Ce este reziliența? Cum o construim și la ce ne ajută

Reziliența ne oferă un sprijin emoțional important.
  • Publicat:
Ce este reziliența? Cum o construim și la ce ne ajută

Reziliența este un termen vehiculat adesea în discuțiile legate de echilibrul nostru emoțional. Hai să facem un exercițiu. Imaginează-ți că vei face o excursie cu barca pe un râu. Cum crezi că poți parcurge în siguranță apele agitate și că poți face față oricăror probleme neașteptate care decurg din această provocare? Răspunsul la această întrebare are legătură cu definirea rezilienței.

O variantă sigură la întrebarea de mai sus ar fi să te bazezi pe tovărășia unor prieteni de încredere. Sau poate o vestă de salvare în plus ar ajuta, chiar și o barcă mai puternică care să fie bine construită. Cu elemenele potrivite, un lucru este sigur: nu vei reuși doar să treci peste provocările aventurii tale pe râu. Vei deveni chiar un aventurier mai încrezător și mai curajos.

În altă ordine idei, reziliența este calitatea psihologică care permite unor oameni să nu fie doborâți de greutățile vieții și să revină cel puțin la fel de puternici ca înainte. În loc să lase dificultățile, evenimentele traumatice sau eșecul să-i afecteze emoțional, oamenii care au învățat reziliența găsesc o modalitate de a schimba cursul, de a se vindeca emoțional și de a continua să-și îndeplinească obiectivele.

Psihologii au identificat unii dintre factorii care fac o persoană să fie mai rezilientă, cum ar fi o atitudine pozitivă, optimismul, capacitatea de a regla emoțiile și capacitatea de a vedea eșecul ca pe o formă de evoluție.

Ce nu este reziliența!

A fi rezilient nu înseamnă că o persoană nu va avea de înfruntat dificultăți sau suferințe. Persoanele care au suferit traume majore în viața lor, se confruntă de obicei cu dureri emoționale și stres. De fapt, drumul către reziliență este posibil să implice o suferință emoțională puternică.

În timp ce anumiți factori ar putea face unele persoane mai reziliente decât altele, aceasta nu este neapărat o trăsătură de personalitate pe care o posedă doar unii dintre noi. Dimpotrivă, reziliența implică anumite comportamente, gânduri și acțiuni pe care oricine le poate învăța și dezvolta. Capacitatea de a învăța reziliența este unul dintre motivele pentru care cercetările au arătat că reziliența este normală, obișnuită, nu fulgerătoare. Un exemplu adecvat este răspunsul cetățenilor americani cu privire la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 și eforturile acestora de a-și reconstrui viața după tragedie.

Construiește-ți conexiunile!

Prioritizează relațiile. Conectarea cu oameni empatici și înțelegători îți poate aminti că nu ești singur în mijlocul dificultăților. Concentrează-te pe găsirea unor persoane de încredere și care oferă compasiune, care să-ți valideze sentimentele, ceea ce va susține capacitatea de reziliență.

Alătură-te unui grup. Alături de relațiile unu-la-unu, unii oameni consideră că a fi activ în grupuri civice, comunități bazate pe credință sau alte organizații locale, le oferă sprijin social și contribuie la recâștigarea speranței.

Promovează starea de bine!

Ai grijă de corpul tău. Îngrijirea de sine poate fi un cuvânt popular, dar este și o practică serioasă pentru sănătatea mintală și dezvoltarea rezilienței. Promovarea unor factori pozitivi ai stilului de viață, cum ar fi alimentația adecvată, somnul, hidratarea și exercițiile regulate, îți pot întări corpul să se adapteze la stres și să reducă stările de anxietate sau depresie.

Concentrează-te pe practicile de mindfulness!

Rugăciunea sau meditația pot ajuta oamenii să construiască conexiuni și să restabilească speranța, ceea ce îi poate pregăti să facă față situațiilor epuizante.

Găsește un scop!

Ajută-i pe alții. Indiferent dacă ești voluntar sau pur și simplu ești alături de un prieten în momentul în care are nevoie, poți obține un sentiment de scop, poți promova stima de sine, te poți conecta cu alți oameni și îi ajuți astfel și pe alții.

Îmbrățișează gândurile sănătoase!

Modul în care gândești poate juca un rol important în modul în care te simți – și cât de rezistent ești atunci când te confrunți cu obstacole. Încearcă să identifici sursele gândirii iraționale, cum ar fi tendința de a pune accent doar pe dificultăți sau de a presupune că lumea îți vrea doar răul, și în schimb adoptă un mod de gândire mai echilibrat și mai realist.

Caută ajutor!

Un psiholog poate ajuta oamenii să dezvolte o strategie adecvată pentru a merge mai departe. Este important să obții ajutor profesionist dacă simți că nu poți funcționa așa cum ți-ai dorit.

Important este să îți amintești că nu ești singur în călătorie. Deși este posibil să nu poți controla toate circumstanțele, poți crește concentrându-te pe aspectele provocărilor vieții pe care le poți gestiona cu sprijinul celor dragi și ale persoanelor de încredere.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult