Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost curioşi să afle ce semnificaţie au visele, aceste mesaje ce se arată sub forma unui film, în timpul somnului.
Datorită faptului că mintea umană este alcătuită din subconştient şi conştient, visele ne ajută să pătrundem în lumea subconştientului, pentru a înţelege mai bine sub ce transformări psihologice ne aflăm în timpul nopţii.
Cu toate că unele vise pot fi foarte explicite pentru visător, majoritatea pot induce visătorului o stare de confuzie datorată imposibilităţii de a crea o legătură cu propria viaţă sau cu ceva cunoscut acestuia.
Iată o parte din simbolurile apărute în vise ce pot genera o stare de confuzie visătorului şi o scurtă explicaţie a acestora:
1. Apa simbolizează subconştientul. Întinderile calme de apă sugerează pacea interioară, iar visele în care este arătat un bazin de apă agitat, sau un ocean agitat, pot semnifica neliniştea şi agitaţia interioară.
2. Drumurile pot fi interpretate ca semnificând direcţii în viaţă, pe care individul îşi doreşte să le urmeze. Acestea pot trimite visătorul către o chestionare a calităţii şi a direcţiei vieţii sale.
3. Casa, clădirea în sine, poate reprezenta întregul psihic al visătorului, iar fiecare cameră sau etaj poate avea propriul înţeles şi poate reprezenta o amintire sau un sentiment, o emoţie.
Astfel, subsolul casei poate simboliza aspectele ce au fost neglijate în viaţa visătorului sau aspectele de care acesta nu este conştient în viaţa sa de zi cu zi. Dormitorul poate fi corelat cu gândurile şi trăirile interioare, cele mai intime sentimente, acelea ce se află cel mai aproape de sufletul visătorului.
4. Bebeluşii reprezintă apariţia unei idei noi sau potenţialul dezvoltării pe un anumit plan în viaţa conştientă.
5. Moartea – Deşi multe persoane consideră că prezenţa morţii în vis semnifică ceva negativ: nelinişte, supărare, ghinion în viaţa reală, aceasta simbolizează o schimbare. Această schimbare poate fi una bruscă şi dramatică, ce poate reprezenta un nou început, sau o nouă încercare.
6. Şcoala – Visele în care sunt prezente elemente cum ar fi şcoala, o sală de clasă sau chiar examenele, pot semnifica procesul învăţării. Acest proces al învăţării simbolizează nevoia de a învăţa ceva dintr o întâmplare trecută sau dintr o situaţie prezentă, sau nevoia de a vă examina propria persoană.
De asemenea, prezenţa unei şcoli în vis poate semnifica şi presiunea cauzată de un job şi de greutatea corelării vieţii personale cu serviciul.
7. Urmărirea – Printre cele mai comune vise se numără şi urmărirea. Visătorilor le este mai uşor să îşi aducă aminte aceste vise deoarece sentimentul de nelinişte resimţit este foarte puternic. Urmărirea nu are conotaţii negative, aceasta poate fi considerată chiar ca un imbold asupra visătorului de a acţiona în viaţa reală, de a face o schimbare sau de a înfrunta o anumită problemă presantă.
8. Zborul poate fi interpretat ca fiind dorinţa visătorului de a lăsa în urmă problemele sale actuale şi de a adopta o atitudine mai relaxată asupra vieţii, lăsând ca lucrurile să decurgă de la sine.
Deopotrivă, un zbor reuşit semnifică încrederea în sine şi puterea de a ţi atinge scopurile, în timp ce un zbor nereuşit arată cât de puţin control aveţi asupra propriei vieţi.
9. Nuditatea – Experţii sunt de acord că acest vis simbolizează vulnerabilitatea emoţională a persoanei în cauză, a visătorului şi expunerea psihologică şi emoţională în faţa unei noi încercări.
10. Căderea – De obicei, căderea în gol din timpul visului poate reprezenta întoarcerea la starea de conştienţă. Adesea, căderea de la o înălţime mare semnifică lipsa controlului asupra unui aspect al vieţii personale sau frica de a renunţa la un anumit sentiment, obiect, job, sau persoană.
11. Cunoaşterea unei celebrităţi – Cercetătorii au ajuns la concluzia că prezenţa unei celebrităţi în vis poate simboliza nevoia de recunoaştere a celui ce visează. Totodată, celebritatea prezentă în vis este relevantă pentru a sugera anumite talente pe care visătorul le apreciază, atât la nivelul conştientului cât şi la cel al subconştientului.
12. Mâncarea simbolizează cunoaştere şi energie, fiind strâns legată de intelect şi de emoţii. Acest vis poate fi interpretat şi ca reprezentând o “foame” continuă a minţii, o dorinţă de a învăţa lucruri noi.
13. Paralizia – Nu multă lume cunoaşte faptul că atunci când visăm că suntem paralizaţi, corpul nostru se află sub o oarecare formă de paralizie, necesară pentru a nu interfera în acţiunea visului. Paralizia poate simboliza lipsa de control asupra vieţii reale sau incapacitatea de a progresa în viaţa personală sau într un anumit domeniu.
14. Oameni – De obicei, atunci când în vis vă apar oameni, aceştia reprezintă diferitele aspecte ale eului. Totodată, ei pot simboliza diversele faţete ale visătorului, ce au nevoie de a se dezvolta sau de a suferi modificări.
15. Animalele reprezintă obiceiuri. Animalele se bazează în principal pe instinct, reacţionează la pericol, durere sau plăcere, având capacităţi diferite de memorare şi atenţie animalele nu dispun de dezvoltarea evolutivă a omului, inclusiv de capacitatea creierului pentru imaginaţie. Cele mai multe animale dintr-un vis vor reprezenta obiceiurile visătorului.
16, Haine – Multe culturi descriu natura Sinelui ca având 3 laturi: persoana pe care o arătăm altora, persoana care noi credem că ne reprezintă (cum ne vedem noi înşine a fi), şi persoana care suntem cu adevărat. Hainele semnifică ceea ce permitem altora să vadă.
17. Banii indică schimbul de valoare. Cum sunt folosiţi banii în vis va indica ceea ce este preţuit de către cel ce visează. De exemplu, dacă banii sunt folosiţi pentru a cumpăra o casă asta va simboliza valoarea pe care visătorul o atribuie psihicului său/minţii sale; dacă banii sunt investiţi pentru o utilizare viitoare atunci asta va indica câştigul care derivă din experienţele de viaţă care sunt în permanenţă înţelese.
18. Muntele – o provocare sau un obstacol, dar care dintre acestea mai exact depinde numai de atitudinea visătorului. În cazul în care visătorul îşi foloseşte abilităţile sau mintea pentru a răzbi şi a merge mai departe în viaţă atunci muntele va însemna o provocare care trebuie îndeplinită şi înţeleasă. În cazul în care visătorul nu este conştient (nu realizează) de capacitatea minţii sale atunci muntele va indica un obstacol de depăşit.
de Luca Raluca Maria