Creierul reptilian – ce este și cum funcționează

Creierul reptilian (amigdala) procesează instantaneu indici furnizați de persoana din fața noastră: limbaj, tonul vocii, comportamentul nonverbal, corporal.

Citirea limbajului corporal al unei persoane și înțelegerea lui, precum și reacțiile determinate de interpretări, pot avea, cu siguranță, consecințe pozitive. Totuși, consecințele negative ale unei interpretări greșite pot avea și ele un impact asupra noastră. De la dezamăgirea simțită atunci când persoana cu care te-ai întâlnit nu a fost cine credeai că este, până la sentimente de pierdere, suferință și regret rezultate din faptul că nu ai văzut situația așa cum era de fapt.

Cum am putut să nu îmi dau seama că va urma o despărțire/îmi voi pierde slujba/voi avea un conflict în familie?, susțin Mark Bowden și Tracey Thomson, autori ai cărții recent publicate de Editura Trei, Ce gândesc oamenii în sinea lor. Descifrarea limbajului corporal.

Acest mecanism instinctual de a descifra mediul, în special comportamentele și intențiile celor cu care interacționam, ne însoțește din cele mai vechi timpuri ale existenței noastre și, în mod cert, ne-a asigurat supraviețuirea.

Recomandări

Capcanele psihologice de Black Friday. Ce ne determină să cumpărăm în exces?

Semne care trădează depresia. Cum o depistezi la persoanele care „o poartă” cu zâmbetul pe buze

Speakerul și trainerul Mark Bowden, a cărui muncă are la bază teoriile psihologiei evoluționiste și cele comportamentale, explică nevoia și mai ales rapiditatea procesului decizional atunci când cineva întâlnește o persoană necunoscută.

Avem doar senzația că luăm multe astfel de decizii la nivel rațional, însă acțiunea de a evalua rapid dacă o persoană reprezintă o amenințare sau un aspect pozitiv adăugat vieții noastre are loc într-o fracțiune de secundă, afirmă el în cadrul unei conferințe susținute la TEDx Toronto.

Ce este creierul reptilian

Creierul reptilian (structura limbică arhetipală numită și corpul amigdalian sau amigdala) procesează instantaneu o mulțime de indici furnizați de persoana din fața noastră. De la limbaj, tonul vocii, până la comportamentul nonverbal, corporal.

Totul cu scopul de a-i încadra pe cei din jur în trei categorii principale care ne-au asigurat evoluția, plus una secundară: prieten, dușman, partener sexual sau persoane indiferente. Este deci o concluzie firească faptul că ne ajută foarte mult să interpretăm adecvat comportamentele celorlalți.

Totuși, cât de des o facem corect? Sau cât de des ne înșelăm? Și cât de mult se complică situația interpretărilor atunci când interacționăm cu persoane pe care le știm deja și le-am „așezat” în categoria pozitivă?

Cei doi experți în comunicarea nonverbală spun că proporția de interpretări corecte este mult mai mică decât cea pe care ne-o imaginăm de obicei: doar în 50% dintre cazuri se întâmplă să avem dreptate.

Mituri despre gesturi nonverbale

Un exemplu pentru a arăta cum pot apărea presupuneri incorecte sau incomplete îl reprezintă manifestările nonverbale despre care credem cu toții că știm ce înseamnă. Brațele încrucișate (închidere în sine, respingere), frecatul nasului (asociat cu minciuna) sau vârfurile tălpilor îndreptate spre interlocutor (semn de interes pentru acesta) sunt doar câteva dintre astfel de exemple.

Deși există situații în care acest tip de citire și interpretare se dovedește a fi corect, se pierde din vedere impactul unui factor esențial – și anume contextul sau situația în care se petrece comunicarea. Poate cineva se află într-un mediu friguros și brațele încrucișate reprezintă o protecție în fața frigului sau poate este după-amiază si sunt obosiți, așa că își țin brațele încordate ca să își mențină atenția. În încercarea de a menține controlul, oamenii pot bloca stimulii exteriori, pot părea închiși, dar asta nu înseamnă neapărat că sunt reticenți față de noi sau de ideile noastre din momentul respectiv, detaliază autorii.

Tocmai de aceea, pe lângă o metodă corectă, SCAN (de scanare a adevărului), pe care ei o propun în cartea lor cu aplicabilitate în trei zone diferite de relaționare cu ceilalți (întâlnirile romantice, prieteni și familie și viața profesională), Bowden și Thomson prezintă nu mai puțin de 30 de mituri despre gesturi nonverbale și explicațiile lor.

Cum ar fi semnificația privirii insistente – semn de agresivitate sau de interes, pupilele dilatate – semn de interes sexual, atingerea nasului – indice de minciună, recunoașterea unui infractor după trăsăturile faciale, limbajul corporal nu minte niciodată, distanța și atingerile dintre două persoane implicate conversațional, direcția privirii și minciuna, agitația corporală și minciuna.

În plus, cei curioși să afle mai multe despre acest subiect vor descoperi o lectură presărată cu foarte multe exemple din viața reală, de zi cu zi, dar și contexte desprinse din mediul virtual, alături de teorii dovedite științific ce explică cum și de ce s-au format multe din aceste presupuneri.