De ce ne plictisim?

Oamenii de ştiinţă au luat cu asalt plictiseala. Nu, nu lucrează la un leac încă, dar cu siguranţă au reuşit să actualizeze definiţia conceptului de plictiseală. Noi concepte – atenţia şi conştientizarea – se consideră că joacă un rol deosebit de important în procesul plictiselii. Astfel, orientarea atenţiei către stările interne şi satisfacerea acestora este cheia către alungarea stării de plictiseală şi reechilibrarea stării noastre de spirit.

Ce este, de fapt, plictiseala? Psihologul german Theodor Lipps a propus una dintre cele mai vechi definiţii în 1903: „Plictiseala este un sentiment de insatisfacţie care rezultă dintr-un conflict între nevoia de activitate intensă mentală şi lipsa de incitare la ea sau incapacitatea de a fi incitat”.  O altă definiţie mai recentă, oferită de către oamenii de ştiinţă cu privire la plictiseală sumarizează faptul că plictiseala este de fapt o dorinţă de a acţiona/de a realiza ceva anume, fără ca individul să cunoască sigur ceea ce caută, aşteptând de la lumea din jurul său ajutor în rezolvarea acestei probleme sau doar aşteptând să treacă.

Studiul condus de cercetătorul John Eastwood în cadrul Universităţii York din Ontario, Canada, defineşte plictiseala drept „o stare aversivă de dorinţă, dar imposibilitatea de angajare în activităţi satisfăcătoare”, lucru care izvorăşte din atenţia acordată eşecurilor anterioare, captivate în reţelele neuronale ale creierului.

Recomandări

Nu confundaţi plictiseala cu depresia!

De ce avem spasme în somn?

Există o serie de explicaţii pentru plictiseală noastră. Acest lucru, de fapt, este o parte a problemei – suntem suprastimulaţi şi asaltaţi cu o varietate de informaţii. Cu cât suntem afectaţi de distractori, cu atât mai mult vom avea nevoie de divertisment, în scopul de a ne simţi satisfăcuţi. Stimulii care ne suprasolicită şi au drept consecinţă pierderea atenţiei şi concentrării, conduc, în final, spre o stare acută de plictiseală.

Conform Dr. Irving Biederman, un neurocercetător al Universităţii din California, realizarea sarcinilor care ne aduc plăcere, eliberează opioide la nivelul creierului, ceea ce are acelaşi efect precum drogurile – o stare de euforie. Cu toate acestea, în momentul în care sarcina respectivă este realizată pe termen îndelungat sau de mai multe ori, neurotransmiţătorii pasează sarcina de la unul la altul, secreţia de opioide nemaiavând loc, motiv pentru care, se instaurează ceea ce noi numim plictiseală.

Descoperirile detaliate în revista Perspectives on Psychological Science au concluzionat următoarele lucruri: într- un sondaj de mari proporţii realizat cu ajutorul elevilor de liceu, în peste 26 de state americane în anul 2007 a fost raportat faptul că doi din trei elevi s-au plictisit în clasa de curs în fiecare zi. Un studiu din 2003 a constatat faptul că 91 la sută din tinerii americani chestionaţi au spus că au experimentat plictiseala, conform cercetătorului Eastwood şi a colegilor săi.

Atenţia şi conştientizarea, cu toate acestea, par a fi cheia pentru această stare fără rost. Noua revizuire sugerează faptul că ne plictisim atunci când avem dificultăţi în a acorda atenţie informaţiilor interne, cum ar fi gândurile sau sentimentele, sau stimulilor externi necesari pentru a lua parte la o activitate satisfăcătoare. De asemenea, noile cercetări concluzionează faptul că plictiseala se manifestă prin conştientizarea faptului că avem dificultăţi în acordarea atenţiei şi blamarea mediului înconjurător pentru starea noastră („Această sarcină este plictisitoare” sau „Nu este nimic de făcut”).

Plictiseala este o stare normală de spirit, care intervine ca urmare a unor procese fiziologice care se petrec la nivelul fiecărui individ. Ceea ce este foarte important de ştiut, este faptul că este foarte bine să facem orice fel de activitate, care ne poate scoate din rutină, de exemplu o plimbare în parc sau descoperirea unei noi cărţi fascinante, dar nicidecum petrecutul timpului în faţa televizorului sau pe internet nu vor fi de ajutor în combaterea stării de plictiseală.