Cadouri, cadouri, cadouri? Că le cumpărăm, că le visăm, că le așteptăm, că le dorim, le manifestăm, cu toții iubim cadourile. Pentru tine ce reprezintă un cadou? Ce nu reprezintă un cadou? Cum te simți dacă nu primești nici un cadou? Te poți simți minunat și liniștit chiar fără cadouri, dacă îți dăruiești ție ceva special.
Cum ar arăta cel mai frumos cadou? Cine ți-l ar da? Cum te-ar face să te simți? Cu cine ai împărți? Ești mai atrasă de cadourile materiale sau mai atrasă de cadourile imateriale, de experiențe? Însă ți s-a întâmplat vreodată să primești un cadou visat sau chiar mai multe și să nu te bucure cu adevărat? Ori să te bucure doar pentru moment? Cu siguranță da! Poate anul acesta îți vei face un altfel de cadou.
Te-ai gândit vreodată cât timp ”petreci” în minte? Și cât timp ”petreci în corp”? Cât timp lași gândurile să rumineze și ignori semnalele corpului? De exemplu, ești așa de focusat pe gânduri și ceea ce ai de făcut, ceea ce ți s-a spus analizezi, încât ignori durerile de stomac. Sau le calmezi rapid cu pastile. Psihologii recomandă să decodăm mesajele corpului, durerile. Să vedem ce simțim în corp la diverse evenimente. Cum să te conectezi cu corpul tău?
Ai meditat vreodată? Te-ai rugat la Dumnezeu cu tot sufletul lăsând lacrimile să curgă? Însă atunci când accesezi forța ta interioară. Atunci când dai sonorul mai încet la gânduri, începi să îți simți corpul. Respirația profundă are rolul de a liniști mintea și de a oxigena organele.
La sesiunile de psihoterapie, la meditațiile ghidate se vorbește despre conectarea la spațiul sacru din inima ta. Să știi că în interiorul tău, în centrul inimii tale există un spațiu sacru. Unde ești în siguranță mereu. Și unde primești compasiune, iubire, energie pozitivă. Și unde te conectezi cu toată puterea la ființa ta. Unii ajung la acestă stare prin meditație, alții ajung prin rugăciune. Nu are importanță calea atâta timp cât accesezi zona ta de energie. Iar când mintea s-a liniștit, corpul îți va transmite cu totul alte mesaje.