Din păcate, horoscopul chinezesc pentru cei născuţi sub semnul Oaie, în 2013, nu prevede numai lucruri favorabile.
Vor fi suişuri însemnate, dar vei avea parte şi de unele decăderi care te vor depăşi.
Anul acesta vei suferi o pierdere importantă şi, pe lângă asta, va trebui să te confrunţi zilnic cu turbulenţe atât în viaţa profesională, cât şi în cea personală.
Vestea bună este că vor exista şi momente de o frumuseţe şi o bucurie rară.
Carieră
Dacă ai deja un loc de muncă, atunci în 2013 ar fi bine să fii pregătit pentru schimbări majore, până la pierderea locului de muncă.
Adevărul este că zodiacul chinezesc insistă asupra faptului că în 2013 nimic nu este sigur…
Cel mai previzibil, vei avea probleme financiare, doar că nu se poate preciza cât de grave vor fi. Dacă ai prezis o astfel de situaţie şi ai pus banii deoparte pentru zile negre, atunci îţi va fi mult mai simplu să depăşeşti acestă criză financiară.
Dacă nici nu ţi-ai imaginat un astfel de scenariu, atunci viaţa ta financiară va deveni destul de dificilă. Fii pregătit pentru asumarea unor sacrificii mari în 2013.
Anul Şarpelui negru va fi un an al încercărilor majore pentru tine, dar pe toată perioada constrângerilor de orice fel aminteşte-ţi că toate trec şi cu siguranţă şi aceste probleme.
Nimic nu durează o veşnicie chiar dacă tu simţi că răul din viaţa ta nu va ţine pentru totdeuna – e reacţia firească a oamenilor în faţa dificultăţilor.
Aşa că respiră adânc, îndeplineşte-ţi obligaţiile şi sigur vei ajunge cu bine la celălalt capăt.
Iar ca un bonus, vei avea multe de învăţat anul următor. De exemplu, vei descoperi cine sunt prietenii de nădejde şi de ce sunt capabili pentru tine.
Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să iei în serios toate lecţiile, să le accepţi cu toată inima şi să vezi soarele de la capătul unui an anevoios.
Dragoste
Născut sub semnul chinezesc Oaie? Atunci află că vei întâmpina în viaţa personală aceeaşi instabilitate ca şi din cea profesională şi financiară.
Dacă eşti implicat într-o relaţie, e cazul să te analizezi bine şi să tragi câteva concluzii: este iubitul tău cel care îţi va fi alături pentru a trece cu brio peste toate urcuşurile şi coborâşurile?
Dacă nu va fi tocmai el sprijinul tău, atunci anul 2013 este propice pentru a-i spune adio.
În cazul în care eşti singur, este recomandat să eviţi legăturile romantice, cel puţin în prima jumătate a anului 2013.
Viaţa ta initmă va porni pe făgaşul normal abia în ultima parte a anului 2013. Cu toate astea, cicatricele suferinţelor din primele luni ale acestui an te vor urmări şi în cea de-a doua decadă.
Anul Şarpelui negru nu este tocmai cel mai prielnic an pentru un început nou sau pentru a continua relaţii cu oameni pe care nu te poţi baza.
Iată previziunile zodiilor chinezeşti pentru 2013, Anul Şarpelui:
Şobolanul – 1960, 1972, 1984, 1996, 2008
Bivol – 1962, 1974, 1986, 1998, 2000
Tigrul – 1950, 1962, 1974, 1986, 1998
Pisica (Iepure) – 1963, 1975, 1987, 1999
Dragon – 1964, 1976, 1988, 2000
Şarpe – 1965, 1977, 1989, 2001
Maimuţă – 1968, 1980, 1992, 2004
Cocoş – 1969, 1981, 1993, 2005
Câine – 1958, 1970, 1982, 1994
Porc (Mistreţ) – 1959, 1971, 1983, 1995