Corina Cernea: ”Mi-am dorit o poză cu un delfin și am ajuns în 80 de țări”

Multe persoane care se gândesc la reorientare profesională ajung cu gândul și la joburi pe vase de croaziere.
  • Publicat:
Corina Cernea: ”Mi-am dorit o poză cu un delfin și am ajuns în 80 de țări”
Corina Cernea, foto arhiva personala

Este cititoare a revistei Ce se întâmplă, doctore? cu ștate vechi. De câțiva ani Corina a lăsat costumul office pentru uniforma maritimă și lucrează în industria croazierelor. Am stat de vorbă despre cum i-a schimbat viața acest job, dar și despre ce înseamnă viața pe ape.

 

CSÎD: Ce știai despre industria croazierelor, înainte să lucrezi pe navă?

Corina Cernea: Sincer…nimic! Până în 2014, am avut joburi normale în vânzări, domeniul bancar sau IT Security. Nimic ce ar putea avea legătură cu viața pe mare. Am văzut doar filmul Titanic, ce m-a impresionat enorm în acel moment, însă revăzut dupa 5 ani de lucrat pe mare, Titanicul pare mai mult o comedie. Am menționat acest film, deoarece încă mai există persoane ce evită să meargă pe nave din acest motiv. Vreau să vă spun doar un lucru: nu știți ce pierdeți!

O fotografie cu un delfin i-a schimbat viața

CSÎD: Cum ai luat hotărârea să începi acest job?

Corina Cernea: Într-o zi, am văzut o poză la profilul unei prietene cu un delfin. Am întrebat-o unde a făcut acea poză, mi-a spus că lucrează pe navă și a vizitat multe locuri din lume. Așa am decis să îmi depun CV-ul la compania indicată de ea, m-au sunat, am facut traning-urile la CERONAV și imediat am primit contract. Ce credeți? Exact itinerariul ce includea Tortola, British Virgin Islands, unde am reușit să fac poza cu delfinul!

Corina Cernea, foto arhiva personală
Corina Cernea, foto arhiva personală

Pe un vas de croazieră intri în contact cu toate naționalitățile lumii

CSÎD: Ce ai descoperit bun în această lume?

Corina Cernea: Sunt multe beneficii în a lucra pe o navă de croazieră, dar cred că primul și cel mai important este acela de a te dezvolta personal, prin acceptarea tututor naționalităților, culturilor, culorilor, religiilor. Să înveți ce înseamnă acceptarea și să îți dai seama că nu contează de unde ești și ce faci, atât timp cât ești în primul rând OM.

Corina Cernea, foto arhiva personală

Dorul de familie, depărtarea de casă sunt resimțite de cei care lucrează pe mare

CSÎD: Ce este complicat de manageriat când ești luni de zile pe ape?

Corina Cernea: Bineînțeles dorul de familie, prieteni, sărbători departe de casă, lipsa noțiunii de weekend și mâncarea de la mama (râde). Pe mine m-a ajutat foarte mult faptul că iubitul meu a fost aproape mereu cu mine pe navă.

Corina Cernea, foto arhiva personala

CSÎD: Care este povestea voastră?

Corina Cernea: Ne-am cunoscut în primul contract, atunci când credeam că dragostea adevarată nu mai există și se pare că m-am înșelat. Există și chiar a devenit mai puternică pe timpul pandemiei, când din păcate, am rămas separati la 5.600 km distanță, încă din ianuarie 2020 (el fiind cetățean indian). În curând ne vom revedea și sunt sigură de un singur lucru: la fel ca industria croazierelor, vom fi mai puternici ca niciodată.

Pe Corina o puteți urmări aici: https://www.facebook.com/corina.cernea.7

Fotografii: arhiva personală

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult