Cum ne poate ajuta filosofia să ne găsim calea când viața este grea

Singurătatea, durerea, boala, nedreptatea sau eșecul sunt realități strâns legate de condiția umană. Mult mai frecvente decât momentele de fericire și serenitate, deloc „instagramabile”, nu pot fi evitate, ci – în cel mai bun caz – mai bine gestionate. Dar unde învățăm cum să ne confruntăm cu situații de la care preferăm, de cele mai multe ori, să întoarcem privirea?

În cartea „Viața este grea”, scrisă pe parcursul a optsprezece luni, în plină pandemie, în timp ce lumea se năruia în jurul lui, filosoful Kieran Setiya, profesor la MIT, detaliază cum ne poate ajuta filosofia să ne găsim calea.

Umanitatea se confruntă cu o epidemie de suferință

„Uitându-mă în jur, văd suferință la o scară colosală (…) Provocările vieții nu mi s-au părut niciodată un subiect mai urgent ca acum”, spune Kieran Setiya.

Recomandări

Depresia aniversară – de ce ne „pocnește” suferința fix când ar trebui să fim fericiți și…

Cum combatem epidemia de singurătate. Importanța valorizării relațiilor de prietenie

Profesorul propune un exercițiu de luciditate și curaj, descriind realitatea în care ne aflăm fără să-i estompeze duritatea.

Umanitatea se confruntă cu urmările unei pandemii, dar și cu o „epidemie de suferință”, cu șomaj, sărăcie, disperare, se află „în toiul renașterii fascismului și în zorii catastrofei prefigurate de schimbările climatice”.

Peisajul este sumbru, viața pare un teren accidentat și nimeni nu primește instrucțiuni despre cel mai bun mod să o parcurgă. Dar, deși „nu există leac pentru condiția umană”, sunt totuși căi de a trăi o viață bună.

Cum ne ajută filosofia când viața este grea

Există un instrument care poate fi folosit cu succes în confruntarea cu adversitățile vieții, iar acela este filosofia. Însă nu una pur teoretică, ci testată în „malaxorul experienței morale nemijlocite”.

Cum gestionăm în secolul 21 infirmitatea, singurătatea, doliul sau eșecul? Cât de bine (sau de rău) reacționăm la confruntarea cu nedreptatea sau absurditatea? Și mai este speranța una dintre valorile pe care ne putem baza în lumea modernă?

Adevărul este că ar trebui să ne propunem nu să fim fericiți, ci să ne trăim viața cât de bine putem. Să ne amintim aforismul filosofului Friedrich Nietzsche: Omul nu aspiră la fericire; asta o face doar englezul, spune Kieran.

Când vine vorba de suferința umană, nu există scăpare, alta, decât calea-nainte

În societatea modernă în care „gândirea pozitivă” se află la mare cinste, autorul spune realităților pe nume. Vorbește despre infirmitate, boală și „cum să trăim cu acest corp disfuncțional pe care-l avem”.

Filosoful scrie din experiența personală și cea a familiei lui și face o distincție interesantă: „Boala este biologică; suferința e, cel puțin în parte, fenomenologică, o chestiune de cum se simte viața. Este accidental, după cum spun filosofii, dacă boala face ca viața să devină mai rea sau nu.”

Vorbind despre singurătate, Kieran observă că aceasta este o problemă a societății, nu doar a indivizilor, iar calea de scăpare din ea se intersectează cu nevoile altor persoane. Surprinzător este și modul în care propune să ne raportăm la eșec:

Proiectele eșuează, iar odată cu ele și oamenii. Dar am ajuns să vorbim de parcă o persoană ar putea fi un eșec. Ca și cum eșecul este o identitate, nu un eveniment determinat, mai spune filosoful, care se sprijină și pe afirmația lui Joe Moran – O viață nu poate fi cu adevărat un succes, cum nu poate fi nici o desăvârșită ratare; ea poate fi doar trăită.

În captivantul dialog despre viață și provocările ei, profesorul la MIT spune foarte clar și ce nu aduce filosofia – atingerea fericirii sau a unei vieți ideale. În schimb, poate face ca povara durerii să fie mai ușoară.

Citându-l pe poetul Robert Frost, Kieran Setiya subliniază: „Când vine vorba de suferința umană, nu există scăpare, alta, decât calea-nainte”.