Burn-out: simptome timpurii

Burn-out sau epuizarea psihică are simptome
  • Publicat:
Burn-out: simptome timpurii

Termenul „burn-out” este un termen relativ nou despre care a vorbit pentru prima dată în 1974  Herbert Freudenberger, în cartea sa, „Burnout: The High Cost of High Achievement”. El a definit inițial burnout-ul ca fiind „stingerea motivației, mai ales în situațiile în care devotamentul cuiva față de o cauză sau o relație nu reușește să producă rezultatele dorite”. Burnout-ul este o reacție la stresul prelungit sau cronic de la locul de muncă și se caracterizează prin trei dimensiuni principale: epuizare, mai puțină identificare cu locul de muncă și sentimente de capacitate profesională redusă.

Mai simplu spus, dacă te simți epuizat, începi să-ți urăști jobul și începi să te simți mai puțin competent la locul de muncă, dând semne de epuizare. Stresul care contribuie la burn-out poate proveni în principal de la locul de muncă, dar stresul din stilul tău general de viață se poate adăuga și cauza o stare exacerbată de oboseală fizică și psihică. Trăsăturile de personalitate și modelele de gândire, cum ar fi perfecționismul și pesimismul, pot contribui de asemenea.

Majoritatea oamenilor își petrec cea mai mare parte a zilelor muncind. Și dacă îți urăști slujba, îți este teamă să mergi la muncă și nu obții nicio satisfacție din ceea ce faci, acest lucru poate avea un impact serios asupra vieții tale.

Burnout-ul trebuie luat în serios. Iată câteva dintre semnalele de alarmă ce ar trebui să-ți dea de bănit că ești în pragul unor simptome de epuizare:

–    Înstrăinarea de la activitățile legate de muncă: persoanele care se confruntă cu epuizare percep job-urile lor ca fiind din ce în ce mai stresante și frustrante. Ele pot deveni cinice în privința condițiilor lor de muncă și a oamenilor cu care lucrează și pot, de asemenea, să se distanțeze emoțional și să înceapă să se simtă blocați în ceea ce privește munca lor.
–   Simptome fizice: stresul cronic poate duce la simptome fizice, cum ar fi dureri de cap și de stomac sau probleme intestinale.
–   Epuizarea emoțională: Burnout-ul îi face pe oameni să se simtă epuizați, incapabili să facă față și obosiți. De multe ori le lipsește energia necesară pentru a-și îndeplini munca.
–  Performanță redusă: Burnout-ul afectează în principal sarcinile de zi cu zi la locul de muncă sau acasă, când munca principală a cuiva implică îngrijirea membrilor familiei. Persoanele cu burnout se simt negativ în ceea ce privește aceste sarcini zilnice. Au dificultăți de concentrare și adesea le lipsește creativitatea.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult