Angajat sau propriul tău şef? Sfaturi utile pentru cei tentaţi să pornească o afacere

Vine o vreme când îţi încolţeşte în minte ideea că ai putea să faci ceva mai mult cu viaţa ta decât să stai ore multe şi tensionate peste program, să te simţi umilit de un şef pe care nu-l ai la inimă nici măcar ca profesionist şi să te zbaţi ca să îi umpli pe alţii de profit. Mulţi cunoaşteţi momentul, puţini l-aţi şi trecut cu brio.
  • Publicat:
Angajat sau propriul tău şef? Sfaturi utile pentru cei tentaţi să pornească o afacere

Vine o vreme când îţi încolţeşte în minte ideea că ai putea să faci ceva mai mult cu viaţa ta decât să stai ore multe şi tensionate peste program, să te simţi umilit de un şef pe care nu-l ai la inimă nici măcar ca profesionist şi să te zbaţi ca să îi umpli pe alţii de profit. Mulţi cunoaşteţi momentul, puţini l-aţi şi trecut cu brio.

Sună ca în filmele cu final fericit (şi cont plin), dar, de fapt, un astfel de moment are cel puţin două tăişuri. Lupta pentru o afacere pe picioarele tale nu e chiar pentru oricine. Comoditatea locului nefericit, dar călduţ de muncă te va “săpa” în fiecare clipă care urmează după magicul moment al luminării.

Vei fi invadat de mii de întrebări care încep cu “dar dacă” şi continuă prăpăstios. Este foarte probabil ca atât de boscoroditul loc de muncă să fie în realitate ceea ce ţi se potriveşte, unii chiar nu sunt croiţi pentru un business de la zero, dar nimeni nu le spune asta decât când e prea târziu. Tocmai de aceea, recomand o analiză îndelungă cu pixul şi hârtia în mână, coloane multe botezate “plusuri”, “minusuri”, “pro”, “contra”, “avantaje”, “dezavantaje”.

Cunoaşterea de sine, esenţială

Am făcut greşeala să mă înham la o schimbare din temelii fără să mă cunosc destul de bine în toate privinţele implicate şi toată aventura s-a încheiat rău. Aveam să aflu despre mine, de pildă, că nu suport deloc bine situaţiile de instabilitate. Nu spun că toţi păţesc la fel, spun doar că înainte să decizi un pas major în carieră, într-o altă direcţie decât cea tot bătută şi deseori vorbită de rău, e nevoie de o introspecţie serioasă. Deciziile luate peste noapte pe bâjbâite, fără să ai habar înainte mare lucru, se transformă în cazuri de succes doar în scenariile de la Hollywood şi în 0,7 % din cazurile reale, aproximez eu.

Pune pe hârtie tot ce cunoşti despre tine, ce-ţi place, ce nu-ţi place, spre ce ai aplecări etc. Ai toate şansele să urmeze vremuri grozave, dar ai toate şansele ca înaintea lor să fie unele nu tocmai bune. Eşti pregătit? Comoditatea şi sentimentul că eşti copleşit de atâtea ore libere pe care nu mai vezi cum să le planifici, pot fi mari duşmani. Acum trebuie să tragi de tine mai mult şi mai tare decât trăgeai ca să te duci la serviciul pe care nu-l plăceai. Trebuie să te pregăteşti pentru probleme mult mai mari decât faptul că ţi-a fost criticat proiectul sau că ţi-a mai fost pus unul în cârcă.

Pot urma nopţi în care să nu dormi de grija banilor. Dar şi când va răsări soarele pe strada afacerii tale…

Planul, dinainte de A şi dincolo de Z

După ce ţi-ai lămurit sau măcar intuit limitele, trebuie să faci un alt plan temeinic pentru ce urmează pe drumul tău profesional. Chiar dacă nu aplici pentru un proiect de fonduri europene (e la modă), trebuie să respecţi aceeaşi rigoare a planificării pentru visul tău. Fă calcule peste calcule – într-o vreme statul ajută cu anumite sume tinerii care voiau să îşi încerce norocul în afaceri, verifică viziunea noilor politicieni, vezi pe cine te poţi baza, vezi ce poţi învăţa şi de la cine. Fără fiecare pas calculat, cu variante B pregătite în caz de eşec, multă încăpăţânare şi o disciplină pe care ţi-o impui singur (şeful nu mai urlă, tu eşti şeful), şansele sunt destul de mici. Aşadar, creşte-le!
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Andra Nastase - Redactor
Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa scrie despre telina ...
citește mai mult