Tulburarea bipolară: 5 semne

Tulburarea bipolară e o afecțiune mintală serioasă.
  • Publicat:
Tulburarea bipolară: 5 semne

Tulburarea bipolară este un subiect pe care l-ați întâlnit cu siguranță: în media, literatură sau chiar și filme. Însă ce este tulburarea bipolară Iată cele mai comune 5 semne ale tulburării bipolare care ne pot ajuta să identificăm această afecțiune la persoanele din jurul nostru:

 

Tulburarea bipolară, denumită anterior depresie maniacală, este o afecțiune de sănătate mintală care provoacă schimbări de dispoziție extreme, ce includ episoade de modificări ale dispoziției ce variază între manie și depresie. Tulburarea bipolară poate fi ținute sub control urmând un plan de tratament stabilit împreună cu specialistul. În cele mai multe cazuri, tulburarea bipolară este tratată cu medicamente și psihoterapie. Cum putem recunoaște această afecțiune de sănătate:

 

 Stare maniacală sau hipomaniacală

 Starea maniacală este mai severă, iar ea se caracterizează prin episoade vizibil atipice, având posibilitatea de a se dezvolta cu ușurință în psihoză. Atât în cazul maniei, cât și în cazul hipomaniei, se identifică următoarele simptome: euforie, incapacitate de concentrare, lipsa nevoii de somn, agitație exacerbată și decizii iraționale, luate la impuls.

 

Episoade depresive majore

 

Depresia poate fi dezvoltată de orice persoană de-a lungul vieții, iar ea nu reprezintă un semnal într-atât de mare de alarmă atunci când cauzele sunt cunoscute și episodul este minor. Cu toate acestea, episoadele majore, repetitive și ample necesită o vizită urgentă la medicul specialist. Un episod depresiv major este caracterizat prin: apatie, iritabilitate, insomnie sau nevoia de a dormi mereu, oboseală acută, devalorizare, creștere sau scădere în greutate și gânduri suicidare frecvente.

 

Exces de încredere în sine

 

La o primă vedere poate suna chiar ideal, însă această încredere exacerbată în propriile noastre valori și nevoia de a demonstra celorlalți cât de „buni”/ „capabili” suntem noi, poate reprezenta un semnal de alarmă. Dacă schimbările de dispoziție sunt bruște și persoana în cauză trece de la a nu avea deloc încredere în ea, la a considera că are abilitatea de a schimba lumea și posedă puteri nebănuite de alții, s-ar putea ca acesta să fie un simptom specific tulburării bipolare.

 

Pierderea interesului pentru pasiuni și contactul cu cei apropiați

 

Din când în când este normal ca fiecare persoană să aibă momente în care să-și dorească să petreacă mai mult timp pe cont propriu, însă acest lucru poate deveni o reală problemă atunci când intervin izolarea și lipsa totală a interesului pentru lucrurile care odinioară aduceau foarte multă plăcere persoanei în cauză. Oamenii care trăiesc astfel de episoade tind să rupă contactul cu orice apropiat; nu se mai simt stimulați în niciun fel de muzică, filme sau orice altceva le aducea cândva plăcere și se scufundă în sentimente adânci de neîncredere și nesiguranță.

 

Gânduri legate de moarte

 

Veți observa că în general, persoanele care se confruntă cu tulburare bipolară manifestă un interes extrem de ridicat, morbid, față de moarte. Se vor întreba adesea cum vor muri, gândindu-se la o mulțime de scenarii și ipoteze și se vor fixa pe modalitatea în care au murit predecesorii lor. Totodată, pot aduce frecvent în discuție ideea suicidului, vorbind despre varii modalități de a-și face rău sau de a-și pune capăt zilelor.

www.mayoclinic.org

www.healthcentral.com

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult