3 paşi pentru un „tu” mai fericit

Când, cu detaşare, priveşti viaţa ca pe un întreg realizezi că ea este, de fapt, o căutare de sine, înţelegerea acţiunilor şi sentimentelor tale, precum şi găsirea acelui atât de dorit echilibru dintre valori, convingeri, ţeluri şi comportament.
  • Publicat:
3 paşi pentru un „tu” mai fericit

Când, cu detaşare, priveşti viaţa ca pe un întreg realizezi că ea este, de fapt, o căutare de sine, înţelegerea acţiunilor şi sentimentelor tale, precum şi găsirea acelui atât de dorit echilibru dintre valori, convingeri, ţeluri şi comportament.

Oricare ar fi călătoria ta sau oricare ar fi destinaţia, eşti propriul tău căutător şi propriul tău meşteşugar.
De fapt, a te înţelege înseamnă a-ţi asuma responsabilităţi, a învăţa din greşeli şi a câştiga stima de sine- dacă nu te-ai învinui pentru răul din jurul tău şi dacă, fără a deveni arogantă, ai ocoli depresiile şi te-ai bucura de călătorie – de călătoria ta – ai învinge toate angoasele născute din temeri.

“Nu vedem lucrurile aşa cum sunt ele, le vedem aşa cum suntem noi”, Anais Nin

Şi pentru că ne-ar trebui două vieţi ca să povestim despre complexitatea creierului uman, îţi recomand 3 paşi către un “tu” mai echilibrat şi mai fericit. Nu citi la întâmplare, e timpul tău şi trebuie să-l foloseşti conştientă că este singura sursă care nu este regenerabilă- relaxează-te şi concentrează-te!

Realizează că eşti doar om

Gândeşte-te că, indiferent de eşecurile personale, de alegerile mai puţin inspirate, de pierderi sau umilinţe nu eşti un semizeu atotputernic; face parte din existenţa umană să parcurgi toate aceste etape.
Auto-critica, tendinţa de a te învinui pentru că lucrurile merg prost şi atribuirea succeselor într-o mai mică măsură, diminuându-le importanţa, provoacă durere continuă, o durere ireală.
Încearcă să ai mereu mai multe perspective asupra întâmplărilor, să-ţi asumi responsabilitatea faptelor tale când nu sunt cele mai bune, dar şi atunci când sunt valoroase, acordându-ţi ca premiu meritat încrederea în sine.

Tu nu eşti singură în mijlocul problemelor: în cuplu mereu sunt doi, iar în celelalte aspecte sunt mereu implicaţi alţi şi alţi indivizi, aşadar nu te izola de ceilalţi- ei fac parte din viaţa ta şi participă în aceeaşi măsură la bucuriile şi la eşecurile tale.

Puţină afecţiune pentru “eul tău” nu înseamnă narcisim, chiar religia ne îndeamnă să ne iubim pe noi înşine înainte de a fi capabili să-i iubim pe alţii.

Simte durere

Nu fugi de durere sau de sentimentele negative, nu încerca să le “bagi sub preş”din frica de a te confrunta cu suferinţa- ea face parte din ceea ce însemni tu ca om.
Sentimentele tale negative nu dispar dacă nu le recunoşti ci, mai mult, pentru că nu va lupta nimeni cu ele, îţi vor face rău mocnit şi continuu.

Nu prelungi o suferinţă care te poate acapara până la sufocare, permite-i să se desfăşoare până se autoelimină din viaţa ta.

Niciodată nu vei putea fi cu adevărat fericită dacă nu vei şti să înfrunţi şi să trăieşti durerea.

Închide ochii, respiră uşor şi profund, gândindu-te la ceea ce îţi doreşti: linişte şi evadare din suferinţă. Apoi concentrează-te asupra senzaţiilor fizice ce survin emoţiilor, cum ar fi o durere în piept sau stomac, un maxilar încleştat. Notează-ţi pe un caiet starea, descrie senzaţiile şi modul lor de a oscila.

Probabil mintea nu îşi va putea menţine mereu atenţia şi vei fi invadată în timpul exerciţiului de alte gânduri, dar refocusează-te mereu până emoţiile dispar.
Repetă exerciţiul, de fiecare dată, până când simţi tot mai puţină teamă, anxietate, depresie.

Vorbeşte cu tine cu blândeţe

Acum, ai trecut de emoţiile dificile care au năvălit în urma obstacolelor, e momentul să vorbeşti cu tine ca şi cum ai fi cel mai bun prieten al tău.
Priveşte-te demn cu grijă şi iertare- numai aşa vei ajunge să te tratezi cu stimă şi să nu-ţi pierzi echilibrul, ori de câte ori îţi va fi greu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult
În primăvara vieţii – încotro?
În primăvara vieţii – încotro?