Teama de a nu fi suficient de bun ne sabotează, ne ține pe loc din a progresa sau a îndrăzni să facem lucruri ori ne face permanent să ne îndoim de propriile noastre abilități.
Despre care sunt originile acestei temeri și ce putem face pentru a o gestiona, ne vorbește astăzi Cerasela Rogen, LifeCoach și izvor de blândețe și înțelepciune.
Cerasela Rogen: Este un program pe care ni-l implantează – pentru că așa l-au primit și ei la rândul lor – părinții, bunicii, cei ce ne-au crescut, acest program numindu-se „sindromul impostorului”. El este caracterizat prin senzația permanentă că alții sunt mai buni, ceea este complet eronat.
Cerasela Rogen: Ajungem dominați de frică atunci când suntem crescuți în nesiguranțe, atunci când ni se arată că nu avem valoare, când nu facem lucrurile cum „trebuie” sau cum s-ar aștepta ceilalți de la noi.
Frica de bază de la care pornesc toate celelalte frici este de a nu fi destul de bun pentru a fi iubit. Și atunci începem să ne contrazicem, începem să căutăm dreptate pentru această rană. Iar frica vine tot din comparație și din nevoia noastră de perfecționism, dar mai ales din dorința de a fi pe placul tuturor.
Nesiguranța de sine și faptul că nu știi cum funcționezi are acest efect, de a-ți fi frică.
(…) Frică realmente este atunci când corpul fizic iminent este într-un pericol și tu trebuie să îl salvezi, celelalte „frici” sunt doar imaginații necontrolate despre ceva ce nu s-a întâmplat, de fapt.
Cerasela Rogen: Ai, de exemplu, un examen și consideri că mai bine nu te duci că nu știi, ai un interviu sau vezi o ofertă de job și consideri că nu o să o iei niciodată. Și poate alții, care nu sunt nici atât de pregătiți ca tine, dar au încredere, merg și iau interviul.
(…) Adică toate aceste convingeri limitative ne deviază de la ce suntem meniți să fim. Și e ca și cum trăiești viața altuiva pentru că, dacă nu te consideri suficient de bun/ă, nu îndrăznești să îi spui acelui domn/acelei doamne că o plăci, nu îndrăznești să mergi la evenimentul acela glamour pentru că, desigur, nu ai cu ce să te îmbraci sau nu arăți nici suficient de bine și tot așa. Practic, te deviezi de la tot ce ai putea deveni, de la tot ce ai putea realiza cu viața ta.
Cerasela Rogen: Baza prin care reducem acest lucru este atunci când nu te mai interesează ce zice lumea. Pentru că tot ce înseamnă păreri proaste despre tine înseamnă comparații cu ceilalți și plecatul urechii la părerea lumii despre tine.
Mai marii oameni care au impactat omenirea și istoria omenirii n-au fost aprobați, n-au fost susținuți, n-au fost lăudați, dimpotrivă! Au fost alungați, huliți sau arătați cu degetul. Dar, ei au continuat să își susțină teoria conform căreia pământul este rotund.
(…) Baza, așadar, este dialogul tău interior cu tine DESPRE tine! Când schimbi dialogul interior iar acest dialog interior este unul plin de blândețe, încurajator și fără judecată sau critică, atunci când nu te mai compari cu ceilalți și te compari DOAR cu tine, vei deveni cine ai fost menit să fii.
Cerasela Rogen: Pentru că am fost învățați de mici să ne comparăm cu alții, să plecăm urechea la ce zice lumea. Toate acestea sunt programe distructive emoționale.
Iar noi la rândul nostru, le transmitem programele copiilor noștri, din păcate.
Nimeni nu te crește să ai indredere în tine, să înțelegi că ești UNIC, că ai menirea ta, ADN-ul tău, că ai venit pe lume cu ceva special, ceva ce nu trebuie musai ca ceilalți să înțeleagă, șamd.
(…) Nimeni nu te încurajează să fii tu însuți, toți te încurajează să devii o oaie între oi și orice diferență faci, este condamnată. Și atunci este foarte important să îți crești încrederea în tine prin dialogul interior, să îți accepți diferențele, să te accepți pe tine fix așa cum ești, căci de acolo începe evoluția ta. De la acceptare.