Tot mai des auzim în jurul nostru vorbindu-se despre cum gândurile nostre sunt liantul către o viaţă împlinită. O vorbă veche spune că oamenii care atunci când pun capul pe pernă îşi imaginează că duc la bun sfârşit planurile pozitive au mai multă determinare în zorii zile să înceapă munca. Iată cum vede un Jeff Keller, un orator motivaţional de renume mondial, drumul către reuşită.
Atitudinea pozitivă – Nu te mai plânge
Absolut nimeni este scutit de probleme în viaţă – probleme financiare, probleme de sănătate, probleme în dragoste, probleme la locul de muncă, probleme la şcoală, probleme cu vecinii, probleme cu partenerul de viaţă, probleme cu copiii, probleme cu părinţii. Viaţa reprezintă un şir lung de provocări cărora trebuie să le găsim soluţii. Nu ne place când cineva îşi varsă toate grijile zi de zi şi ne sufocă des cu temerile sale (fondate sau nefondate), tocmai de aceea nu este indicat să alocăm expunerii problemelor tuturor cunoscuţilor şi necunoscuţilor mai mult timp decât soluţiilor în sine. Bineînţeles, în acestă categorie nu intră cei care caută un sfat constructiv pentru a ieşi din situaţia problematică. Cei care se lamentează din orice, ajung să fie evitaţi în timp de către cunoscuţi.
Atitudinea pozitivă – Soluţii, soluţii, soluţii
Dacă te doare de două săptămâni stomacul, nici unul dintre colegi, prieteni, vecini ori necunoscuţi nu îţi poate alina durerea dacă nu are ca profesie medicina oricât de mult te-ai plânge la ei. Un medic specialist gastroenterolog în schimb va găsi soluţii potrivite pentru a-ţi restabili starea de sănătate.
Atitudinea pozitivă – starea vremii nu e starea ta de spirit
De asemenea, Jeff Keller, orator motivaţional menţionează că şi prin simple banalităţi ne putem autoprograma o zi proastă. Dacă plouă atitudinea corectă nu este ”Plouă, ce dezastru” cu Plouă, îmi iau umbrela şi e o zi e zi minunată”. De asemenea, nu dă bine nici să ne plângem de lucruri banale precum ”fără telefon de ultimă generaţie nu pot trăi”, sau ”colegul meu are un birou cu 10 cm mai mare decât al meu”. Specialistul american consideră că în acest fel nu dăm dovadă de maturitate şi vom fi evitaţi atunci când este vorba despre decizii importante în colectiv. Tot acesta dă exemplul, unui coleg a cărui familie locuia în Honduras în timpul unui cutremur devastator, cutremur sondat cu victime, în urma căruia 1 milion de oameni au rămas fără acoperiş deasupra capului. Deşi nu avea veşti despre familia sa de zile bune, el nu s-a plâns, nu a intrat în depresie ci a început campanii pentru strângerea de alimente şi haine pentru victimele cutremurului. Atitudinea sa a fost constructivă, deşi avea toate motivele să se plângă. Indiferent de câte probleme am avea, întotdeauna este cineva care trece printr-o încercare mai grea.
Atitudinea pozitivă – Priveşte în perspectivă
De multe ori, concentraţi fiind pe detalii, scăpăm din vedere cadrul principal, ”fotografia întreagă”. Dacă o relaţie nu are finalul la care am visat, dacă nu am găsit încă jobul potrivit, dacă partenerul nu răspunde tuturor cerinţelor noastre, dacă nu am luat un examen cu nota maximă, dacă în momentul actual casa visurilor nu este o vilă, ci o garsonieră închiriată asta nu înseamnă că avem motive suficiente să intrăm în depresie ori să bombardăm cunoscuţii cu nemulţumirile noastre. Este nevoie să restabilim importanţa lucrurilor. ”Sunt sănătos”, ”Cei din familia mea sunt sănătoşi”, ”Avem un acoperiş deasupra capului”, ”Avem suficientă mâncare şi suficientă apă de băut”, ”Pot călători şi întâlni oameni fascinanţi”, ”Trăiesc într-o ţară liberă”, ”Am prieteni loilali” – sunt câteva dintre argumentele ce pot face diferenţa între probleme reale şi problemele cotidiene fără importanţă vitală. ”Data viitoare când te tânguieşti ia un pix şi o hârtie şi notează motivele pentru care eşti recunoscător”, mai menţionează specialistul american.
Atitudinea pozitivă – Fii o sursă de veşti bune
Oamenii care zâmbesc, au o atitudine pozitivă şi o vorbă bună pentru cei din jur preferaţii tuturor. Asta nu înseamnă că nu au probleme. Jeff Keller dă următorul sfat, ”decât să te plângi mereu despre cât de obosit eşti, mai bine schimbă ceva. Fă mai multă mişcare, dormi mai devreme„. Împărtăşeste apoi soluţia ta celor din jur. Cu toţii avem nevoie de idei salvatoare.
Sursa – Atitudinea este totul, Jeff Keller, editura Curtea Veche.