HOROSCOP septembrie 2019

Ce ne pregătesc astrele în luna septembrie? Noi provocări pentru unii, dar şi dezamăgiri şi nemulţumiri în cazul altora.
  • Publicat:

Berbec

Traversaţi o perioadă în care vă simţiţi lipsiţi de energie, deşi veţi avea multe lucruri de rezolvat, atât la serviciu, cât şi acasă. V-aţi propus să rezolvaţi un task foarte important la început de lună, dar daţi piep cu tot felul de piedici ce nu vă lasă să vă atingeţi scopul.

Aveţi o bună ocazie de a vă petrece timpul liber în mijlocul celor dragi, de a vă deschide sufletul faţă de ei. Veţi avea luciditatea şi atenţia necesare pentru a începe un proiect ambiţios, elaborat, dar cu mari şanse de realizare.

 

Taur

La locul de muncă puteţi intra uşor în conflict cu colegii, mai ales dacă veţi încerca să le păstraţi lor lucrările pe care le aveţi de rezolvat. În dragoste pregătiţi-vă pentru câteva reproşuri. În relaţiile familiale aveţi tendinţa de a vă gândi numai la dumneavoastră.

Încercaţi să fiţi mai toleranţi faţă de ceilalţi şi veţi descoperi cât de simplu se poate ajunge la un punct comun. Inspiraţia vă va ajuta să depăşiţi cu uşurinţă orice potenţial pericul care ar putea apărea în această lună.

 

Gemeni

Este o perioadă bună în plan afectiv, în care veţi reuşi să treceţi peste micile neînţelegeri şi să vă consolidaţi relaţia de dragoste. Nu aveţi timp de nimic serios în perioada ce urmează, pentru că sunteţi tras în mai multe direcţii simultan şi încercaţi să mulţumiţi mai multe planuri odată.

Este posibil să primiţi veşti de la rude îndepărtate sau să faceţi planuri de călătorie alături de familie. Starea dumneavoastră psihică este una de zile mari şi acest lucru vă permite să speraţi că puţină voinţă v-ar putea ajuta să mutaţi munţii din loc.

 

Rac

Sunteţi implicat trup şi suflet în problemele cu care vă confruntaţi la serviciu, dar eficienţa dumneavoastră în chestiunile practice este uşor diminuată. În dragoste acordaţi mai multă atenţie partenerului dumneavoastră. Adevăruri ascunse ies la lumină, ceea ce vă va îmbunătăţi viaţa de familie.

Luna septembrie anunţă unele dispute în mediul profesional din cauza unor bârfe care vă ajung la urechi. Nu trebuie să vă încredeţi decât în propria intuiţie. Starea materială a acestei luni e stabilă şi satisfăcătoare. Vă simţiţi în siguranţă cu banii pe care îi aveţi şi daţi dovadă de o prudenţă excesivă.

 

Leu

La serviciu veţi avea unele nemulţumiri, dar se vor rezolva cu rapiditate. Şefii vă apreciază eforturile şi chiar se gândesc să vă dea noi responsabilităţi. De dimineaţă sunteţi plin de energie şi reuşiţi să terminaţi o treabă începută mai demult.

Vă sfătuim să nu refuzaţi o afacere. Este momentul să vă concentraţi mai mult asupra propriilor probleme dacă doriţi ca dificultăţile dumneavoastră să se rezolve cât mai repede. Se poate ivi ceva nou, o şansă de iubire sau un eveniment presimţit de ceva timp şi care abia acum dă semne de viaţă.

 

Fecioară

Sunteţi plin de optimism. Şefii vă vor da undă verde pentru a vă pune în aplicare proiectele la care munciţi. Este posibil ca intervenţia cuiva din anturajul vostru apropiat să vă creeze o mică furtună în viaţa sentimentală.

În luna septembrie este indicat să începeţi orice proiect care are în vedere amenajarea spaţiului interior sau schimbarea casei. Începe o zi în care multe aspecte, până acum stresante sau instabile, îşi vor găsi rezolvarea sau cel puţin o cale de ajunge la stabilitate.

 

Balanţă

Veţi avea de finalizat unele lucrări mai dificile, dar cu abilitatea şi concentrarea de care daţi dovadă nu vor exista niciun fel de probleme. Sunteţi foarte energic luna aceasta, aveţi chef de acţiune, de mişcare, de schimbare şi aduceţi ceva nou în viaţa dumneavoastră.

Ziua este norocoasă şi anunţă bucuria unor realizări neaşteptate din partea unor persoane cu care ar trebui să vă întâlniţi. Cineva vă solicită pentru ceva anume, însă nu gratis, ci pe bani. Astfel că nu trebuie să refuzaţi nicio ocazie de a fi utili celorlalţi.

 

Scorpion

Fiţi cu ochii în patru şi nu lăsaţi să vă scape o ofertă de lucru foarte profitabilă. Şi poate n-ar fi rău să reluaţi nişte planuri mai vechi. Dimineaţa aveţi de rezvolvat multe probleme legate de o afacere.

Păstraţi-vă calmul şi nu vă gărbiţi! Ideile dumneavoastră originale din această zi se vor materializa cu sprijinul unei rude apropiate. Dacă trebuie să luaţi parte la nişte discuţii de afaceri puteţi fi sigur că norocul va fi de partea dumneavoastră dacă acţionaţi ca la carte.

 

Săgetător

În această lună ar fi bine să nu vă implicaţi în activităţi importante. Sunt posibile dispute cu şefii care nu vă acceptă în totalitate idelile. Scăpaţi de un mare stres când primiţi un răspuns prin care o situaţie incertă ajunge la un final favorabil.

Această lună este favorabilă schimbărilor, noilor proiecte, relaţiilor sentimentale şi chiar călătoriilor. Fiţi sigur că dacă până acum ceilalţi nu v-au luat în seamă, astăzi a sosit momentul să vă faceţi ascultaţi.

 

Capricorn

În luna septembrie aveţi suficient timp liber la dispoziţie, astfel că nu ar trebui să staţi pe gânduri atunci când veţi fi invitaţi la o petrecere. Aveţi parte de o perioadă cu totul deosebită în care orice v-ar putea reuşi dacă daţi dovadă de puţină diplomaţie.

Puteţi petrece câteva clipe fericite alături de prieteni sau de cei dragi. Puteţi să vă deschideţi sufletul, veţi fi înţeles şi apreciat pentru asta. Este foarte posibil ca în această lună să fiţi mai dispuşi să luaţi apărarea câtorva apropiaţi sau colaboratori sau să puneţi capăt unor conflicte.

 

Vărsător

Este posibil să se amâne o călătorie în care ar trebui să plecaţi în interes de serviciu, ceea ce vă va crea o stare de nemulţumire. Este operioadă agitată, în care fiecare oră aduce ceva nou. Cunoaşteţi persoane noi, aflaţi veşti interesante şi sunteţi în permanentă vervă.

Ziua aceasta vă este avantajoasă pe toate planurile, astfel că nu ar trebui să ezitaţi când vi se vor face unele propuneri. Este luna în care veţi munci mai mult, dar rezultatele nu se vor lăsa aşteptate. Sunt favorizate contactele şi discuţiile cu superiorii.

 

Peşti

O perioadă destul de agitată în plan sentimental, presărată cu discuţii care oricum nu vor duce nicăieri. Nu prea ştiţi să vă administraţi banii în această perioadă. Sunteţi tentat să îi cheltuiţi pe tot felul de obiecte care vă atrag la prima vedere.

Deşi evoluţia dumneavoastră profesională este în general una modestă, în luna septembrie vă puteţi aştepta la o schimbare spectaculoasă de situaţie. Este posibil ca luna aceasta să faceţi cunoştinţă cu o persoană care v-ar putea ajuta în carieră.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult