Revista “Ce se întâmplă, doctore?” împlineşte 10 ani, iar coperta aniversară o are ca protagonistă pe Flavia Mihăşan care face parte din echipa emisiunii „Neatza cu Răzvan şi Dani” de la Antena 1. Flavia a crescut în sala de balet, a trăit emoţiile scenei Operei Naţionale, iar acum trăieşte emoţiile emisiunilor live la Antena 1.
Disciplina şi bunele obiceiuri de viaţă sănătoasă deprinse din copilărie i-au trasat drumul succesului. „În alimentaţia mea nu există carne, am renunţat acum 8 ani. În rest, încerc să mănânc echilibrat, să nu exagerez. Şi mai fac un lucru: după ora 18.00 nu mai mănânc, iar ceaiul verde este nelipsit”, a mărturisit Flavia în numărul de noiembrie al revistei „Ce se întâmplă, doctore?” care apare astăzi pe piaţă.
Din numărul aniversar al celei mai citite reviste de sănătate din România nu lipsesc poveştile de viaţă ale Gabielei Iliescu şi Petru Octavian Păun, top modele internaţionale care duc o viaţă sănătoasă, interviurile cu make-up artistul Alexandru Abagiu, pictoriţa Serena Raggi, campioana mondială la gimnastică aerobică Anca Surdu, dar şi o călătorie în jurul lumii cu jurnalistul explorator german Marc Vorsatz.