Cum meditezi… fără să meditezi!

Există câteva metode prin care echivalezi o sesiune de meditație, deși nu meditezi la modul clasic.
  • Publicat:
Cum meditezi... fără să meditezi!
Envato

Beneficiile meditației sunt deja foarte cunoscute și de neclintit în fața oricăror studii privind sănătatea fizică și psihică a organismului. Altfel spus, toți ar trebui să o facem! Este adevărat că, în jungla urbană în care trăim cei mai mulți, acele câteva minute pentru a ne lua o pătură sau o saltea pe care să ne așezăm, ca să ne oferim câteva minute de respiro și la propriu și la figurat, poate fi prea mult, prea anevoios. Nu mai zic să mai mergem și într-un parc ca să facem asta. Dar, să știți, există câteva metode prin care echivalezi o sesiune de meditație, deși nu meditezi la modul clasic.

Oricât de bizar ar părea, principiul este simplu, sumarizând și fără să diminuăm nici măcar puțin importanța meditației așa cum o știam până acum: atunci când ești în stare de meditație ajungi să fii tot una cu prezentul, lăsând la o parte orice este nefolositor, în plus.

Având în vedere că viețile noastre în societățile tehnologizate ne-au îndepărtat foarte mult de starea de relaxare profundă, din cauza stresului de zi cu zi trebuie să găsim noi metode prin care să ne reîntoarcem la pacea interioară, ca să rămânem concentrați pe ce este cu adevărat important, să devenim mult mai conștienți de propriile persoane. În primul rând, ca să fim sănătoși.

Vestea bună este că nu trebuie neapărat să fim niște mici yoghini sau să stăm nemișcați cu orele ca meditația să fie eficientă.

Poți medita și în alte contexte, cum ar fi:

Mersul pe jos

Trebuie doar să te concentrezi pe mișcarea picioarelor și atât. Fără gânduri legate de muncă, fără planifcarea vreunei întâniri de business. Dacă ai și o pereche de adidași cu talpă mai subțire, aastfel încât să simți contactul cu pamântul, este și mai bine.

Dacă ai un animal de companie, cum ar fi un câine, cu care vă plimbați, în momentul când mintea fuge în alte părți decât mersul în sine, poți să te focusezi la el, la zgomotul gheruțelor pe asfalt. Orice care să te deconecteze de la stresul zilnic.

Citește și: Despre yoga, meditație și stres

Treburi casnice făcute altfel

De obicei, strângi lucrurile uscate în grabă, dai cu aspiratorul cu 5 minute înainte să vină musafirii? Dacă ai face astfel de treburi casnice în liniște și fără grabă, pot fi adevărate forme de meditație. Dacă întinzi rufele fără vreo presiune, această activitate îți poate redirecționa gândurile cotidiene spre unele ceva mai liniștitoare.

Dacă ieși pe balcon și, în timp ce întinzi rufele, te mai uiți și pe fereastră, sau dacă pur și simplu te concentrezi pe aranjatul rufelor cât mai eficient, o să simți cum orice gând nelalocul lui dispare. Totul trebuie făcut încet și cu grijă, nu cu viteză și doar pentru că „trebuie făcut”. Chiar și aspiratul covoarelor. Sunt destule persoane care deja fac asta și nu realizează că, de fapt, meditează în aceste momente.

Lego

S-a dovedit că seturile de lego pentru adulți îi pot aduce pe aceștia în stări meditative. Doar ideea că te străduiești să pui piesele unele peste altele și doar pentru că îți imaginezi care o să arate rezultatul la final, îți poate induce o stare de liniște aparte. Faptul că îți plănuiești constant următoarea mișcare, te scoate din circuitul rutinei zilnice. Asta nu poate fi altceva decât meditație.

Mersul la film

Chiar dacă pare că ești manipulat de acțiunea din film, nu ești. Începutul filmului te poate provoca să îți proiectezi singur acțiunea filmului. Apoi, după ce imaginația ta și-a intrat în drepturi, descoperi adevărul din film și, astfel, mintea se poate juca cu cele două scenarii reușind să te elibereze de gândurile care îți ocupau mintea până nu demult înainte să ajungi în sala de cinema.

Concluzionând, orice te ajută să devii prezent în clipa respectivă, orice te ajută să simți liniște și fericire, poate fi ora ta de meditație.

Sursă: theguardian.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Dragomir - Redactor
De-a lungul timpului redactor la mai multe publicații de lifestyle sau copywriter, Bianca este autoarea cărții „Toți câinii aleargă după fluturi” și, de curând, studentă în cadrul Masterului de Antropologie al SNSPA. Uneori mai schițează poeme, alteori visează cum, într-o zi, va ...
citește mai mult