Cum le vorbim copiilor despre sexualitate şi cum îi ţinem departe de abuzuri

Tragediile din Caracal au revoltat o ţară întreagă. Să nu uităm însă că sunt doar câteva dintre nenorocirile care se întâmplă cu fiecare zi, dar din fericire începem să deschidem ochii şi să realizăm că suntem ucişi de un sistem corupt. Teama, spaima, frica s-au instaurat în fiecare dintre noi. Părinţii simt cel mai profund tot ce se întâmplă, mai ales că se gândesc la copiii lor şi cum îi pot proteja să nu ajungă în mâinile unor agresori şi, cel mai important, să nu se lase păcăliţi de o privire blândă.

Abuzurile sexuale nu sunt o noutate în România. Există numeroase cazuri în care copiii sunt răpiţi, violaţi sau supuşi unor agresiuni sexuale chiar de membri familiei. Oricât ar fi de înfricoşător ca subiect, este foarte important să le explicăm copiilor acest fenomen încă de la vârste fragede. Astfel le putem construi celor mici baze solide care îi vor ajuta să trăiască în siguranţă, dar mai ales să vorbească atunci când adulţii ”depăşesc” anumite bariere.

Am stat de vorbă cu Constantin Cornea, psihoterapeut, despre cum le introducem copiilor conceptul de sexualitate şi agresiune încă de la o vârstă fragedă, dar şi care sunt primele semnale care sugerează că cel mic este abuzat sexual.

Recomandări

HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Cum le vorbim copiilor despre sexualitate?

”Există un curent totalmente greşit pentru ceea ce reprezintă identificarea nevoilor de gen. Sau cu alte cuvine, care vor fi dorinţele şi nevoile mele sexuale? De aceea, a vorbi despre sexualitate la vârste fragede copilului, chipurile pentru a-l feri de abuzuri reprezintă o aberaţie psihologică. Pentru că este totalmente greşit din următoarele motive:

1. Dacă vorbim copilului despre sexualitate în intervalul 4-8 ani sau chiar 10 ani, nu facem decât să provocăm excitaţie sexuală fără identitate de gen. De ce? Pentru că în acest interval, copilul are de partea lui următoarea ecuaţie: inocenţă vs. sex. Astfel, poate confunda sentimentul de prietenie, cu dorinţa sexuală. Aşa poate ajunge la concluzia că prietenul lui Marcel este de fapt iubitul lui sau prietena ei, Maria, este de fapt obiectul dorinţei ei sexuale, nu o prietenă şi doar atât.
2. Introducerea sexualităţii prea devreme înainte de a-i vorbi despre diferenţa de gen este o greşeală. Apoi este bine să vorbim copilului despre un cod al bunelor manière ce îl/o poate face să cucerească pe cineva, înainte de a ”a avea sexual pe cineva”.
3. Toate identificările de gen se întâmplă în cadrul perioadei de 4-8 ani. Putem oare stabili identitatea de gen a copilului nostru dacă avem formula corectă?”, explică specialistul.

Cum le explicăm ”atingerile nesigure”?

Este mult mai uşor să clasificăm atingerile în ”sigure” şi ”nesigure”. De exemplu, ”atingerile nesigure” sunt cele care implică zonele intime, dar uneori, în rândul copiilor şi tinerilor, acestea pot fi destul de confuze.

”Atingerile > reprezintă forma prin care un individ intră în intimitatea sexuală a cuiva. Întotdeauna această intervenţie este făcută de persoane mai mature. Ceea ce duce ulterior la identificarea de gen. Le putem spune copiilor care sunt diferenţele dintre atingerile afectuoase şi cele sexuale. Dar asta se stabileşte în funcţie de copil, de vârstă, de nivel de educaţie al familiei, de situaţie în mod particular”, explică psihoterapeutul Constantin Cornea.

”Să nu vorbeşti cu străinii” nu este suficient

Nu întotdeauna agresorul este străin. Există numeroase cazuri în care s-a întâmplat să fie chiar un membru al familiei, un apropiat în care parcă ai toată încrederea. Să luăm în calcul răspunsurile pe care le auzim deseori la televizor atunci când vecinilor sau familiei li se cer păreri despre persoanele implicate în cazuri de genul. ”Era un om bun”, ”Dădea bună ziua” etc. sunt doar câteva dintre cele mai frecvente răspunsuri.

Psihoterapeutul Constantin Cornea explică ”pentru un copil, străin este ceea ce îi spui şi îi demonstrezi tu. Dacă tu te comporţi familiar cu orice persoană, copilul va copia comportamentul tău. Este o demonstraţie evidentă între un copil crescut de o familie care îşi alege cu grijă prietenii şi una care primeşte oameni în casă şi în viaţa de familie cu mare uşurinţă. Să nu uităm” Copilul imită ceea ce vede!”.

Părinţii, cei mai buni prieteni

Este foarte important ca părinţii să aibă o relaţie deschisă cu copiii lor, să fie prezenţi şi să comunice cu ei. Astfel, pot crea un mediu în care copilul poate fi foarte deschis în faţa lor şi înţelege că ei sunt mereu acolo, indiferent de ceea ce se întâmplă.

”Părinţii trebuie să fie cei mai buni prieteni de la vârste fragede, nu când se întâmplă deja o situaţie de conflict. Dacă avem o relaţie de prietenie cu propriul copil, de la vârste mici, dacă reuşim să fim prieteni şi îndrumători, dacă îi stabilim norme şi valori, dacă îi vorbim despre cee ace este bine sau rău, atunci o să avem un copil minunat, crescut în valorile unei familii normale.”, explică specialistul.

Cum identificăm un adult de încredere

Odată ce cresc, adulţii trebuie să-i ajute pe cei mici să identifice adulţii de încredere din viaţa lor, la fel ca oricare alt membru al familiei, profesor etc.

”Orice interacţiune cu un adult necunoscut presupune o nouă relaţie. Dacă copilul este învăţat de mic că la baza relaţiilor trebuie să fie prietenie, respect, reciprocitate, atunci copilul, dacă nu este prea mic, îşi va da seama dacă un adult apărut din neant nu îşi doreşte ceva anormal de la el. Să nu uităm următoarea regulă: pentru copil, atât timp cât este copil, uneori până la vârsta de 13-14 ani, părinţii trebuie să reprezinte filtrul ce discerne, nu copilul”, explică psihoterapeutul.

Copilul, victima unui abuz: cum îl facem să înţeleagă că nu a fost vina lui

Copiii trebuie să ştie că nu sunt responsabili pentru acţiunile adulţilor din jurul lor, inclusiv ale părinţilor lor. Psihoterapeutul Constantin Cornea aduce în discuţie câteva întrebări pe care părinţii trebuie să şi le pună.

”În primul rând, punându-ne problemele enunţate mai sus. De ce a apărut un adult în viaţa copilului meu pe care eu, nu am reuşit să-l filtrez? De ce nu mi-am dat seama că o persoană din anturaj vrea altceva de la copilul meu? Dacă nu face parte din anturaj, eu unde am fost când a apărut această persoană? A apărut ea din eter? I-am vorbit oare copilului ce înseamnă un cod al bunelor manière? Dacă da şi am fost persuasive, atunci va face diferenţa între o persoană predispusă la abuzuri şi o persoană manierată. De aceea, cea mai bună creştere parentală presupune cultivarea la propriul copil a unui cod de bune maniere!”

Semnale care arată că un copil este abuzat sexual

Părinţii cunosc comportamentul zilnic al copiilor, aşadar pot identifica cu uşurinţă schimbările care apar ulterior. Specialistul enumeră principalele semnale:

”Semnele care trebuie să ne dea de gândit sunt multe şi diferă de la un copil la altul, de la o familie la alta. Însă merită să amintim de:

• Lipsa plăcerii în privinţa unor activităţi care îi plăceau;
• Dorinţa de a se retrage din societatea copilului;
• Plânsul facil;
• Coşmarurile;
• Tulburările alimentare: vomă, mâncatul obsesiv compulsive, refuzul de a se alimenta;
• Lipsa dorinţei de a interacţiona cu alte persoane;
• Nervozitatea excesivă, izolarea în propria cameră”.

Ce trebuie să facă părinţii în acest sens

”Sfatul este unul singur: să apeleze cât mai urgent la un specialist! Psiholog, psihiatru, medic de familie. Pentru că este important pentru părinţi să înţeleagă prin ce trece copilul, pentru că este important să îşi valideze opiniile ce pot fi eronate, pentru că trebuie să vadă dacă nu cumva ei interpretează anumite etape de creştere greşit. Sau pentru a învăţa, dacă este vorba de o trauma adevărată: viol, molestare fizică, tâlhărie sau pur şi simplu o nouă etapă de creştere, care este formula corectă de abordare a propriului copil”, explică psihoterapeutul Constantin Cornea.