Cum reacționezi când te simți rănit emoțional?

  • Publicat:
Cum reacționezi când te simți rănit emoțional?

Nu-i așa că atunci când te simți rănit emoțional, fie te retragi, fie te agiți și te enervezi? Am dreptate? Ar fi cazul să știi că ambele strategii sunt mecanisme de apărare, dar niciuna nu este o metodă eficientă de a-ți face cunoscute nevoile. Da, știu, e al naibii de greu să îi spui celui care te-a făcut să te simți rănit, ce anume a durut. Pentru că, da, ți-e teamă ca nu cumva acestuia să nu îi pese de sentimentele tale, ceea ce te va face să te simți din nou rănit.

Specialiștii, însă, spun la unison, că a fugi într-un astfel de moment – comportament caracteristic celor care au stil de atașament evitant – te va face să te afunzi în suferință și să vrei să eviți orice fel de relații. Ei recomandă pentru a ne îmbunătăți relațiile, să comunicăm cu cel despre care considerăm că ne-a rănit sentimentele. Important este să reușim să comunicăm într-un mod non-acuzator și îi să îi oferim o cale celeilalte persoane să poată remedia situația. Mai jos sunt trei pași care te pot ajuta să îți exprimi sentimentele și să ceri ceea ce dorești de la persoanele din jurul tău.

Păstrează-ți mintea deschisă

Oamenii evită adesea să exprime ceea ce simt pentru că nu vor să provoace un conflict sau să aibă parte de o confruntare. A presupune că exprimarea emoțiilor tale va provoca un conflict este o greșeală din start. Sinceri să fim, da, trebuie să recunoaștem că majoritatea oamenilor trag această concluzie ca urmare a experiențelor din trecut de a exprima ceea ce simt. Acest lucru se poate întâmpla mai ales dacă ai fost crescuți de niște părinți care nu au avut focus pe împlinirea nevoilor tale ca bebeluș ( de a fi văzut, de a fi alinat și de ate simți în siguranță).

Pe de altă parte, este important de menționat faptul că atunci când îți imaginezi că ceva merge prost, te pregătești practic pentru ca acel lucru să meargă prost. Când oamenii se așteaptă la o ceartă, de multe ori evită să exprime emoțiile negative, care pot crea un sentiment de distanțare și răceală între cele două persoane sau așteaptă până când sunt într-atât de supărați încât nu se mai pot abține. Sentimentele care ar fi putut să se discute încă de la primele apariții vor fi acum discutate într-un mod imploziv, prin certuri și reproșuri, ceea ce niciodată nu este un lucru pozitiv.

În loc să faci asumpția faptului că persoana cu care vrei să discuți va sări la ceartă, mai bine discută lucrurile atunci când s-au întâmplat, pentru a nu aștepta să se acumuleze prea multe emoții și să răbufnești.

Exprimă-ți sentimentele fără să dai vina pe celălalt

Când majoritatea oamenilor își fac curajul să aibă o discuție, ei tind să îi spună celeilalte persoane cu ce au greșit, dar într-o manieră în care reproșează celeilalte persoane. Deși exprimarea emoțiilor este esențială pentru o bună comunicare, este important să ne concentrăm pe ceea ce simțim noi, mai degrabă decât pe aspectele cu care simțim că au greșit ceilalți față de noi. În loc să reproșăm oamenilor anumite lucruri, ar fi mai productiv să ne raportăm la noi înșine: „Atunci când tu ai făcut acel lucru, eu m-am simțit în acest fel”. Așa nu arăți cu degetul spre celălalt. Pe când, dacă spui astfel: „Mereu faci lucrul ăsta!!! Nu mai face!”, acesta este un exemplu greșit.

O altă metodă recomandată de specialiști este metoda sandwich: spune mai întâi un lucru bun și constructiv despre cealaltă persoană, apoi spune-i cum te-ai simțit și, la final, pentru a îndulci situația, mai adaugă un compliment.

Spune-i persoanei în cauză că te simți rănit emoțional 

Sentimentele negative sunt generate din cauza unui lucru care nu îți place sau pe care nu ți-l dorești. Pe de altă parte, este foarte important să știm cum să ne comunicăm emoțiile și sentimentele și să ni le asumăm, chiar dacă sunt neplăcute.

Faptul că ceea ce îi spunem celuilalt om s-ar putea să îl supere nu înseamnă că trebuie să ne justificăm emoțiile. Fiecare persoană este îndreptățită să simtă ceea ce simte, însă, este cu adevărat important să fim atenția la modalitatea în care transmitem mesajul. Un ton calm și cald poate face difernța în momentul în care avem ceva negativ de spus la adresa unui apropiat!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult