Indiferent dacă te ghemuieşti când te uiţi în jos de la mare înălţime sau tremuri când vezi un păianjen, fie că te temi de muşcăturile unui şarpe veninos sau nu suporţi spaţiile strâmte, nu eşti, cu siguranţă, singurul.
La bază, la origini, frica este un instinct! Te naşti cu el iar apoi, îl dezvolţi şi chiar îl specializezi de-a lungul vieţii. Unele frici rămân instinctuale, cum ar fi durerea.
Potrivit hipnoterapeutului Eugen Popa, durerea generează frica instinctuală ca măsură de autoprotecţie şi menţinere a vieţii, iar altele le învăţăm pe parcurs, cum ar fi: frica de oameni, de locuri sau situaţii care au conotaţii negative, generate de evenimente trecute.
“Experienţa unui pericol iminent, cum ar fi înecul spre exemplu, va înscrie un program de auto-protecţie în mintea noastră, care va fi activat ori de câte ori vom fi aproape de apă sau vom avea experienţe care în mintea noastră sunt asemănătoare cu acea situaţie iniţială, când am trăit experienţa pentru prima oară.
Alte frici ne-au fost inoculate cum ar fi crezurile populare, religioase, culturale, naţionaliste etc. Frica este în mare măsură o creaţie a minţii noastre şi poate apărea chiar dacă nu există un motiv real.
Creierul nostru este atât de eficient încât începem să ne temem de stimuli care nu sunt deloc periculoşi (frică condiţionată) sau care nici măcar nu sunt prezenţi (anxietate anticipatorie)”, explică Eugen Popa. Specialistul mai afirmă că ne speriem de ceea ce ne este teamă că s-ar putea întâmpla. Unii oameni de ştiinţă consideră chiar că oamenii sunt cele mai sperioase fiinţe datorită abilităţii noastre de învăţa, gândi şi a crea frica în mintea noastră. Deşi de o intensitate redusă, această frică constantă se poate transforma în anxietate cronică fără nici un motiv specific şi poate deveni debilitantă.
Reacţia de luptă-sau-fugi-sau-îngheaţă este generată de frică. Atunci când avem de-a face cu o situaţie care ne sperie corpul nostru se încordează, sângele este retras din părţile mai puţin importante ale organismului şi trimis către cele esenţiale supravieţuirii, plămâni, inimă, membre. Astfel, într-o situaţie de stres suntem pregătiţi de luptă, de fugă sau, îngheţăm pur şi simplu.
“A îngheţa înseamnă că te opreşti din ce faci şi îţi focalizezi toată atenţia asupra stimulului care generează frica şi decizi ce să faci mai departe. Uneori, această „îngheţare” poate să rămână chiar foarte mult timp, ceea ce nu este de preferat. Odată ce ai decis, fie lupţi sau fugi. Dacă e vorba de locul tău de muncă spre exemplu, atunci fie te duci să vorbeşti cu şeful tău sau cu conducerea companiei pentru a-ţi menţine locul de muncă sau, cauţi altceva.
Când frica este covârşitoare însă, rămâi imobilizat şi nu mai faci nimic, nu mai ai nici o reacţie. Începi să ruminezi şi să te gândeşti obsesiv la acea problemă, începi să te plângi, dar nu faci nimic pentru a o schimba. A trăi o frică continuă conduce la stări de neajutorare şi depresie în ultimă instanţă. De aceea este esenţial să faci ceva, Orice, pentru a ieşi din acel cerc vicios”, este de părere hipnoterapeutul Eugen Popa, preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză.
Totodată, specialistul afirmă că frica poate fi un duşman sau un aliat. Este un duşman câtă vreme nu o cunoşti şi nu ştii ce să faci cu ea. Din clipa în care „duşmanul” nu mai este necunoscut, îl poţi pune la treabă. Te poţi folosi de frică pentru a realiza lucruri măreţe, pentru a te mobiliza şi a obţine rezultate extraordinare. Dar totul începe prin a o depăşi şi prin a o controla.