5 lecții de viață pe care majoritatea dintre noi le învățăm mult prea târziu

Aceste lecții de viață ar trebui deprinse cât mai devreme, cât suntem încă tineri. Din păcate, majoritatea dintre noi le conștientizăm abia la bătrânețe.
  • Publicat:
5 lecții de viață pe care majoritatea dintre noi le învățăm mult prea târziu

Care sunt acele lecții de viață pe care ar trebui să le deprindem cât mai devreme pentru a fi fericiți și împăcați cu noi înșine? Din fericire, le putem enumera într-un articol, dar, din păcate, mult prea târziu le conștientizăm și regretăm cât timp am pierdut cu lucruri nesemnificative. 

Lecții de viață învățate mult prea târziu

Percepția îți formează realitatea

Modul în care interpretezi și înțelegi lumea care te înconjoară are un impact semnificativ asupra credințelor tale și stilului tău de viață. Percepția stă atât la baza biasului, cât și la baza înțelegerii. Ea poate duce la frică, în aceeași măsură în care poate duce la curiozitate.

Majoritatea oamenilor își doresc să cunoască adevărul, chiar dacă el este nerostit și rămâne la nivel subconștient. Însă mulți refuzăm adevărul, la fel de inconștient, pentru că ne este teamă de necunoscut – creierul deprinde astfel un mecanism de autoapărare.

Important în toată această nebuloasă este să nu încetezi să îți pui întrebări. Și mai important: acceptă faptul că este în regulă să te înșeli. Fără greșeală, nu există evoluție.

Totul este temporar

Frumusețea, succesul, sănătatea… toate acestea sunt efemere, nu durează o veșnicie. Așa că bucură-te de ele cât timp le ai și fii recunoscător pentru ele.

Iar atunci când „încep să scârțâie”, nu trata momentul ca pe un capăt de lume, ci doar ca pe un obstacol pe care îl vei depăși. Viața e plină de suișuri și coborâșuri, de surprize plăcute și mai puțin plăcute.

Mulți uităm că nu destinația este scopul suprem, ci drumul pe care îl parcurgem. Învață din fiecare experiență, rămâi umil și savurează la maximum fiecare lucru mărunt pe care viața ți-l aduce în cale.

Trăiește prezentul

Sau carpe diem! Un citat celebru din Lau Tzu spune așa:

Dacă ești deprimat, înseamnă că trăiești în trecut. Dacă ești anxios, înseamnă că trăiești în viitor. Dacă ești liniștit și împăcat cu tine, atunci înseamnă că îți trăiești prezentul.

Mult prea des, ne îngrijorăm pentru lucrurile care „s-ar putea să se întâmple” sau ne afundăm în experiențe din trecut care ne prind ca într-un labirint imposibil de rezolvat.

Deși este important să fim conștienți și prevăzători în ceea ce privește viitorul nostru, ne lăsăm prinși adeseori în această capcană și ignorăm ceea ce avem în prezent. Momentele de acum vor deveni mai târziu amintiri. Așa că bucură-te de prezent acum, ca să ai amintiri frumoase pe viitor!

Îngrijorarea constantă privind viitorul sau trecutul nu duce la nimic bun.

Fă ceea ce îți place, iubește ceea ce faci

Câți dintre noi am terminat o facultate la sfatul părinților, al profesorilor, al oricui altcuiva, dar nu ascultându-ne vocea interioară? Cea care ne spunea „Eu nu voi fi niciodată un bun medic. Mi-aș dori să îmi câștig existența ca pictor, făcând ceea ce iubesc”…

Cariera ne ocupă cea mai mare parte din viață, dar, cu toate acestea, ne lăsăm influențați de alții când trebuie să facem o alegere. Iar dacă prin munca noastră nu suntem satisfăcuți, nefericirea se va repercuta și asupra familiei noastre.

De aceea e important să lăsăm adolescenții să își aleagă singuri calea, oricât de „necopți” ni s-ar părea. Iar dacă greșesc și își dau seama de asta singuri, cu siguranță își vor schimba direcția la momentul oportun, când încă mai au energie și sete de cunoaștere.

La fel de important e să ne „dezbrăcăm” de obiceiurile care ne consumă timpul inutil, fără să ne aducă ceva în schimb. Cum bine spune cântărețul Bob Dylan:

Succesul unui om este definit de ceea ce face din momentul în care se trezește dimineața și până seara, când pune capul pe pernă.

Fericirea nu vine de la sine. Ea trebuie „muncită”

Cei mai fericiți oameni sunt aceia care investesc cel mai mult în ei înșiși – nu în copii, nu în partenerul de viață, nu în carieră. Să fii fericit înseamnă să preiei controlul asupra vieții tale și să conștientizezi că nu ești o victimă, ci o luptătoare.

Da, este greu, trebuie să tragi de tine mereu, nu te poți baza pe cineva, nici măcar pe divinitate că te va scoate la liman. Dar numai așa îți vei căli spiritul de luptătoare.

Cea mai mare greșeală este să te compari cu alții. E ușor să cazi în plasa fericirii sau succesului altora, să îți dorești ceea ce au ei. Mai ales în vremurile actuale, când rețelele de socializare îți aduc în față cupluri perfecte, zâmbete perfecte, copii perfecți, vacanțe perfecte etc. Amintește-ți de fiecare dată că oamenii arată lumii (online) doar părțile lor bune. Focusează-te pe tine, nu pe alții, care oricum poartă o mască ce ascunde realitatea.

Bucură-te de ceea ce ai, investește în tine, luptă pentru ceea ce îți dorești!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult