Cristi Balint, actor – Cum să controlezi emoţiile şi creierul de maimuţă

După un an greu din viaţa sa, actorul român Cristi Balint s-a gândit la cum îşi poate îmbunătăţi viaţa şi la ce trebuie să schimbe. Astfel s-a născut Cimpanzen!
  • Publicat:
Cristi Balint, actor - Cum să controlezi emoţiile şi creierul de maimuţă
Cristi Balint, actor - Cum să controlezi emoţiile şi creierul de maimuţă, foto Cornel Lazia

Cui nu i se întâmplă zilnic să nu îşi respecte planurile? Să fie chiar ”neserios” fie că este vorba despre cei din jur sau chiar despre propria persoană? Ei bine, uneori, o voce din interiorul nostru ne face să ne oprim, să fim delăsători. Este oare normal? Oare oamenilor de succes li se întâmplă la fel? Ce îi face oare să depăşească acel moment în care NU se instalează în faţa unor situaţii? Ce îi face pe unii să îşi păstreze calmul chiar şi în faţa unor situaţii de stres extrem? Ei bine, am aflat o parte din răspunsurile la aceste întrebări participând (după ce am avut tendinţa să renunţ de 3 ori căci nu aveam cu cine să las copilul, ploua torenţial, nu am găsit taxi timp de 40 de minute) la Cimpanzen, un workshow conceput de actorul Cristi Balint.

Pe Cristi Balint îl ştiţi atât de pe scenele de teatru din Bucureşti, dar şi New York şi din pelicule precum ”Tinereţe fără tinereţe”, regizat de celebrul producător american Francis Ford Coppola sau filmul „Visul lui Adalbert”. Inspirat din viaţa sa a creat un workshow, Cimpanzen, o alternativă a terapia psihologică clasică menit să-i sprijine pe oameni în a-şi controla emoţiile, atât în relaţionarea cu cei din jur, dar şi în procesul de adoptare a unor decizii. E un mix de stand-up comedy, exerciţii şi neuropsihologie, totul explicat simplu şi pe înţelesul tuturor. Am aflat mai multe chiar de la Cristi Balint.

CSÎD: Spune-ne mai multe despre workshow-ul pe care l-ai creat şi pe care îl aduci în faţa publicului din România. Ce este, de fapt ?

Cristi Balint: Cimpanzen este un workshow. O combinaţie între workshop şi show. Cimpanzen are două direcţii : spectacol de sine stătător (la Teatrul Excelsior) şi atelier de lucru cu grupuri.
E un mix de stand-up comedy, exerciţii şi neuropsihologie, totul explicat simplu şi pe înţelesul tuturor. Priviţi-l ca pe o alternativă amuzantă şi relaxată la terapia clasică. Este o opţiune diferită de a descoperi viaţa şi pe noi înşine in centrul ei.  

CSÎD: Cui se adresează workshopul?
Cristi Balint:
Celor care vor să înveţe amuzându-se sau să se amuze  învăţând. Mai concret este un instrument util celor care doresc să-şi dezvolte capacităţile de autocunoaştere. Dar totul se face printr-o abordare neconvenţională şi ludică. Vom fi cu toţii parte dintr-un show în care ne vom amuza, vom afla lucruri despre noi şi nimeni nu va fi rănit (zâmbeşte). De asemenea, poate fi util şi dacă eşti într-un moment în care viaţa ta nu e aşa cum îţi doreşti şi te simţi prins într-o rutină fără scăpare ori dacă eşti ai frecvent gânduri şi sentimente pe care nu ţi le doreşti (furie, neîncredere, teamă, îndoială, gelozie etc), acţionezi impulsiv şi regreţi apoi.

Cimpanzen

CSÎD: Cum s-a născut ideea?
Cristi Balint:
Acum 4 ani eram în Vegas la un turneu de poker. Am jucat impecabil timp de 7 ore. Apoi am făcut o greşeală. O singură greşeală, bazată pe o reacţie emoţională. În timp ce mă ridic furios de la masă, se aude o voce :
“A fost creierul de maimuţă, prietene! Trebuie să controlezi maimuţa!”    
Cuvintele de mai sus au venit de la Freddie, un veteran de 93 de ani, care a luptat în Vietnam şi care sună dintr-un mic claxon, aflat pe scaunul său cu rotile, de fiecare dată când câştigă “o mână”. De data asta a claxonat pentru mine. Şi creierul meu de maimuţă. Ajuns la hotel, cuvintele lui îmi răsunau în cap. Am făcut puţin research. Se pare că Buddha a fost primul care a descris mintea umană ca fiind plină de maimuţe bete, care urlă, ţipă şi sar necontenit. Un continuu zgomot de fond iritant si obositor. În 2018, am trecut prin cel mai întunecat episod al vieţii mele. Atunci am decis că, dacă nu pot influenţa ce se întâmplă în exterior, voi schimba ceva în interiorul meu, care să mă ajute să-mi gestionez altfel viaţa. Mi-am amintit de episodul Vegas. Am reluat research-ul şi am început să experimentez pe propria-mi piele. În timp, au apărut şi schimbările. În bine. Am realizat că creierul de maimuţă îţi poate fi cel mai bun prieten sau cel mai mare duşman. Depinde cum îl gestionezi.

CSÎD: Dă-ne un exemplu de situaţie în care acţionează OM-ul din noi şi un exemplu în care acţionează maimuţa?
Cristi Balint:
În trafic, cineva se bagă în faţa ta, agresiv, fără să semnalizeze. Maimuţa va vrea să îi răspunzi cu aceeaşi monedă, eventual să îi tragi şi nişte înjurături.   OMUL va spune : “are sens să ne enervăm şi certăm pentru asta? N-avem nimic de demonstrat”.

Pe 25 februarie 2020, ora 19.00 la Teatrul Excelsior sala Studio Cimpanzen debutează cu varianta show, care ţine 3 ore cu pauză. Curând va urma şi varianta cu grupuri de lucru care va dura 2 sau mai multe zile

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult