Cum să îți îndeplinești obiectivele de la început de an

Iată cum poți să îți îndeplnești obiectivele pe care ți le pui la început de an!
  • Publicat:
Cum să îți îndeplinești obiectivele de la început de an

Rezoluțiile de început de an ar trebui înlocuite cu obiective realiste, spun specialiștii! Vrem să ne apucăm de slăbit, să renunțăm la zahăr sau la fumat ori să mergem la sală. Psihologii recomandă să uităm de rezoluții, pentru că, fiind prea dificile, renunțăm ușor la ele. Tot ei spun că e de preferat să ne orientăm, mai degrabă, către scopuri! Un nou an este un prilej minunat pentru a ne regândi scopurile, însă iată modalitatea în care este cel mai bine să o facem, conform psihologului clinician, Bob Taibbi.

Deși viața este împărțită în numeroase tipuri de sarcini, roluri și obiective, o putem simplifica gândindu-ne la cele trei domenii principale care alcătuiesc fundamentul vieții:

Propria persoană: personalitatea și obiceiurile tale, temperamentul tău, modul tău de a face față emoțiilor și stresului, ceea ce faci bine și ceea ce te conduce către eșec.

Relațiile: relații intime, relații cu copiii, prietenii, relațiile profesionale.

Stilul de viață: modul în care îți petreci viața sau ziua, ziua ideală, prioritățile, climatul și ritmul general, cât de mult te reprezintă viața ta pe deplin.

Propria persoană

Oprește-te din a-ți mai propune astfel de scopuri: Să nu mai fiu precaut sau Să nu mai fiu anxios; să nu mai fiu atât de furios; să nu îmi mai fac griji cu privire la ceea ce cred alții; să nu mă mai las condus de un viciu, cum ar fi jocurile de noroc, pornografia sau alcoolul; Să nu mai amân și să evit. Astfel de rezoluții sunt prea greu de atins, de aceea, majoritatea celor care și le propun experimentează eșecul.

Începe cu pași mai mici care pot fi mai ușor de atins. Nu uita că obiectivele setate trebuie să fie realiste! Poți începe prin a gândi astfel: Care e lucrul pe care ai fi vrut să îl faci mereu, dar niciodată nu ai avut curajul? Propune-ți să ai un stil de viață mai echilibrat: fă mai mult sport, începe să ai curajul de a spune nu, fii mai spontan, mai proactiv și încearcă să îți urmezi pasiunile. Nu uita să bei mai multă apă sau să dormi mai multe ore.

Cel mai important este să nu renunți la tine, la ceea ce îți place, ce te face să te simți bine și împlinit.

Relații

Oprește-te din a mai face asta : Nu mai fi atât de autocritic sau pasiv, încetează să te mai concentrezi atât de mult asupra muncii, nu îți mai ignora prietenii, nu te mai aprinde din orice discuție cu partenerul, nu mai fi intimidat de șeful tău, nu mai țipa și nu îți mai vărsa nervii asupra copiilor tăi.

Începe prin a face aceste lucruri: Prioritizează timpul petrecut cu persoana iubită, deschide-te mai mult către cei apropiați și comunică-ți sentimentele, apreciază ceea ce fac ceilalți pentru tine, aliniază-ți așteptările și dorințele cu cele ale partenerului și reamintește-ți că voi doi sunteți o echipă – nu luptați unul împotriva celuilalt, fii un prieten mai bun.

Modul de viață

Evită: să faci din muncă principala prioritate, să te neglijezi, ascunzându-te în spatele sarcinilor pentru job, să îți ignori pasiunile, visele și propriile sentimente.

Începe să: acorzi prioritate relațiilor din viața ta, îți acorzi timp ție, deții mai mult control asupra vieții tale și propriilor comportamente, fii mai responsabil, realizezi ceea ce vrei.

Psihologul Bob Taibbi recomandă să adopți următoarele reguli

Fii concret

A face din relația ta o prioritate sună minunat, dar trebuie să identifici și ce e de făcut pentru a pune relația cu partenerul pe primul loc –  petrecerea timpului împreună după ce copiii adorm, deschiderea sentimentală etc.

Stabilește mini obiective pe termen scurt

Scopul aici este să schimbi modelele implicite de funcționare și să poți da naștere unor noi rutine. Trimite-i un mesaj partenerului tău în fiecare zi cu ceea ce apreciezi la el. Încearcă să fii mai asertiv și ia cuvântul la următoarea ședință de la locul de muncă sau implementează un proiect chiar mâine, mai degrabă decât să îl amâni pentru totdeauna.

Ai grijă la stilul de viață

Acordă-ți timp și implementează un stil de viață echilibrat: fă exerciții fizice frecvent, bea minim 2l de apă pe zi, petrece timp cu cei dragi și încearcă să meditezi zilnic pentru câteva minute!

Nu-ți fie jenă să ceri ajutor

Solicită-i unui prieten să se asigure că discută cu tine atunci când observă că începi din nou să îți amâni obiectivele și proiectele și să îți reamintească scopurile pe care ți le-ai propus. Discută cu partenerul sau cu părinții atunci când ai o zi grea la muncă și te chinui să ții în frâu furia sau frustrarea.

Ia în considerare să mergi la un specialist

Dacă obiectivele tale sunt prea greu de îndeplinit din multe motive întemeiate, este timpul să cauți ajutor profesional. Un profesionist care să te ajute să îți înfrângi dependența, de exemplu, sau un medic cu care să te sfătuiești în legătură cu medicamente pentru anxietate sau un terapeut care să te ajute îți pui în ordine prioritățile ar putea fi soluțiile ideale.

Care sunt obiectivele tale? Cine vrei să fii peste un an? De ce ai cel mai mult nevoie pentru a opri un comportament sau a începe să modifici ceva în viața ta? Nu uita că, mai ales la început de an, este important să îți răspunzi la aceste întrebări.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult