Refuzul de a îmbrățișa schimbarea, chiar și atunci când aceasta este absolut necesară, poate ascunde o sumedenie de factori determinanți. Și nu, incapacitatea nu reprezintă unul dintre ei.
Unele persoane se dezvoltă într-un anume fel încă din primii ani de viață, iar felul în care se construiesc le oferă confort. Cu atât mai mult dacă identitatea lor le aduce avantaje, confortul va prima în dorința de evoluție sau schimbare.
Fiecare persoană are cel puțin o alta care o iubește fix așa cum este. Necondiționat. Cu bune, cu rele. Ca un tot unitar.
Poate că este vorba de un părinte, de un frate, de un prieten devotat sau de un partener de viață. Dacă tu începi să te schimbi, cei din jur te pot percepe diferit. Pot reacționa în multe feluri. Unii te pot lăsa în urmă, alții pot pleca definitiv din viața ta dat fiind că noua versiune nu îi mai încântă.
Citește și: Rezistenţa la schimbare: de ce nu ne putem lăsa purtaţi de fluxul vieţii
De cele mai multe ori, replica „Așa sunt eu și nu mă pot schimba” se traduce în „Așa sunt eu și vreau să văd dacă mă poți accepta în eventualitatea în care eu nu voi alege schimbarea”.
Prin urmare, în spatele cuvintelor se află de fapt o dorință intensă de a fi acceptat, amestecată cu teama de respingere.
În spatele unei sintagme aparent curajoase și asumate se poate ascunde și foarte multe temere. Unii oameni sunt de părere că „așa sunt ei” căci le este frică să nu încerce să fie altfel. Chiar dacă ei înșiși și-ar dori asta!
Citește și: Schimbarea este singurul lucru permanent în viață
Când crești și te dezvolți într-un anumit mediu, într-un anume fel și ești încurajat să fii cineva anume, e foarte greu să te formezi diferit. Renunțarea la sinele inițial și dorința de a deveni o altă versiune te poate adânci într-o negură, într-o stare de confuzie. Greu de gestionat.
Surse: New Yorker Mag, The Conversation, Today