Ce am simţit când am sărit cu paraşuta pentru prima dată

“De ce să sari cu paraşuta?” Bună întrebare. Am tot auzit-o în ultima vreme, mi-am autodresat-o de cel puţin 20 de ori cu 24 de ore înainte de a sări de la 4.000 de m.

Cochetez cu înălţimile. Iubesc senzaţia pe care o am atunci când un avion decolează, am făcut parasailing, am admirat de două ori priveliştea din cel mai înalt turn din lume Burj Kalifa din Dubai, am fost deasupra Europei pe cel mai înaltă clădire în Frankfurt, am făcut pictoriale pe acoperiş, am locuit la ultimul etaj al unui bloc, am testat roller costers, roata cea mare din Paris, etc.

Atunci când am primit invitaţia de la TNT Brothers de a efectua un salt în tandem de la 4.000 de metri, recunosc că m-au invadat emoţiile. Săritura a fost programată vineri, pe seară. De joi însă totul în viaţa mea a mutat pe slow motion şi vrând nevrând am experimentat cele mai intense emoţii din viaţa mea. Nu mă puteam închipui sărind din avion… Evident, am preluat din emoţiile celor dragi atât de mult încât am simţit nevoia să vorbesc cu cel mai aventuros om pe care l-am întâlnit în ultima perioadă, ca să mă ajute să-mi trimit emoţiile la plimbare.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

În dimineaţa zilei cu pricina am lucrat. Însă cu greu m-am putut concentra. Nici să mănânc nu prea am putut. Ajunsă la Clinceni la aerodrom am devenit foarte calmă şi liniştită imediat ce am intrat în contact cu echipa TNT Brothers şi atmosfera de film. În hangar se pregătesc paraşutele, se face instructajul. Toată lumea zâmbeşte, este relaxată. Sunt anunţată că mai am 20 de minute până la zbor. Costul unui salt cu paraşuta, în tandem cu un instructor profesionist, este de 700 lei sau 1.000 lei cu foto şi video. Mă echipez în salopeta roşie. Îl cunosc pe instructorul Ramiro Nicolau, care în ziua cu pricina depăşise 9.000 de salturi. Eu eram saltul 9.006. Mă pregăteşte dându-mi nişte hamuri la care se va conecta în avion. Îmi spune că nu se poate descrie ce simte acolo sus. De fapt asta spun majoritatea celor care au sărit…

De asemenea, apare şi fotograful TNT care îmi ia un interviu. El va sări odată cu noi pentru a imortaliza aventura mea în aer prin foto şi video. Ne îndreptăm în pas alert către avionul roz, preferat al multor vedete din România ce şi-au depăşit şi ele limitele: Antonia, Sore, Alex Velea, Raluk etc. În avion sunt mai mulţi paraşutişti ce vor sări singuri, eu sunt singura ce sar în tandem şi în premieră. Urcăm. Ramiro îmi arată ceasul său special ce indică altitudinea. Suntem la 1.000 m, atunci când acul va ajunge la 4.000 vom sări. Mă conectează la hamurile sale. Colegii de zbor se salută într-un fel anume cu degetele. Învăţ repede mişcarea. Sunt foarte atentă la indicaţiile instructorului. Poziţia mea până se va deschide paraşuta trebuie să fie ca şi cum aş sta pe burtă într-un hamac. Se deschide uşa avionului. O Doamne, asta e! Înainte mea sar doi paraşutişti şi fotograful.

Mă trezesc stând pe marginea avionului, zâmbesc şi zbooooorrrrr!!!! Aş face o pauză de la cuvinte pentru câteva secunde. Chiar este greu de descris ce simţi. Le simţi pe toate şi nimic. Simţi libertatea… În cădere liberă, viteza ajunge la peste 200 km/h în aprox. 2 secunde, garantând doza maximă de adrenalină. În zbor l-am întâlnit pe fotograf, parcă picase din cer, nu am realizat nici până acum ce trucuri a folosit ca să ne aştepte… Mi-a întins mâna. Ce moment frumos. Nu am simţim aşa ceva niciodată.

Acea stare nu se descrie. Se trăieşte. Şi nu, nu mi-am văzut toată viaţa într-o secundă, nu mi-am simţit stomacul în gât, nu mi s-a oprit respiraţia, nu am simţit că inima îmi sare din piept, nu m-am panicat. M-am simţit fericită. M-am trezit din această stare în momentul în care s-a deschis paraşuta şi ne-a înălţat. Instructorul m-a învăţat să o conduc. Este incredibil cum te răsuceşti dacă o tragi în dreapta, ori în stânga sau dacă pui frână cum se opreşte.

Aş mai fi rămas în aer cel puţin o oră. Mă uitam mereu în sus şi nu din cauza răului de înălţime ci pentru că noutatea era cerul. Am aterizat foarte lin, ne-am reîntâlnit cu fotograful TNT şi cu colegul meu Octav care imortalizase de la sol aventura.

A fost WOW! Ce am învăţat? Că singuri ne punem limite şi tot singuri le putem depăşi. Mă uit spre cer cu admiraţie şi zâmbesc complice cu cei ce au încercat. Ştim/simţim ceva în plus!

www.tnt-brothers.ro