Află dacă ești o persoană extrem de sensibilă?

O persoană extrem de sensibilă are o reactivitate crescută la mediu.
  • Publicat:
Află dacă ești o persoană extrem de sensibilă?

Termenul de „persoană extrem de sensibilă” este un concept adus în discuție de psihologul Elaine Aron. Conform teoriei lui Aron, acet gen de peroane aparțin populației care au o trăsătură de personalitate cunoscută sub numele de sensibilitate la procesarea senzorială. Cei cu niveluri ridicate de sensibilitate la procesarea senzorială prezintă o sensibilitate emoțională crescută, o reactivitate mai puternică atât la stimuli externi, cât și interni – durere, foame, lumină și zgomot – și o viață interioară complexă.

Înțelegerea sensibilității ridicate

Odată cu definirea termenului de „persoană extrem de sensibilă”, tot mai mulți oameni au început să se autoidentifice ca fiind extrem de sensibili. În general, se consideră că aproximativ 15 până la 20% din populație este foarte sensibilă.

Se crede că persoanele sensibile sunt mai afectate decât altele de violență, tensiune sau senzația de a fi copleșite. În sens pozitiv al acestei trăsături, se crede că sensibilitatea ridicată este o sursă de creativitate, relații personale mai bogate și o mai mare apreciere pentru frumusețe.

Sunt o persoană extrem de sensibilă?

Dacă reacționezi puternic la critici, devii suprastimulat fizic și emoțional mai ușor decât alții și ai o viață zbuciumată, s-ar putea să obții un scor mare la sensibilitate. De asemenea, s-ar putea să simți că ai o capacitate mai mare de empatie și că ești destul de sensibil la stările altora.

Este sensibilitatea ridicată o tulburare?

Conform concepției lui Aron despre sensibilitate ridicată, aceasta nu este o tulburare de sănătate mintală, mai degrabă, este definită, ca și alte aspecte ale personalității, ca o trăsătură care există în fiecare persoană într-o anumită măsură. În ciuda unor dezavantaje asociate cu sensibilitatea ridicată, dovezile sugerează că poate oferi și avantaje adaptive.

Trăiește cu sensibilitate ridicată

A fi o persoană extrem de sensibilă poate veni cu multe provocări. Aceste persoane pot avea dificultăți să se adapteze la noi circumstanțe, pot demonstra reacții emoționale aparent inadecvate în situații sociale și pot deveni cu ușurință incomode în raport cu lumina, sunetul sau anumite senzații fizice. Pe de altă parte, persoanele cu sensibiliate ridicată raportează adesea că formează legături profunde cu ceilalți, au vise interesante și monologuri interne și că se bucură de artă, muzică și conexiunea umană.

Ca toate trăsăturile de personalitate, există avantaje și dezavantaje în a fi foarte sensibil. Cu sprijinul adecvat și recunoașterea propriilor puncte forte și slabe, toate cestea pot fi acceptate și integrate.

Sensibilitate ridicată, introversie și tulburare de procesare senzorială

Deși oamenii extrem de sensibili au fost comparați cu introvertiții sau cu cei cu nevrotism, teoria lui Aron susține că trăsăturile sunt distincte unele de altele. La fel ca introversia și nevrotismul, sensibilitatea ridicată poate aduce multe provocări.

Deși se pot face unele comparații între teoria persoanelor extrem de sensibile a lui Aron și o afecțiune cunoscută sub numele de tulburare de procesare senzorială, ea și colaboratorii ei nu cred că oamenii extrem de sensibili au tulburare de procesare senzorială. În mod similar, sensibilitatea ridicată poate apărea mai frecvent la cei cu autism sau ADHD, dar este diferită de acele afecțiuni.

Poți fi persoană extrem de sensibilă extrovertită?

Da. De fapt, deși sensibilitatea ridicată se suprapune mai des cu introversia, Aron susține că până la 30% sunt de fapt extrovertiți – deși pot fi percepuți de alții ca fiind timizi.

Care este diferența dintre sensibilitatea de procesare senzorială și tulburarea de procesare senzorială?

Tulburarea procesării senzoriale este o afecțiune în care corpul și creierul nu răspund în mod corespunzător la stimulul senzorial. Este diferit de sensibilitatea de procesare senzorială deoarece, în timp ce o persoană extrem de sensibilă poate avea o reacție mai puternică la stimulul senzorial, creierul și corpul lor vor procesa și vor răspunde corect la stimuli.

Urmărește CSID.ro pe Google News