„Îmi este dor de glasul copiilor care se joacă, acesta sună mereu la fel, indiferent de limba lor”, spunea astronautul Scott Kelly, cel care deţine recordul pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american: un an de izolare în spaţiu. Asemenea lui Kelly, aproape întreaga planetă trăieşte acum în izolare, departe unii de ceilalţi, privind cum sub ochii săi se derulează evenimente istorice care vor marca şi schimba profund omenirea. Nu este prima data şi, cu siguranţă, nici ultima când oamenii au parte de încercări majore şi ireversibile, însă cumva, de fiecare dată, aceştia au reuşit să ducă istoria mai departe. Până să ajungem să ne umplem bibliotecile de cărţi despre cum un virus şi o pandemie au schimbat faţa lumii în toate domeniile, ne putem reaminti evenimente importante din trecut care au schimbat cursul istoriei.
Scott Kelly, fost pilot de vânătoare şi inginer, este unul dintre cei mai cunoscuţi astronauţi americani, „noul nostru erou spaţial” după cum l-a declarat Huffington Post. A efectuat patru zboruri spaţiale şi a condus Staţia Spaţială Internaţională în trei rânduri. A făcut parte din misiunea de un an la bordul Staţiei, pe durata căreia a stabilit recordul pentru cel mai mare număr de zile cumulate în spaţiu, precum şi pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american. O misiune spaţială NASA durează de obicei zece zile, iar un astronaut stă pe Staţia Spaţială Internaţională în jur de şase luni. Scott Kelly a rămas acolo un an întreg. A înfruntat izolarea în spaţiu, un mediu de o frumuseţe copleşitoare, dar şi plin de pericole, orbitând în jurul Pământului cu o viteză de 28.000 de kilometri pe oră. O călătorie extraordinară care ne-a adus viitorul mai aproape. Mulţumită datelor biometrice despre propriul corp, strânse de Kelly pe Staţia Spaţială şi comparate mai apoi cu ale fratelui său geamăn Mark, rămas pe Pământ, suntem acum mai în măsură să răspundem la câteva întrebări esenţiale: oare vom putea locui pe Marte într-o zi? Vom putea să ne petrecem vacanţele în spaţiu? Care sunt limitele noastre fizice? Endurance. Un an în spaţiu, o viaţă de descoperiri este povestea incredibilă a unui om care şi-a mobilizat întreaga voinţă pentru împlinirea unui vis ce părea imposibil.
Cartea reprezintă o privire incisivă ce surprinde viaţa cotidiană în cel de–al Treilea Reich, prezentând mărturiile cutremurătoare ale victimelor terorii naziste şi analizând cu luciditate miturile larg răspândite despre Gestapo şi modul de funcţionare a acestuia. Construită pe baza unor cercetări efectuate în dosare originale din arhivele nepublicate până acum ale Gestapoului, cartea de faţă constituie cea mai detaliată, concludentă şi demnă de încredere prezentare a poliţiei secrete a lui Hitler – Gestapoul. Frank McDonough, profesor universitar britanic, expert de talie internaţională în istoria celui de-al Treilea Reich, prezintă în Gestapo. Mit şi realitate despre poliţia secretă a lui Hitler deopotrivă poveştile fascinante şi mai puţin cunoscute ale celor care s-au opus regimului nazist şi administraţiei sale opresive. „O mărturie cutremurătoare, meticulos detaliată, a brutalităţii statale, care este mai convingătoare decât orice roman”, după cum a remarcat Dan Snow.
În vara lui 1914, Europa este majoritar monarhică: din 22 de state, 19 sunt regate, imperii, principate sau mari ducate. Astăzi, nu au mai rămas decât zece. Primul Război Mondial provoacă prăbuşirea a patru imperii (Germania, Rusia, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman), iar al Doilea spulberă patru regate (Italia, Iugoslavia, România, Bulgaria). Habsburgi, Windsori, Romanovi, Hohenzollerni, familii regale ale Belgiei, Olandei, Italiei, Iugoslaviei, Bulgariei, României sau Greciei – monarhiile europene s-au aflat în inima celor două Războaie Mondiale. Într-o incursiune istorică fascinantă, punctată de portrete, anecdote, momente-cheie, întâlniri decisive, jocuri de alianţe, Jean des Cars ne introduce în cartea Sceptrul şi sângele: Regi şi regine în tumultul celor două Războaie Mondiale în culisele curţilor europene prinse în vârtejul celor două conflagraţii care au zguduit secolul al XX-lea.
Recomandată de Tony Blair drept „o fascinantă lucrare de istorie”, cartea Făuritorii păcii. Şase luni care au schimbat lumea este o lucrare magistrală, de o relevanţă uluitoare nu numai pentru istoriografia secolului XX, dar şi pentru înţelegerea resorturilor şi dinamicii lumii de azi. În 1919, Parisul era capitala lumii. Conferinţa de Pace era cea mai importantă chestiune la ordinea zilei, iar delegaţii – cei mai puternici oameni de pe mapamond. Între ianuarie şi iunie 1919, după încheierea „războiului care urma să pună capăt tuturor războaielor”, oameni din toate colţurile lumii au sosit la Paris pentru Conferinţa de Pace. Cele mai importante personalităţi prezente au fost conducătorii celor trei mari puteri – Woodrow Wilson, Lloyd George şi Clemenceau –, dar la Paris au sosit mii de alţi delegaţi, fiecare cu propria sa agendă. Regi, prim-miniştri şi miniştri de externe, însoţiţi de suitele lor de consilieri, stăteau cot la cot cu jurnalişti şi lobbyişti, luptând pentru o serie întreagă de cauze, de la independenţa Armeniei până la drepturile femeilor. T.E. Lawrence, regina Maria a României, Maynard Keynes, Ho Şi Min – tot mapamondul avea ceva de rezolvat la Paris în acel an. Lumea nu mai văzuse niciodată ceva asemănător şi nici că avea să mai vadă vreodată. Oficial, Conferinţa de Pace a durat încă şi mai mult, până în 1920, însă primele şase luni sunt cele mai importante, căci atunci s‑au luat deciziile‑cheie şi s‑a pus în mişcare un lanţ de evenimente cruciale.