Află ce prezic astele în luna septembrie. Horoscop septembrie 2021.
Dacă în ultimele săptămâni nativii din semnul Berbecului au avut mai mult de-a face cu lumea lor interioară sau anumite evenimente din exterior i-au împins înspre retragere și introspecție, urmează o perioadă în care energia și impulsivitatea lor native vor începe, încet – încet, să iasă la suprafață. Dacă există o perioadă potrivită în care ei să își exprime punctul de vedere în mod deschis, atunci perioada aceea începe să se concretizeze începând din luna septembrie. Planul mental și gândirea Berbecilor vor fi active și rapide și există chiar riscul ca uneori gândurile și ideile să se succeadă cu atâta rapiditate încât nu mai rămâne timp pentru aprofundarea acestora. Dacă apare oportunitatea de a călători, este cu atât mai bine.
Deși la nivel social și personal viața nativilor din semnul Taurului continuă să fie activă, iar prietenii și prietenia să ocupe un loc central în viața lor în această perioadă, totuși este de așteptat ca ei să intre într-o etapă în care să simtă tot mai mult nevoia de a se apleca cu mai multă seriozitate asupra vieții lor interioare. Introspecția și retragerea în sine nu vor fi străine multor Tauri începând de luna aceasta. Unii vor fi mai puțin comunicativi, deoarece vor simți nevoia să își țină opiniile pentru ei înșiși, totuși este indicat să nu se reprime atunci când au ceva de spus. Pentru a profita cel mai bine de aceste predispoziții, sunt indicate studiul și munca individuale, iar retragerea în biblioteci sau săli de lectură este foarte potrivită acum.
Nativii din semnul Gemenilor rămân la fel de preocupați de carieră și de reușita profesională precum și în săptămânile anterioare. La țelurile lor profesionale se adaugă acum și o mai puternică focalizare asupra țelurilor, idealurilor și așteptărilor lor de la viață, în general. Examinarea acestora într-o lumină cu totul nouă se va manifesta în cazul multor Gemeni în perioada ce urmează. De asemenea, relaționarea cu prietenii și în general cu cei care le împărtășesc idealurile sau credințele tinde să ocupe mai mult atenția acestor nativi. Comunicarea deschisă cu prietenii și schimbul de idei cu aceștia va putea fi multor Gemeni de ajutor.
În ceea ce-i privește pe cei născuți sub semnul Racului, este de așteptat ca viața lor profesională, cariera și ascensiunea lor socială și profesională să ocupe un loc central în perioada următoare. O reevaluare a traseului profesional personal și o punere față în față a acestuia cu scopurile lor reale se va putea manifesta în cazul multor Raci. Dacă vor simți că au nevoie să își continue studiile, să facă o nouă specializare sau să își aducă la zi cunoștințele în așa fel încât să li se extindă șansele profesionale, acesta este timpul potrivit pentru a trece la acțiune în acest sens. La modul general, viața profesională a Racilor va cunoaște o perioadă în care schimbul de idei sau comunicarea cu superiorii sunt necesare.
Pentru nativii din semnul Leului începe o perioadă în care studiile și educația ar putea juca un rol semnificativ în viața lor. De altfel, dorința lor de a afla lucruri noi, de a citi, de a experimenta, de a studia, de a acumula informații noi, neobișnuite sau cu caracter spiritual se manifestă din ce în ce mai mult. Ei au acum convingerea că o extindere a cunoștințelor sau a experiențelor le poate oferi o nouă perspectivă asupra vieții, mult îmbunătățită. Dacă au posibilitatea, ar trebui să călătorească cât mai mult în această perioadă, în special în locuri îndepărtate sau exotice, care să le ofere o fațetă a vieții la care nu au avut acces până acum. Relațiile cu străinătatea sau cu oameni din străinătate se pot dovedi importante acum.
Nativii din semnul Fecioarei pot folosi cel mai bine perioada ce urmează aplecându-se asupra propriului fel de a gândi, de a analiza lucrurile, de a asambla idei și de a le pune în practică. O autoanaliză psihologică în această perioadă are șansa de a fi mai profundă și mai efectivă decat în orice altă perioadă, iar elevarea personală va fi direct proporțională cu sinceritatea investită în acest proces. De asemenea, sunt posibile discuții și schimburi de idei care vor avea un efect profund asupra felului lor de a gândi, după cum este posibil ca Fecioarele să aibă acest efect asupra altora. La nivel concret, mulți dintre acești nativi ar putea avea discuții și negocieri cu privire la bani, finanțe, împrumuturi, bunuri (în special dacă sunt bunuri comune).
Dacă există o perioadă potrivită pentru ca nativii din Balanță să încerce să aducă lumina asupra aspectelor relaționale din viața lor, aceasta este perioada respectivă. Comunicarea deschisă și împărtășirea de idei cu partenerul de viață, cu asociatul, chiar cu oponenții „la scenă deschisă” sunt favorizate și cu mari șanse de a aduce rezultate bune. De asemenea, a cere sfatul cuiva sau a solicita o consultație (cum ar fi, de exemplu, o consultație cu un avocat) vor putea să fie de ajutor într-o chestiune care îi frământă pe acești nativi. Exprimarea liberă și sinceră a gândurilor între parteneri poate fi de mare ajutor in sudarea și mai puternică a relațiilor existente și în aprofundarea acestora.
Nativii din semnul Scorpionului continuă să fie focalizați asupra propriei expresivități și asupra explorării și afirmării de sine, totodată chestiunile legate de muncă, rutină, responsabilități de zi cu zi, relația cu propriul corp și cu sănătatea acestora încep să câștige tot mai mult teren între preocupările lor. Perioada este excelentă pentru orice fel de muncă intelectuală, deoarece atenția la detalii și precizia lor este mult crescută în această perioadă și vor investi efort și interes în a termina în condiții perfecte tot ceea ce au început. Dacă există aspecte neclarificate la locul de muncă sau este nevoie de discuții cu privire la procesul de muncă, timingul este perfect pentru comunicării cu colegii de muncă, deoarece rezultatele vor fi pozitive.
Aplecați asupra relațiilor cu familia și asupra propriei lumi interioare, asupra vieții lor emoționale, Săgetătorii vor putea totuși să înceapă a scoate la suprafață trăirile pe care le-au experimentat în ultima perioadă și le vor putea da o formă exprimându-le în mod deschis, comunicând despre ele, împărtășindu-le și uneori chiar dându-le o formă artistică. Dacă au ceva în minte, ei nu vor ezita să își exprime gândurile și ideile. Este totodată o perioadă excelentă pentru implicarea mentală în activități care să facă plăcere, cum ar fi jocurile sau concursurile pe teme intelectuale. Este bine totuși ca Săgetătorii să nu se lase atrași prea mult de propria lume interioară și de nevoia de a se exprima, ci să nu uite să asculte și să lase și altora posibilitatea de a comunica.
La nivelul comunicării și al schimbului de idei continuă să fie o perioadă intensă și activă pentru cei mai mulți dintre Capricorni. Totodată mulți dintre aceștia vor intra într-o perioadă de retragere mentală, de focalizare mai mare asupra ideilor și a experiențelor cu care au venit în contact în ultima vreme. Această retragere nu semnifică o evitare a lumii exterioare, ci o concentrare a atenției asupra domeniului personal în așa fel încât acești nativi să se înțeleagă mai bine pornind din interior. Petrecerea timpului cu familia și comunicarea cu membrii acesteia sunt foarte potrivite în această perioadă și, de altfel, unii dintre acești nativi vor simți nevoia de a petrece mai mult timp în mediul familial.
Nativii din semnul Vărsătorului au în față o perioadă în care comunicarea și schimbul de idei cu ceilalți se vor intensifica și vor deveni din ce în ce mai importante. Este posibil să cunoască oameni noi, să călătorească mai mult decât de obicei, să înroșească telefonul și să facă schimb de emailuri și mesaje mai mult decât în mod normal. Este o perioadă excelentă pentru orice activități intelectuale, pentru comunicare și pentru schimb de idei. Cei care caută să se relaxeze sau să se retragă vor găsi că este destul de greu de făcut acest lucru deoarece în această perioadă totul din jur pare să se miște mai repede și să necesite atenție imediată.
Cei născuți în semnul Peștilor, în continuare centrați asupra căutării și afirmării de sine, încep tot mai mult să se aplece asupra valorilor personale, fie că este vorba despre cele materiale, intelectuale sau spirituale. Planificarea acestora și negocierile pe marginea lor sunt destul de frecvente în astfel de conjuncturi astrale, așadar discuții principiale cu privire la valorile personale ale fiecăruia sau negocieri cu privire la salariu sunt două dintre posibilele direcții care se vor manifesta în cazul Peștilor în perioada următoare. Tranzacțiile financiare și aspectele financiare în general pot să dețină un loc important în planurile acestor nativi, însă este nevoie de planificare grijulie, deoarece tendința de superficialitate în planificarea banilor poate să ducă la dificultăți financiare.