Câte emoții avem de fapt? Și de ce să nu le mai înăbușim?

Trăim, deci simțim! Ce simțim? Emoții. Apreciate sau înăbușite, emoțiile sunt radarul stărilor noastre. Nu sunt ușor de cuprins de fiecare dată și nu toate dintre ele. Nici măcar emoțiilor pozitive! Despre emoții, numărul lor și importanța acceptării și integrării lor am stat de vorbă cu psihologul și psihoterapeutul integrativ acreditat european Valeria Vîrlan.

Uneori ne plac emoțiile noastre. Alteori ne copleșesc. Alteori ne dor la propriu. Uneori am face orice să nu le mai simțim. În fiecare zi avem de-a face cu emoțiile. De toate felurile. Emoțiile. Micile/mai marile focuri de artificii din interiorul nostru. Bau-baul de sub pat de care ne temem? Sau, din contră, acel ceva care dă culoare și sens vieții noastre? Sunt multe. Foarte multe tipuri de emoții pe care le trăim, dar de multe ori nu știm să le recunoaștem, pentru că nu știm să le numim.

Și cum nu găsim cuvântul care să le denumească, ele se sedimentează, una peste alta, în adâncul nostru, blocate și inerte, împietrite și contorsionate.

Recomandări

Valeria Vîrlan: Regula de aur a bunei funcționări a sistemului nervos

Atacuri de panică fără motiv? Explică Valeria Vîrlan

Ceea ce a fost cândva energie dinamizantă, impuls creator/spre acțiune, devine încă o povară care ne știrbește din flexibilitatea psihică, din mobilitate și, într-un final, din bucuria vieții. Pentru că, înainte de toate, creierul nostru are nevoie de sens, pentru a procesa ceea ce trăim și a modela comportamentul nostru în consecință.

De ce operăm, în mod conștient, cu atât de puține emoții?

Simțim multe nuanțe ale emoțiilor însă nu le integrăm pe toate. De ce?

Din mai multe motive:

• pentru că unele emoții au fost/sunt stigmatizate de societate, catalogate ca fiind necuvenite/negative/rele.
• pentru că în educația noastră, din păcate, nu am fost/nu suntem antrenați să luăm contact conștient cu trăirile noastre, să nu fugim de ele, sa le identificăm, să le validăm, să le manifestam autentic și, cu atât mai mult, să discutăm despre ele.
• pentru că ne plafonăm și rămânem, adesea, într-o zonă de confort, reținându-ne din a experimenta, din a cunoaște, din a trăi plenar ceea ce viața are să ne ofere.

Am numărat aproximativ 140 de tipuri de emoții.

Cu câte emoții știm să lucrăm?

Dar marea majoritate suntem deprinși să identificăm (și să manifestăm) în mod uzual mai puțin de un sfert dintre ele. De pildă, atunci când suntem întrebați: „Cum te simți?”, răspundem fără să stăm prea mult pe gânduri, un automat și politicos „Bine”. Și trecem, numaidecât, mai departe la ce aveam de făcut.

Cum ar fi însă dacă ne-am uita mai adânc în interiorul nostru și am încerca să ne răspundem onest: oare chiar mă simt bine?

Și dacă da, ce formă îmbracă mai exact acest „bine”? În ce nuanțe este el pictat?

Mă simt liniștit/relaxat/împlinit/îndrăgostit/încrezător/entuziasmat/exuberant etc…

Sau care, mai exact, este modul în care mă simt eu acum?

Altfel, este la fel de ciudat ca și când televizorul nostru color, ultraHD și mega performant ar fi blocat doar pe 2 posturi TV, în timp ce restul programelor, perfect compatibile cu el, ne-ar rămâne, în mod ciudat, inaccesibile.

Dă-ți frâu liber emoțiilor

În încheiere, aș vrea să vă invit și pe voi (cei care nu o faceți deja) să explorați cu intenție și curiozitate întreaga paletă de emoții de care sunteți capabili și să încercați să identificați noi și noi nuanțe emoționale pe care le experimentați zi de zi. Iar atunci când vă vine să (vă) răspundeți stereotip despre modul în care vă simțiți, încercați, totuși, să zăboviți un pic mai mult în contactul cu voi înșivă și să fiți cât mai onești si exacți cu putință.

Și dacă totuși vă vine greu să puneți în cuvinte o emoție/o stare, cum ni se întâmplă adesea tuturor, încercați sa îi atribuiți o culoare, sau chiar să o pictați.

Cât despre așa-zisele emoții „negative” (ex. furie, frică, neliniște, etc), nu uitați că noi suntem cei care dăm semnul +/- emoțiilor noastre, pentru că ele sunt, în esență, tot energie, pe care putem să o folosim cum decidem noi.