Te afli într-o relație unde limitele îți sunt testate? Se prea poate să fii într-o relație karmică! Iată ce presupune aceasta, dar și care sunt semnalele pe care ar trebui să le observi încă de la început.
Relațiile karmice sunt menite să te învețe o anumită lecție karmică. Oamenii care au relații karmice cred adesea că și-au găsit sufletul pereche. Dar turnura evenimentelor din relația lor de mai târziu dovedește contrariul. Iată la ce trebuie să fii atentă, mmai ales dacă ai senzația că te afli și tu într-una!
Dacă îți dai seama că ai prea multe în comun cu cineva pe care tocmai l-ai cunoscut, fii în gardă. Acesta ar putea fi începutul unei relații karmice tumultuoase. Poate că într-o viață anterioară sufletele voastre s-au cunoscut, au avut o poveste, iar astăzi trupurile voastre s-au intersectat din nou.
Citește și: 3 semne că vă cunoașteți dintr-o viață anterioară
Relația voastră este pasională, intensă, copleșitoare. Vă certați, va împăcăți, aveți discuții lungi, complexe, dificile, care vă epuizează. Frustrările și anxietatea sunt prezente și ele. Nu poți trăi fără el, atracția este magnetică. Cu toate acestea, odată ce vă împăcați, vă confruntați cu o mulțime de piedici și vă despărțiți din nou. Acesta este ciclul repetitiv.
Există acel magnetism extraordinar între voi, fapt ce provoacă dependență. Cu toate acestea, ai senzația că te sufoci în preajma lui și că nu te poți relaxa niciodată, nu poți fii tu, naturală. În egală măsură, nici nu îți dorești să pleci.
Ai avut vreodată de relațiile de tip rollercoaster? Ei bine, acestea sunt relațiile karmice: nu există consecvență, liniște sau pace, ci zile excelente, urmate de zile teribile, și tot așa. Mai mult, deficitul de înțelegere sau problemele care apar în acest tip de relație sunt repetitive și determină ambii parteneri să descopere unde au de lucrat mai mult cu sine.
Citește și: Cele 3 tipuri de iubire pe care le experimentează (aproape) orice femeie în viață
De cele mai multe ori, o relație de tip karmic îți scoate în relief toate fricile, vulnerabilitățile, slăbiciunile și te pune față în față cu acestea. Fie că e vorba de o traumă de abandon, de critică sau judecată, cu toate acestea va trebui să te confrunți. Și e neplacut. Dar constructiv!
Surse: Medical News Today, Mind Body Green, HealthLine