10 sfaturi pentru o viaţă extraordinară

Nemulţumiri şi neîmpliniri de tot felul? Loretta LaRoche, unul dintre cei mai de succes experţi în gestionarea stresului, îţi oferă 10 idei geniale despre cum poţi să aduci un nou suflu vieţii tale, sub o formă veselă şi uşor de pus în practică. Lumea este plină de surprize de care te poţi bucura în fiecare zi!
  • Publicat:
10 sfaturi pentru o viaţă extraordinară

Nemulţumiri şi neîmpliniri de tot felul? Loretta LaRoche, unul dintre cei mai de succes experţi în gestionarea stresului, îţi oferă 10 idei geniale despre cum poţi să aduci un nou suflu vieţii tale, sub o formă veselă şi uşor de pus în practică. Lumea este plină de surprize de care te poţi bucura în fiecare zi! 

1. Spune “da” stresului

O viaţă fără stres este o viaţă fără provocări şi pasiuni. Nu aştepta! Încorporează distracţia în cât mai multe momente posibile. Nimănui nu-i va mai păsa de numărul de dulapuri în care ai făcut ordine sau de câte ori de-a lungul timpului ţi-ai golit inboxul. Sărbătoreşte mai des!

2. Dacă nu acum, atunci când?

Talmudul pune următoarea întrebare: “Dacă nu acum, atunci când?” Dacă nu acordăm atenţie la cele mai mici minuni ale vieţii chiar în acest moment, atunci când vom mai putea face acest lucru?

3. Luminiţa de la capătul tunelului

Studiile au arătat că oamenii care au o atitudine pozitivă tind să trăiască mai mult şi au un sistem imunitar mai rezistent. Cu alte cuvinte, optimismul pare să fie un antidepresiv natural şi un factor pozitiv de schimbare a stării de spirit.

4. Asta este

În loc de a mia petrecere de milă ar trebui să organizezi o petrecere de acceptare! Desfă şampania şi distrează-te… tocmai ai început să te apropii din ce în ce mai mult de o viaţă extraordinară.

5. Treci peste toate râzând

Râsul face ca viaţa să treacă mai uşor – ne permite să vedem absurditatea tuturor lucrurilor şi ne oferă un moment de relaxare, dar şi un contact cu realitatea. În concluzie, dacă eşti într-o stare de spirit pozitivă, o să ai o viaţă mai simplă, mai uşoară şi mai umană.

6. Fă ceva inedit!

Începe să faci mai mult din lucrurile pe care le îndrăgeşti şi mai puţin din cele pe care le urăşti şi găseşte-ţi o cale de a exprima acele lucruri care impresionează. Fiecare dintre noi are nevoie să îşi pună amprenta proprie asupra lucrurilor. Fă acest lucru cu îndrăzneală şi bucurie.

7. Prea mult din ceva bun poate fi prea mult

Nu te răsfăţa, dar nici nu îţi nega dorinţele. Nu este sănătos să mănânci munţi de lasagna în fiecare zi, dar este la fel de nesănătos să doreşti acel lucru şi să nu îţi îngădui niciodată să guşti o porţie. Găsirea echilibrului poate fi o călătorie care să dureze toată viaţa – dar este una care trebuie făcută.

8. Fă-ţi apariţia

Pur şi simplu fă-ţi simţită prezenţa. Vezi ce se întâmplă. Asumă-ţi responsabilitatea, dar nu prelua controlul. Lucrurile pot ajunge, încet-încet, să intre pe făgaşul lor.

9. Dar ce înseamnă toate acestea?

Fă alegeri care să te aducă mai aproape de lucrurile care înseamnă ceva pentru tine şi vei descoperi că viaţa ta este mult mai fericită şi mai bogată.

10. Alătură-te petrecerii!

Stabileşte întotdeauna legăturile cu amabilitate, compasiune, empatie şi umor – coafează-te, pune-ţi costumaţia de petrecere şi sărbătoreşte viaţa! Am pregătit trâmbiţele!

 

“Viaţa trece repede – Trăieşte-o din plin” de Loretta LaRoche, Editura Amaltea, 173 pag., 28 lei

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Chirila
Andreea Chirilă este absolventă a Facultăţii de Filosofie şi a ocupat timp de 8 ani funcţia de editor coodonator al revistei “Ce se întâmplă, doctore?”. De asemenea, Andreea Chirilă s-a ocupat de rubrica de beauty a revistei, prin pictoriale, articole dedicate tendinţelor din make up, ...
citește mai mult