crescut în familii disfuncţionale nici măcar să nu îşi dea seama că urmează anumite tipare nesănătoase. Tocmai pentru că le-au preluat de la proprii părinţi. “Dacă identifici aspecte care definesc nişte tipare nesănătoase ca ilustrând experienţa ta de viaţă, atunci acordă o atenţie specială variantei opuse, în care am enunţat ce înseamnă firescul.” Nu înseamnă că trebuie să te simţi foarte vinovat ca părinte, autoarea consideră că ai făcut ceea ce ai putut, în funcţie de “banca de date” emoţională care ţi-a fost oferită în copilărie. Este important să parcurgi cu atenţie toate cele 10 tipare, să identifici – dacă există – unele pe care le-ai trait şi să vezi, de fapt, care era normalul, pentru a şti să-l aplici în propria ta familie.
Într-o familie sănătoasă, treaba părinţilor este să aibă grijă de copii.
Într-o familie nesănătoasă, treaba copiilor este să aibă grijă de părinţi.
Într-o familie sănătoasă, mesajele sunt clare şi uşor de înţeles; în caz contrar, ele pot fi chestionate şi lămurite.
Într-o familie nesănătoasă, mesajele sunt vagi şi interpretabile, ceea ce duce la confuzii şi nesupuneri.
Într-o familie sănătoasă, copilul este întotdeauna iubit, chiar dacă purtarea sa este inacceptabilă.
Într-o familie nesănătoasă, copilul este umilit, comportamentul său fiind confundat cu persoana sa.
Într-o familie sănătoasă, graniţelepersonale sunt clare şi întotdeauna repsectate.
Într-o familie nesănătoasă, graniţele personale sunt neclare, fiind frecvent încălcate.
Într-o familie sănătoasă toate emoţiile şi sentimentele sunt tolerate.
Într-o familie nesănătoasă, emoţiile şi sentimentele sunt adesea contestate şi, în consecinţă, reprimate.
Într-o familie sănătoasă, părintele este profesor şi îndrumător.
Într-o familie nesănătoasă, copilul se educă singur, cum poate mai bine.
Într-o familie sănătoasă, există structură şi limite rezonabile.
Într-o familie nesănătoasă, există ori haos ori extremă rigiditate.
Într-o familie sănătoasă, copilul este solicitat corespunzător cu vârsta şi nivelul lui de dezvoltare.
Într-o familie nesănătoasă, copilului i se cere să demonstreze pseudomaturitate sau, dimpotrivă, este infantilizat.
Într-o familie sănătoasă, copilul este susţinut în mod regulat şi necondiţionat.
Într-o familie nesănătoasă, copilul e făcut să se simtă nedemn de iubire şi fără valoare.
Într-o familie sănătoasă, există organizare şi planificare, precum şi abilitatea de a reacţiona în caz de criză.
Într-o familie nesănătoasă, membrii ei o duc dintr-o criză în alta, iar atunci când nu există o criză, o generează ei.
Dacă experienţa ta de viaţă se încadrează la ce-a de-a dou afirmaţie şi vrei ca propriul tău copil să aibă experienţa primei afirmaţii, atunci tu, ca părinte, ai de învăţat foarte multe lucruri. Pentru că nu e de ajuns doar dorinţa de schimbare, dar este, într-adevăr, primul pas. Iar copilul tău merită tot efortul!