Atunci când am primit invitaţia de a petrece Crăciunul în Berlin aceasta a fost însoţită tranşant de următoarea frază ”Te rog să nu îmi faci cadou de Crăciun. Nici eu nu îţi voi face cadou anul acesta.” Ei bine, doar un neamţ putea fi atât de direct şi de ”brutal”. Recunosc, am fost pe cale să refuz să mai plec în Germania. Cum poate cineva să distrugă magia Crăciunului – surprizele lui Moş Crăciun? Cum să fii atât de crud să anunţi că nu vrei nici să primeşti şi nici să oferi un cadou? Atât de tare s-a deteriorat spiritul Sărbătorilor în partea asta a lumii? Sau este doar expresia unei societăţi bogate, plictisite de lucrurile materiale? Sau a unor oameni preocupaţi de reciclare şi de evitarea risipei?
Imaginaţi-vă serile de 22, 23, 24 decembrie într-un shopping center din Bucureşti. Nesfârşita alergătură, obosela şi uneori chiar cumpărăturile din grabă, plictiseală ori pentru că se apropie ora închiderii. Aglomeraţia din trafic. Şi stresul resimţit. În plus, deşi banii se câştigă greu, cadourile de Crăciun sunt costisitoare şi în foarte multe cazuri nu neapărat utile. Pentru că este un subiect sensibil şi nimănui nu îi place să îşi imagineze cum a sfârşit cadoul cumpărat de el (orele din viaţa lui scurse pentru banii plătiţi pe cadou, ore ce niciodată nu se vor mai întoarce), faceţi un exerciţiu mental scurt – unde sunt cadourile pe care le-aţi primit dumneavoastră de Crăciun în ultimii 2 ani? Cât de utile sunt? Cât de des le-aţi folosit? V-aţi identificat cu ele? Nu de alta, dar pragul risipei în anumite ţări are cote îngrijorătoare, în România reciclarea şi selectarea pe categorii a gunoiului sunt încă termeni exotici. Nu şi milioanele de români care trăiesc în sărăcie şi nici încălzirea globală care, apropo, ne face să simţim că suntem de Paşte şi nu de Crăciun…
Aduceţi-vă aminte de câte ori vă înnoiaţi garderoba în copilărie? Poate primeaţi 5, 6 articole noi pe an…
Şi de câte ori vă cumpăraţi ceva nou într-un an acum? Poate 30, 40 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte noi?
Toată această introducere este necesară pentru a înţelege o fărâmă din gândirea pragmatică a germanilor în ceea ce priveşte darurile ce se fac în ocaziile în care se impun cadouri – de exemplu Crăciun. Germanii au un nivel ridicat de trai în comparaţie cu majoritatea naţiilor, nu este o surpriză. Deşi istoria lor este zbuciumată – au vrut să cucerească lumea, dar au pierdut din temelii propria lume, au reconstruit-o cu o voinţă de fier şi disciplină. În ultimele decenii au trecut deja de perioada acumulărilor materiale. A urmat perioada acumulărilor spirituale (nemţii sunt turiştii numărul 1 în lume), iar acum unii sunt într-o perioadă în care reciclarea, sustenabilitatea, evitarea risipei sunt cuvintele ghid. Evident, nu putem generaliza pentru toată populaţia, însă ne putem inspira.
La cum sună introducerea în articol, ai zice că Germania nu este un tărâm al cadourilor.
Şi totuşi, în ultimii 4 ani, am petrecut cam 40 la sută din timp în Berlin. Şi am observat că nemţii au un cult al cadourilor. Şi nu neapărat de Crăciun (este al doilea Crăciun petrecut în Germania pentru mine), ci cu diverse ocazii – chiar şi atunci când întâlneşti pe cineva pentru prima oară te poţi trezi cu un cadou. Un ceai deosebit, o carte, o revistă, o ciocolată, o prăjitură, un suc natural făcut în casă din fructe colectate chiar cu propriile mâini… Însă toate sunt foarte frumos ambalate. Atenţia pentru detalii este foarte importantă – mereu cadourile sunt ambalate frumos, cu hârtie. De cele mai multe ori, hârtia este reciclată sau reutilizată. Spre exemplu, am primit revista de modă preferată ambalată într-un pagina unui calendar vechi al unui fotograf celebru.
De la un artist plastic, fiul meu a primit la naştere un ursuleţ colectat de pe stradă şi redecorat. Era ambalat într-o cutie de pantofi pe care fuseseră lipite fotografii din reviste cu benzi desenate.
Să revenim la Crăciun – iată câteva idei după care se ghidează nemţii atunci când oferă ceva cuiva drag. Cât mai puţine lucruri materiale – ar fi ideea de bază.
Timp – timpul este cea mai preţioasă resursă. Aşadar, dacă puteţi găti pentru acea persoană de exemplu, gestul va fi foarte apreciat.
Puteţi să vă oferiţi să mergeţi cu copiii în parc (dacă aceştia există, evident) şi să oferiţi părinţilor un moment de respiro.
Vouchere pentru călătorii – foarte multe companii oferă posibilitatea achizionării unui voucher de diverse valori ce poate fi folosit după bunul plac.
Bilete la concerte, operă, teatru – sunt mereu o idee bună, dar trebuie să ştiţi programul destinatarului. Nemţii îşi planifică cu mult timp înainte activităţile.
Cu ce nu puteţi da greş? Mâncare. Mai ales dacă vorbim despre delicatese sau mâncare tradiţională din diverse ţări.
Copiii primesc drept cadouri – jucării (nu jucării cu baterii, cât mai puţine jucării din plastic – mulţi aleg din plastic reciclat, jucării din lemn, puzzle-uri), jocurile de construcţii, ursuleţi.
Recunosc, că mă bucur că nu voi primi anul acesta un cadou de Crăciun. Toată această poveste m-a făcut gândesc dintr-o altă perspectivă. Şi să vă transmit şi vouă. Şi da, este un cadou. Crăciun fericit!