Automutilarea, un strigăt de ajutor. Cum pot fi ajutaţi adolescenţii depresivi?

Cauzele automutilării pot fi puse pe seama unor traume majore sau unor accidente produse în copilărie.

Atunci se poate instala o depresie pe care copilul o resimte ca pe o tensiune internă profundă de care încearcă să scape prin exercitarea unor gesturi automutilante, cum ar fi tăieturile pe braţe.

Care sunt elementele ce pot declanşa această nevoie de automutilare?

Evenimentele pot fi foarte multe, dar am să amintesc acum despre:

Recomandări

7 tipuri de părinţi toxici. Cum sunt afectaţi copiii

Cum se manifestă o mamă cu personalitate de tip dominator

• tulburări psihice ale unui părinte sau ale ambilor: schizofrenie, depresie, anxietate, tulburare bipolară, tulburări de personalitate sau de comportament, atacuri de panică, gânduri sau planuri suicidare
• abuzul fizic, sexual sau emoţional
• decesul unui părinte, al unei persoane dragi sau al animalului îndrăgit
• boala fizică gravă a unui părinte
• un părinte ce are adicţie de: jocuri de noroc, droguri, alcool, medicamente
• un accident auto la care a participat sau a fost martor
• lipsa de afecţiune a părinţilor
• lipsa de implicare a părinţilor în viaţa copilului
• lipsa de încredere în sine
• sentimente de vinovăţie, anxietate, doliu, singurătate, mânie
• senzaţia de gol interior, de inutilitate, de lipsă de rost

Când apare automutilarea?

Automutilarea poate apărea în jurul vârstei de 10-11 ani, însă este întâlnită şi la adolescenţii de 14-16 ani. Aceasta se manifestă prin tăieturi pe braţe, arsuri de ţigară, vânătăi la nivelul braţului, antebraţului, toracelui, picioarelor. În general, cei care se automutilează caută să îşi producă leziuni în zone uşor de ascuns.

Cum se pune diagnosticul de automutilare?

În urma discuţiei cu medicul de familie sau medicul psihiatru, se exlud în primul rând următoarele: simptomele psihotice, halucinaţiile sau ideile delirante pentru a ne asigura că în spatele automutilarii nu se ascunde o boală psihică gravă ce poate necesita internare şi tratament pentru toată viaţa.

De asemenea se mai exlude posibilitatea gândurilor şi planurilor suicidare, ce pot necesita consliere psihologică, dar şi tratament medicamentos. Apoi se stabileşte dacă este vorba de o obsesie sau o dependenţă de automutilare.

Ce tratament este indicat?

Tratamentul este stabilit în funcţie de gravitate şi celelalte boli asociate de medicul de familie, medicul psihiatru sau psiholog.

Dacă vorbim doar de automutilare, pot fi de ajuns şedinţele de psihoterapie ce îl pot ajuta pe adolescent să descopere care au fost evenimentele declanşatoare, dar şi care sunt formele mai utile prin care îşi poate descarca furia sau deznădejdea ce duc la obsesia automutilării.