HOROSCOP Octombrie 2019

Din păcate luna octombrie nu este favorabilă din punct de vedere financiar pentru unii nativi din zodiac.
  • Publicat:

Berbec

Vă asumaţi noi responsabilităţi pentru rezolvarea mai eficientă a problemelor de serviciu. Colegii şi şefii sunt dispuşi să vă accepte iniţiativele. Eforturile pe care le veţi depune în această perioadă vor avea rezultatele scontate. Luna octombrie nu este extraordinară pentru dumneavoastră, mai ales că finanţele vă cam lipsesc.

Simţiţi că ceva interesant urmează să se întâmple în această perioadă şi primiţi veşti care vă confirmă senzaţia ciudată de aşteptare pe care o aveţi. În prima parte a lunii octombrie aveţi o ocazie avantajoasă pentru rezvolvarea unor probleme legate de cămin. Puteţi să cumpăraţi o casă sau să faceţi un schimb de locuinţă.

 

Taur

Eforturile fizice ori intelectuale sau discuţiile în contradictoriu cu şefii vă pot provoca o scădere considerabilă a resurselor. Chiar dacă nu staţi prea bine cu banii, vă va veni greu să-i refuzaţi pe cei care vă solicită ajutorul. Veţi da şi de data aceasta dovadă de bunăvoinţă. Relaţiile cu persoana iubită sunt excelente ceea ce vă va face să petreceţi ziua într-un mod foarte plăcut.

În a doua jumătate a lunii octombrie veţi fi foarte fericiţi, expansivi şi cu chef de zile mari, aşa că ar trebui să vă petreceţi timpul cu prietenii. Primiţi o invitaţie neaşteptată la o petrecere, din partea unei persoane dragi cu care nu v-aţi văzut de foarte mult timp.

 

Gemeni

Traversaţi o perioadă bună în plan afectiv. Sunteţi avantajat în munca de creaţie, dar şi în activităţile legate de copii. La serviciu lucrurile merg binişor, aşa că nu este cazul să vă faceţi mai multe griji decât este normal. În luna octombrie trebuie să găsiţi rezolvarea unor probleme stringente, astfel veţi avea de suferit, mai ales din punct de vedere moral.

La serviciu trebuie să daţi dovadă de concentrare şi capacitate de muncă pe perioade de timp îndelungate. În prima parte a lunii, veţi fi mai critic decât de obicei, din cauza obstacolelor pe care le întâmpinaţi în rezolvarea unei probleme la locul de muncă.

 

Rac

O rudă mai în vârstă ar putea să vă fie de mare ajutor în clarificarea sentimentelor contradictorii cu care vă confruntaţi în această lună. Aveţi multe idei pe care doriţi să le împărtăşiţi şi celor din jur. Visele dumneavoastră se pot materializa în această perioadă. În sfârşit succesul pare mai aproape de dumneavoastră ca niciodată.

Aveţi veşti bune şi confirmări din partea unor persoane influente. Veţi fi în stare să faceţi schimbările profesionale care vă vor aduce o poziţie înaltă. Şansele de a avansa în carieră sunt de partea dumneavoastră. La locul de muncă, veţi avea mult de lucru, aşa că n-ar fi exclus să fiţi obligaţi să vă ocupaţi şi acasă de treburile restante de la serviciu.

 

Leu

Este posibil să aveţi o stare tensionată din cauza problemelor pe care le aveţi de rezolvat. Există riscul să spuneţi lucruri pe care le veţi regreta. Personalitatea şi farmecul dumneavoastră acţionează în mod eficient în direcţia închiderii unor afaceri profitabile. Legătura dintre dumneavoastră şi familie devine mai puternică, comunicaţi mai bine cu rudele apropiate.

Aveţi mai şanse de reuşită în toate activităţile. Este un moment favorabil pentru susţinerea examenelor, a lucrărilor ştiinţifice şi a proiectelor. În cursul dimineţii este posibil ca neînţelegerile cu un partener de afaceri să vă afecteze moralul şi să vă dea o stare de agitaţie.

 

Fecioară

Pe plan sentimental, relaţiile cu partenerul de viaţă sunt favorizate şi puteţi să petreceţi o seară romantică împreună. Staţi cam prost din punct de vedere financiar. Ar trebui să faceţi câteva economii dacă vreţi să nu aveţi surprize neplăcute. Este o perioadă favorabilă pentru a face investiţii sau de a obţine împrumuturi avantajoase.

Nu evitaţi speculaţiile, mai mult ca sigur vor fi inspirate. Este o zi care vă va marca din punct de vedere afectiv. Viaţa dumneavoastră personală se va interfera cu cea profesională. Ar fi bine să nu vă faceţi planuri pe termen lung în legătură cu o afacere, deoarece s-ar putea să aveţi o deziluzie.

 

Balanţă

În plan sentimental relaţia dumneavoastră capătă noi dimensiuni prin care puteţi întrevedea deja perspective promiţătoare către viitor. Perioada este propice reuşitelor în carieră, dar rezervă şi unele surprize pe care le-aţi putea avea din partea prietenilor. În această perioadă veţi fi mai puţin cerebral, mai dornic de a primi şi de a oferi sentimente.

Dragostea pluteşte în aer, aşa că nu trebuie să staţi şi să rataţi şansele de a vă distra şi de a descoperi cum este să fiţi din nou îndrăgostit. Sunteţi cam agitaţi şi irascibili, aşa că ar fi cazul să nu vă implicaţi în activităţi care să vă consume din punct de vedere fizic şi nervos.

 

Scorpion

În luna octombrie nu prea aveţi chef de muncă şi vă veţi gândi toată perioada la distracţie. Aşteptaţi cu nerăbdare un eveniment sau o petrecere care se apropie. Este o perioadă propice pentru a vă apropia şi mai mult de perechea dumneavoastră şi de membrii familiei. Energia dumneavoastră fizică şi psihică atinge cote maxime, de aceea vă puteţi implica în câte activităţi doriţi.

Mecanismele birocraţiei vor fi astăzi o reală piedică în calea derulării planurilor dumneavoastră. În prima parte a lunii vă irosiţi energia fără prea mare folos, din cauza faptului că vă lipseşte simţul practic.

 

Săgetător

Situaţia dumneavoastră financiară va fi destul de lejeră. Urmăriţi banii nu ca scop în sine, ci ca mijloc de a vă realiza dorinţele şi proiectele. Activităţile intelectuale vă vor avantaja. Este posibil să vi se propună o colaborare şi să semnaţi actele necesare. O lună deosebit de favorabilă de influenţează în bine acţiunile aduce noroc şi veşti bune.

Sunt vizate în special relaţiile cu persoanele sus puse. Aţi muncit din greu şi este timpul să acordaţi mai multă atenţie căminului şi partenerului dumneavoastră. Nu ezitaţi să faceţi planuri pentru o vacanţă. În această perioadă sunteţi avantajaţi în plan sentimental. Vă puteţi îndrăgosti la prima vedere sau relaţia existentă se poate îmbunătăţi.

 

Capricorn

Este un moment de progres în relaţia de suflet. Totul pare să evolueze în direcţia sperată şi simţiţi că toate vă merg strună, fără piedici. Unele probleme cu care vă confruntaţi de mai mult timp la locul de muncă ar putea fi rezolvate în această perioadă. În plan profesional s-ar putea să aveţi o realizare. Toată lumea vă felicită şi vă laudă.

Comuncaţi cu mare uşurinţă cu ceilalţi. Este o perioadă veselă pentru că vă aflaţi în compania unor persoane simpatice. Luna octombrie va fi deosebit de favorabilă pentru dumneavoastră în domeniul afacerilor şi în activitatea profesională.

 

Vărsător

Sunteţi într-o foarte bună dispoziţie, dar şi entuziasmat de activitatea pe care o desfăşuraţi pe cont propriu. Vă merge din nou bine. Aţi putea programa o întâlnire de afaceri pentru că sigur veţi avea succes.

Din punct de vedere sentimental ar trbui să vă dedicaţi întreaga atenţie partenerului de viaţă. În prima jumătate a lunii octombrie s-ar putea să primiţi o ofertă de colaborare din partea unui prieten de familie.

 

Peşti

În plan profesional sunt multe de făcut şi vă deranjează faptul că şefii nu sunt receptivi la propunerile dumneavoastră. Posibilităţile pe care le aveţi sunt nelimitate, în special din punct de vedere financiar.

Munca vă face plăcere pentru că aveţi un rol important de jucat în colectivul dumneavoastră. Veşi avea succes în încheierea unor contracte şi semnarea documentelor oficiale, deoarece relaţiile cu anturajul sunt foarte bune.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult