5 lucruri care îţi distrug concentrarea

De multe ori, ineficienţa la birou este pur şi simplu o problemă care are legătură directă cu concentrarea. Află ce trebuie să faci, ca să rezolvi această problemă.
  • Publicat:
5 lucruri care îţi distrug concentrarea
2. Dificultatea de concentrare este al doilea cel mai întâlnit simptom cu care rămân pacienții vindecați de COVID-19. Aceasta a fost manifestată la 24,6% din participanți.

Eşti la birou, ai ajuns de ore bune, te simţi deja obosit dar îţi dai seama cu stupoare că, de fapt, nu ai făcut mai nimic din ce aveai pentru ziua respectivă. Îţi sună cunoscut scenariul?  Ei bine, de cele mai multe ori de vină pentru această situaţie este lipsa concentrării. Noi am făcut o listă cu 5 dintre lucrurile care îţi distrug concentrarea şi ce să faci ca să nu te mai afecteze.

Social media

Fie că ai tot timpul Facebook-ul deschis, fie că nu există oră în care să nu arunci un ochi pe Instagram, pentru a vedea ce au mai postat cei cărora le-ai dat follow, social media este unul dintre factorii cu cel mai mare impact asupra concentrării. Gândeşte-te doar la faptul că, atunci când eşti întrerupt din timpul unei acţiuni care necesită atenţie, ai nevoie de 20 de minute pentru a reveni la acelaşi nivel de concentrare. Acum aminteşte-ţi de câte ori auzi într-o zi notificările de la Facebook şi de câte ori chiar verifici despre ce este vorba.

Ce e de făcut

Nu rămâne logat pe reţelele de socializare atunci când ai treabă, sau, dacă te simţi rupt de lume, pune-ţi telefonul pe silent, pentru a nu auzi notificările. Dacă ai impresia că nu poţi trăi nici măcar o zi fără să vezi ce se mai întâmplă în news feed, atunci alege-ţi un interval de timp la care să verifici ce s-a mai întâmplat în lume în „lipsa” ta: fie în pauza de prânz, fie la o diferenţă de măcar 4-5 ore.

E-mailurile

Ştii cum se întâmplă, nu ai fost pe fază jumătate de oră şi când deschizi e-mailul ai în Inbox zeci de mesaje necitite. Şi cum altfel, trebuie să le citeşti. Imediat. Şi să răspunzi la ele. Tot repede. De acord, multe dintre ele au legătură cu job-ul, dar de ce TREBUIE să reacţionezi imediat, în condiţiile în care ai alte lucruri de făcut, uneori mult mai importante? Dacă vei continua să răspunzi la ele pe măsură ce le citeşti, eficienţa şi concentrarea ta vor avea de suferit, aşa că trebuie să iei măsuri.

Ce e de făcut

Ca şi în cazul reţelelor de socializare, singurul lucru pe care îl poţi face este să nu verifici e-mailul din 10 în 10 minute. Stabileşte-ţi un interval orar când faci asta şi un timp pe care să îl acorzi acestei activităţi, astfel să nu ajungi să pierzi jumătate de zi făcând lucruri care suportau amânare.

Multitasking-ul

Dacă eşti obişnuită să rezolvi mai multe lucruri în acelaşi timp, probabil că ai impresia că îţi ia mult mai puţin să îţi termini treburile zilnice decât dacă le-ai face pe rând. Mai gândeşte-te, spun experţii. Cercetările demonstrează că pierzi mult timp de fiecare dată când îţi muţi atenţia de la un task la altul. Rezultatul final va fi faptul că rezolvarea a trei sarcini în acelaşi timp îţi va lua mult mai mult timp decât dacă le-ai executa pe rând.

Ce e de făcut

De fiecare dată când este posibil, dedică-ţi atenţia exclusivă unui singur proiect, mai ales dacă acesta este unul prioritar. Păstrează-ţi talentele la multitasking pentru lucruri mai simple, pentru că e clar că nu are ce să meargă prost dacă îţi faci ordine pe birou în timp ce vorbeşti la telefon, nu-i aşa?

Plictiseala

Unele sarcini pe care trebuie să le facem în fiecare zi sunt mai interesante decât altele. Cele plictisitoare reuşesc să îţi distragă atenţia în câteva clipe şi aşa se duce şi concentrarea, care este apoi greu de redobândit. Orice va fi mai interesant decât ce ai de făcut, inclusiv cititul prospectului de la medicamentele pe care le ei pentru migrene.

Ce e de făcut

Fă o înţelegere cu tine: dacă reuşeşti să te concentrezi la ceea ce ai de făcut pentru o perioadă anume de timp, câştigi 10 minute de pauză. Premiază-te cu o cafea, o plimbare sau o activitate care îţi place şi care să nu îţi ia mai mult de 10 minute. Sarcinile plictisitoare sunt mai uşor de dus la capăt dacă te aşteaptă ceva interesant după ce le termini.

Stresul

Când simţi că eşti depăşit de situaţie şi ceea ce ai de făcut este prea complicat de rezolvat într-un timp atât de scurt, poate deveni greu să te concentrezi la sarcini individuale. Şi ca să fie lucrurile şi mai complicate de atât, stresul are şi efecte fizice neplăcute, precum dureri de cap, de spate, palpitaţii, toate acestea împiedicându-te să te concentrezi la ceea ce ai de făcut.

Ce e de făcut

Învaţă câteva tehnici de diminuare a stresului, precum meditaţia. Studiile au demonstrat că persoanele care au luat lecţii de meditaţie timp de opt săptămâni şi a-u îmbunătăţit semnificativ capacitatea de concentrare.

Foto: 123rf.com

Urmărește CSID.ro pe Google News