Se spune că banii nu aduc fericire, dar o întreţin. Ce facem însă atunci când aruncăm banii pe fereastră prin obiceiuri de consum greşite, deşi veniturile noastre sunt modice? Şi acum o să zâmbească unii dintre voi, dar oamenii care au o situaţie financiară bună, calculează la ban fiecare achiziţie. Şi nu sunt zgârciţi. Doar nu risipesc. Iată câteva idei pentru a diminua risipa, a rotunji bugetul şi de ce nu, a lăsa planeta să respire.
În ziua de azi, multă lume tratează tristeţea, depresia sau plictiseala prin shopping. Fie că este nevoie, fie că nu să cumperi îţi dă putere, acţiunea în sine generează de multe ori endorfinele şi nu obiectele achiziţionate. Evident, o sesiune de shopping impulsiv este nevinovată, suntem oameni.
Însă, dacă cumpăratul obiectelor inutile este frecvent chiar zilnic (nu contează că este o poşetă sau o cană) la sfârşitul unui an se pot aduna sume considerabile. Ţine de bugetul şi de preferinţele fiecăruia, dar probabil într-un an cel puţin 1.000 lei sunt cheltuiţi pe obiecte nenecesare.
Ceea nu nu îţi mai foloseşte ţie sau membrilor familiei tale poate fi schimbat cu obiecte folositoare. Şi în România au început să se organizeze evenimente unde se schimbă obiecte (curate şi în stare bună). Pe reţelele de socializare sunt numite bazaruri. Haine, haine de copii, jucării – care nu fac decât să ocupe spaţiu se pot schimba cu obiecte utile. Şi în plus, se încurajează reciclarea, dar aveţi avea şi sentimentul de nou. Să spunem că într-un an poate economisiţi cel puţin 300 de lei prin astfel de acţiuni.
Chiar şi în casele în care membri familiei sunt atenţi la consumul de energie şi nu lasă luminile aprinse atunci când nu este necesar, deconectează sursele de căldură când nu sunt acasă, nu lasă apa să curgă atunci când se spală pe dinţi (celebrul motiv de ceartă între cupluri) tot pot primi facturi la energie cu sume mai mici. O idee sunt becurile LED, care promit chiar un consum cu 80% la scăzut şi au o durată de viaţă de peste 10.000 de ore, deci pot fi folosite cam 10, 15 ani. Dacă le înlocuiţi în toată casa, costurile energiei se vor diminua rapid. După ce amortizaţi cheltuielile becurilor (în medie un bec LED poate costa de la 15 lei în sus), vă puteţi bucura ca facturi mai mici, dar şi de faptul că cheltuiţi resursele naturii în mod eficient. Probabil cel puţin 120 de lei se economisesc într-un an.
Deşi, biletele de avion sunt un prag psihologic pentru a pleca într-o călătorie, nu ele sunt cele mai scumpe. Din contră, astăzi există multe companii low cost care oferă şi bilete la 45 lei/persoană/segment de zbor. Cazarea şi mâncarea sunt parte importantă a bugetului unei călătorii. Planificarea din timp ajută să conturaţi o excursie de vis, cu un buget mic. Oricine doreşte să călătorescă este bine să ştie care sunt perioadele la care biletele de avion sunt mai ieftine (de obicei prima săptămână din ianuarie este plină de oferte pentru tot anul) şi care sunt perioadele de vârf ale destinaţiilor (atunci hotelurile şi restaurantele au preţurile cele mai mari). Biletele de avion se scumpesc în general din martie. Aşadar, dacă vedeţi o ofertă foarte bună nu se va transforma probabil într-una super bună, iar preţurile vor creşte. (Peste 2 zile poţi plăti chiar 200 de lei în plus pentru un bilet de avion). Aşadar, informaţia este putere (verifică dacă poţi ajunge cu autobuzul sau metroul de la aeroport la locul de cazare, de exemplu. Poţi salva minimum 100 de lei). Cel puţin 200 de lei se pot economisi pentru o vacanţă, dacă se acţionează din timp.