6 lucruri pe care bărbații și-ar dori ca femeile să le facă mai des în relația de cuplu

  • Publicat:
6 lucruri pe care bărbații și-ar dori ca femeile să le facă mai des în relația de cuplu
Sursa foto: shutterstock

Dorințele unei femei pot fi dificil de ghicit, spun bărbații. Cu toate acestea, chiar și ei au anumite așteptări greu de bănuit! Iată care sunt acestea! 

6 lucruri neașteptate pe care bărbații și-ar dori ca partenerele lor să le facă în relația de cuplu

Să îi sporești încrederea de sine

Da, e bărbat și ai tinde să crezi că e puternic și că nu are nevoie de încurajări. Ei bine, lucrurile nu stau chiar așa. Încearcă să îl susții mai des, cu atât mai mult dacă ții la el. Să îi gâdili orgoliul când și când. Să îl complimentezi și să îi aduci laude când vine vorba de realizările sale. Va conta.

Citește și: 10 lucruri care te fac cu adevărat valoroasă în ochii bărbaților

Alungă-i stresul cotidian

Stresul, problemele sau oboseala pot pune stăpânire pe partenerul tău. Așteaptă-l cu un ceai cald când vine acasă sau fă-i un masaj pentru a-l detensiona. O parteneră grijulie e tot ce are nevoie un bărbat!

Recucerește-l din nou și din nou

Poate că nu îți va recunoaște niciodată, însă partenerului tău îi surâde ideea de a fi recucerit. Nu ezita să o faci, așadar! Surprinde-l din când în când cu o cină romantică, cu bilete la filmul preferat sau cu o escapadă în doi departe de marasmul cotidian.

Preia și tu controlul în intimitate

De regulă, bărbații sunt cei care preiau inițiativa în dormitor. Desigur, și lor le-ar plăcea să fie surprinși în mod plăcut în intimitate. Ieși din duș doar cu prosopul pe tine și așază-te în brațele sale. Sau încearcă să îl seduci odată ce ați ajuns în dormitor. O astfel de abordare îl va încânta în mod sigur!

Ia decizii ferme

Și tu răspunzi des cu „nu știu” sau „cum vrei tu”? Ei bine, majoritatea bărbaților urăsc aceste răspunsuri terne și lipsite de substanță. Mulți dintre ei și-ar dori că femeile să fie mai hotărâte, să știe ce vor și să ia decizii mai ferme.

Citește și: Atractivă în ochii bărbaților: 8 caracteristici care înnebunesc chiar și cel mai pretențios bărbat!

Comunica direct și fără ocolișuri

Bărbații urăsc realmente să le ghicească gândurile iubitelor. Chiar dacă ție ți se poate părea în regulă să îți ignori partenerul atunci când ești supărată pe el, ar fi mai eficient să îi comunici în mod direct care sunt nemulțumirile tale.

Surse: Her Way, Aish, Good men project

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult