Bolile psihice – cum afectează relaţiile bolnavilor?

Menţinerea unor relaţii stabile timp îndelungat este o preocupare destul de dificilă pentru oricare dintre noi. Niciodată nu e atât de simplu pe cât ne-am dori. În cazul existenţei unei/unor afecţiuni psihiatrice cronice, lucrurile tind să se complice.

Tulburările psihice nu pot fi comparate cu un ulcer gastric sau hipertensiunea arterială, eficient controlate medicamentos.

Acestea afectează într-o mică măsură regimul obişnuit de viaţă şi procesele mintale, inclusiv viaţa emoţională. O boală psihică afectează întreg psihicul, nu doar un sector din acesta. Întreaga viaţă interioară a persoanei suferă modificări importante, care riscă să se amplifice cu timpul şi întotdeauna există un răsunet evident în relaţiile interpersonale.

Recomandări

Crezi că eşti nefericită? Verifică aceste semne!

Despre adolescenţă şi ale ei relaţii şi despărţiri zbuciumate…

Cauzele dificultăţilor de relaţionare ale pacienţilor cu boli psihice

Simptomele

Oricare ar fi denumirea tulburării, simptomele pot afecta:

• nevoia de a socializa;
   
• dorinţa şi abilitatea de a comunica pe subiecte mai mult sau mai puţin personale;
   
• capacitatea de a reacţiona adecvat la evenimente, respectiv de a trăi bucuria când se întâmplă lucruri pozitive şi nemulţumirea (eventual enervarea) când au loc evenimente negative;
   
• identificarea şi gestionarea sănătoasă a propriilor trebuinţe, dar şi ale celor din jur, motiv pentru care anturajul îi poate percepe ca distanţi, reci, detaşaţi de evenimente;
   
• privirea, mimica, mersul şi în general limbajul corporal.

Retragerea din relaţii de toate tipurile se instalează treptat, pasiv, întrucât efortul de  a comunica eficient este perceput ca foarte solicitant, obositor.

Indiferent de gradul de cultură sau educaţie, toţi pacienţii ştiu că s-au schimbat foarte multe în existenţa lor, că nu mai sunt aceiaşi ca înainte de apariţia bolii.

Se instalează o stare de demoralizare cronică, pe fondul căreia apar:

– sentimente intense de ruşine, inferioritate, insuficienţă;
– culpă pentru faptul că nu-şi pot controla simptomele cu ajutorul voinţei;
– teamă  de ridicol pentru că au probleme de concentrare şi tot uită anumite lucruri sau nu pot fixa eficient noi informaţii;
– îngrijorare că vor fi considerate indezirabili din cauza tulburării psihice (uneori stigmatizaţi);
– anxietate persistentă referitoare la faptul că îşi vor pierde serviciul, prietenii, că îi vor evita inclusiv cei din propria familie.

În cazul simptomelor psihotice pot apărea idei delirante, halucinaţii sau un grad crescut al dezorganizării întregii vieţi psihice, din cauza cărora o persoană poate considera că nimic nu mai are rost, inclusiv relaţiile personale, nu mai este capabil de absolut nimic, nu merită ca alţii să facă lucruri bune pentru ei, sunt o povară pentru familie şi cel mai bun lucru ar fi dacă nu ar mai trăi, există persoane cunoscute/necunoscute care au intenţii ostile, îi urmăresc, îşi bat joc de ei, i-au persecutat deja şi intenţionează să facă aşa şi pe viitor etc.
În aceaste situaţii, evitarea altor oameni devine un proces activ. Până la reechilibrarea medicamentoasă, eforturile de a-I scoate din această stare se soldează cu eşecuri.

Medicaţia psihiatrică

Tratamentul se adresează simptomelor, deci cu cât acestea sunt mai severe şi tratamentul este mai puternic. Acest fapt implică un anumit grad de sedare în special noaptea, dar care nu dispare în totalitate nici ziua. Gândirea şi vorbirea capătă o anumită lentoare, raţionamentele scad în rapiditate şi precizie.

Pacienţii pot încerca să ascundă aceste efecte în faţa celorlalţi sau preferă să vorbească cât mai puţin, dacă se poate strictul necesar. Activităţile în grup, în aer liber sau cele sportive, tind să se diminueze într-o foarte mare măsură.

Anturajul, mai ales dacă nu cunoştea situaţia medicală a persoanei, poate avea reacţii de nerăbdare, iritare sau chiar ostilitate făţişă, şefii pot aplica sancţiuni, iar schimbările comportamentale observate să fie considerate chiar ca o dovadă de lene sau rea voinţă din partea pacietilor.

Toate acestea scad rapid motivaţia pentru relaţionarea cu ceilalţi. Multe persoane ajung să caute exclusiv activităţile a€œsigure”, care presupun evitarea discuţiilor în contradictoriu, competiţia de o natură sau alta, eforturile prelungite sau învăţarea de lucruri noi.

Foarte des, pacienţii reduc dozele sau întrerup medicaţia din propria iniţiativă, după care în câteva luni starea lor se agravează, uneori până la a necesita internarea de urgenţă. Aceste persoane consideră c㠀œde vină pentru dificultăţile de adaptare sunt în primul rând medicamentele sau doar ele. Logica emoţională face astfel situaţia mai acceptabilă decât în cazul în care ar pune pe prim plan tocmai simptomele pentru care au primit tratamentul.

Cunoşti efectele adverse şi contraindicaţiile medicamentelor pe care obişnuieşti să le iei frecvent? Consultă dicţionarul nostru de medicamente pentru a verifica prospectele!

Informarea insuficientă

Frecvent, pacienţii sau aparţinătorii au reacţii de surprindere când află că bolile psihice presupun probleme în funcţionarea sistemului nervos sau că medicaţia acţionează asupra sinapselor neuronale.
Unii membri de familie pot fi convinşi cu greu că simptomele nu sunt toane, €œistericale sau dovezi de îœncăpăţânare ale pacienţilor, iar presiunea continuă la adresa acestora pentru a avea €œsuficientă voinţă ca să se vindece face un rău imens bolnavului şi riscă să deterioreze foarte mult relaţiile cu familia,“ teoretic principalul sprjin pentru ei.

Cunoaşterea de către familie şi pacient a bolii psihice şi a modului în care ea poate evolua sau trebuie tratată nu este o opţiune şi cu siguranţă nu este doar treaba psihiatrului. 
Asimilarea acestor informaţii cere timp, efort, ajutor specializat şi abia după ce persoanele implicate înţeleg cu ce se confruntă pot găsi modalităţi eficiente de adaptare la nouă viaţă.
Altfel, riscă să stea într-o permanentă confuzie, să acţioneze în orb sau sub presiunea timpului. 
Se poate ajunge şi în situaţia în care familiile incorect sau insuficient pregătite fac eforturi epuizante cu un randament foarte mic. Cu toate bunele intenţii existente, unii constată înrăutăţirea relaţiilor cu pacientul, care se poate simţi suprasolicitat sau neînţeles.

Consultaţia psihiatrică nu implică doar inventarierea simptomelor şi calibrarea tratamentului. Aceasta include şi o parte de consiliere psihiatrică, tocmai pentru a îmbunătăţi cunoştinţele despre boală, tratamentul şi evoluţia acesteia. Nu în ultimul rând, pacientul şi cei apropiaţi lui găsesc un cadru propice pentru dialog, cooperare şi planificarea unor activităţi adecvate situaţiei clinice şi familiale.

Asistenţă psihologică insuficientă

Psihoterapia se adresează atât tulburării psihice în sine, cât şi celorlalte probleme din viaţa pacienţilor, care ar putea surveni în viaţa oricui: dificultăţi de cuplu, profesionale sau în relaţia cu propriii copii, gestionarea conflictelor, reducerea stresului perceput, aspect vocaţional etc.
Este eronat să credem că aceşti pacienţi nu pot beneficia de consiliere psihologică, pe de altă parte ea trebuie făcută de către persoane specializate, care cunosc foarte bine patologia mintală.
 
Scăderea performanţelor psihice, intotdeauna asociată bolilor psihice cronice, duce inevitabil la schimbări majore:

• recalibrarea activităţii profesionale şi uneori încetarea ei;
   
• schimbări la nivelul anturajului şi reducerea vieţii sociale;
   
• dificultăţi în viaţa de familie şi de cuplu, uneori cu destrămarea acestora;
   
• trăirea zi de zi cu o multitudine de simptome dificil de înţeles şi mai ales de acceptat. 

Cea mai dezavantajoasă situaţie este cea în care bolnavul este lăsat să se descurce prin forţe proprii. Măcar într-o mică măsură, toţi pacienţii psihici depind de cei din jurul lor. Unul din efectele redutabile ale acestor tulburări este că limitează accesul la resursele proprii, dar şi la cele din jur, pe primul plan find relaţiile interpersonale durabile.
Ajutorul specializat de care au nevoie este foarte important, deloc minor şi chiar trebuie asigurat în mod constant. În aceste condiţii se ameliorează simptomele, scad dozele sau numărul medicamentelor, iar prognosticul devine unul mai bun. 
Scopul este intotdeauna îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora şi nu doar controlul manifestărilor psihopatologice.

Dr. Ungureanu Corneliu
Medic specialist psihiatrie adulţi
Mental Health Clinic