10 soluții ca să scapi rapid de frică și anxietate

  • Publicat:
10 soluții ca să scapi rapid de frică și anxietate
Foto: Shutterstock

Știai că mintea umană are o tendință naturală pesimistă, cu înclinație să rețină și să acorde mai multă importanță lucrurilor rele în defavoarea celor bune? Înclinația implicită a minții noastre este să fie concentrată pe probleme și durere.

Tendința spre negativitate s-a dezvoltat în urmă cu milioane de ani, ca un mecanism de supraviețuire, și a rămas o componentă activă a creierului uman până în prezent, deși pericolele sunt mai puține și total diferite.

Mintea nu face diferența dintre un pericol real și unul imaginar

În vremurile pe care le trăim acum, încărcate de anxietate și incertitudine, această tendință primară de negativitate devine și mai pronunțată. În loc să fie orientată spre soluție și optimism, mintea umană îți poate fixa cele mai nefavorabile scenarii și pericole de orice fel. Când viețile noastre personale, profesionale, sociale și politice sunt inflamate, unul dintre primele lucruri pe care le uităm este necesitatea identificării și articulării bucuriei”, spune Eugen Popa, președintele Asociației Române de Hipnoză.

Gândurile anxioase activează sistemul limbic – centrul fricii din creierul nostru. Doar un simplu gând poate declanșa cu ușurință această parte a creierului într-o fracțiune de secundă.

Atunci când simți frica, aceasta va continua să crească și să se dezvolte din cauza unui proces numit potențare. Când mintea ta este deja programată pentru frică, chiar și cele mai inofensive evenimente par groaznice.

Dacă ți-e teamă de zbor, chiar și cea mai mică turbulență va genera o reacție puternică și o stare de tensiune foarte mare. Mintea nu face diferența dintre un pericol real și unul imaginar. De aceea, cu cât mai îngrijorat ești de locul tău de muncă, cu atât mai mult vei tresări ori de ori de câte ori te cheamă șeful tău.

Cum scapi rapid de frică și anxietate

Nu este ușor, dar poți învăța să faci față stărilor de frică și anxietate – și chiar să le depășești atunci când ai o reacție rapidă și faci unul dintre următoarele lucruri:

  • Dacă frica te ține treaz noaptea, ridică-te din pat și fă câțiva pași. Poți să faci puțină mișcare sau să citești o carte. De preferat să NU intri pe internet sau să te uiți la televizor sau telefon sau tabletă sau orice cu ecran!
  • Ascultă muzica preferată, care îți place foarte mult.
  • Mișcă-te! Fă câteva flotări, genuflexiuni sau orice alte exerciții fizice care pun sângele în mișcare. Exercițiul va înlocui hormonii fricii cu unii buni, care sunt asociați cu starea de calm, de forță și putere.
  • Cântă sau fluieră. Nu trebuie să fii un mare talent pentru asta, ci doar să o faci.
  • Respiră. Respirația este poate cel mai rapid și ușor mod de a contracara frica. Orice s-ar întâmpla, respiră profund de 3-5 ori, așteaptă, adună-te și abia apoi acționează. Pentru un efect chiar și mai puternic, respiră profund abdominal, adică împinge aerul până în stomac și pântec, nu doar la nivelul pieptului.
  • Gândește pozitiv. Adu-ți aminte de succesele tale, de multele lucruri minunate din viața ta! Gândește-te la ele, bucură-te de ele. Fă-o în detaliu!
  • Creează-ți un cuvânt-cheie. Formula fermecată! Mantra personală! Poate fi ceva simplu „Mă descurc” sau „Sunt cel mai tare” sau orice altceva. Repet-o încontinuu și observă schimbarea.
  • Rămâi în prezent. Observă ce se întâmplă chiar acum, în această clipă. Vei descoperi că, foarte probabil, momentul prezent nu are nicio legătură cu frica respectivă.
  • Întreabă-te dacă este chiar așa! Fii atent la generalizări. Este totul pierdut? Toată lumea este rea?
  • Schimbă modul în care privești situația. Cei care se tem au tendința să perceapă o problemă ca fiind insurmontabilă și permanentă, în timp ce optimiștii o privesc ca pe ceva temporar și rezolvabil. Caută să „demontezi” acea problemă în bucăți și să le rezolvi una câte una. Foarte curând vei vedea că începe să se „descarce”.

„Frica poate fi un dușman sau un aliat. Este un dușman câtă vreme nu o cunoști și nu știi ce să faci cu ea. Din clipa în care dușmanul nu mai este necunoscut, îl poți pune la treabă. Te poți folosi de frică pentru a realiza lucruri mărețe, pentru a te mobiliza și a obține rezultate extraordinare. Dar totul începe prin a o depăși și controla”, ne asigură Eugen Popa.

Urmărește CSID.ro pe Google News