Ce este psihoza paranoidă, ce o declanşează şi cum se manifestă

Cuvântul psihoză a fost folosit pentru prima dată de Ernst von Feuchtersleben în 1845, ca o alternativă pentru demenţă şi manie.

Rădăcinile cuvântului vin din limba greacă (psyche, minte/suflet) şi (osis, stare anormală).

Psihoza descrie starea mintală în care gândirea şi percepţia sunt grav afectate.

Recomandări

Frica, tristeţea, furia: ce au în comun şi cum le facem faţă?

Care este comportamentul unui om depresiv şi cum poate fi ajutat

The American Heritage Stedman’s Medical Dictionary defineşte psihoza astfel: „O tulburare mintală gravă, cu sau fără deteriorări organice, caracterizată prin dezorganizarea personalităţii şi pierderea contactului cu realitatea”.

Emil Kraepelin este cel care divizează psihozele majore în psihoză maniaco-depresivă (numită acum tulburare bipolară) şi demenţă praecox (numită acum schizofrenie).
În prezent, deşi nu este în mod exclusiv legată de o stare psihologică sau fiziologică, psihoza paranoidă este asociată cu schizofrenia, tulburarea bipolară şi cu depresia clinică gravă.

Psihoza trebuie diferenţiată de conceptul de nebunie, termenul legal ce denotă că o persoană este iresponsabilă de faptele sale. De asemenea, psihoza trebuie diferenţiată şi de psihopatie – o tulburare asociată cu lipsa de empatie, comportamentul social manipulativ sau, în anumite situaţii, cu actele de violenţă –, precum şi de starea de delir.

Psihoza poate fi privită că un simptom al altor tulburări mintale, dar şi ca un concept descriptiv, nefiind considerată o boală în întregul sens al cuvântului. Astfel, putem spune că o persoană cu schizofrenie poate avea perioade lungi fără psihoze, ca de altfel şi persoanele cu tulburare bipolară sau depresie. Sunt situaţii în care psihoza poate apărea la persoane ce nu suferă de boli mintale cronice, ca reacţie adversă la droguri sau stres extrem.

Cauzele psihozei paranoide

Psihoza poate fi o caracteristică a mai multor boli, apărând adesea atunci când creierul sau sistemul nervos este afectat. Iată câteva dintre posibilele cauze ale psihozei paranoide:

• Stresul – este un factor bine cunoscut atunci când vorbim de declanşarea unui episod psihotic
• Un eveniment traumatic major
• Deprivarea de somn

Există de asemenea patologii fizice ce pot induce o stare psihotică, cum ar fi:

• tumori cerebrale
• leziuni cerebrale sau alte afecţiuni neurologice
• intoxicaţii cu droguri, alcool, barbiturice şi uneori benzodiazepine
• afecţiuni electrolitice ( hipocalcemia, hipercalcemia, hipernatremia, hiponatremia, hipocalemia, hipomagnesemia, hipermagnezemia, hipofosfatemia)
• demenţă cu corpi Lewy
• scleroză multiplă
• lupus eritomatos
• sarcoidoză
• oreion
• SIDA
• malarie
• lepra

Simptomele psihozei

Halucinaţiile – acestea sunt definite ca percepţii senzoriale în absenţa unor stimuli externi. Sunt diferite de iluzii sau de distorsiunile perceptuale, ce pot fi percepţii eronate ale stimulilor externi. Halucinaţiile pot afecta oricare dintre cele cinci simţuri şi pot constitui senzaţii simple (culori, gusturi, mirosuri, lumini) sau mai complexe, cum ar fi faptul că persoana respectivă poate vedea sau interacţiona cu oameni, animale, poate auzi voci sau poate avea senzaţii tactile complexe.

Iluziile şi paranoia – psihoza poate implica credinţe iluzorii sau paranoide. În acest sens, K. Jaspers a clasificat iluziile în două tipologii: primare şi secundare. Cele primare apar pe neaşteptate, nefiind comprehensibile în procese mentale normale. Iluziile secundare pot avea legătură cu anumite influenţe asupra individului, cum ar fi faptul că acesta se poate simţi discriminat din perspectiva credinţelor religioase, etnie.

Tulburările de gândire – descriu un deranjament general al gândurilor conştiente. Acestea se clasifică în funcţie de efectele pe care le au asupra scrisului şi vorbirii. Putem spune astfel că o persoană afectată poate arăta presiune în dialog (vorbind fără pauză, foarte rapid) sau fugă de idei (poate sări de la un subiect la altul, fără a finaliza un subiect). De asemenea mai putem vorbi despre o blocare a gândirii sau pot vorbi în rime sau calambururi.

Anosognozie – reprezintă nerecunoaşterea propriei boli, pacienţii pot fi complet inconştienţi de halucinaţiile şi iluziile lor.

Tratamentul psihozei paranoide

Tratamentul psihozei depinde de afecţiunea cu care se consideră psihoza asociată, cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară. Tratamentul principal al simptomatologiei psihotice constă în medicaţie antipsihotică. De asemenea, psihoterapia şi terapia asistată de animale pot ajuta la managementul simptomelor psihotice, în funcţie de gravitatea acestora.

Autor: Psiholog Constantin Cornea