De ce se ceartă românii în vacanță? „Brusc, petrec prea mult timp în prezența partenerului”

  • Publicat:
De ce se ceartă românii în vacanță? „Brusc, petrec prea mult timp în prezența partenerului”
Sursa foto: Shutterstock

Planificată minuțios, prevăzută în bugetul familiei și îndelung așteptată, vacanța de vară se transformă de multe ori în motiv de supărare pentru unii români, ba chiar devin cunoscute certurile care răsună, uneori, chiar de la intrarea în recepția hotelului.

Psihoterapeuta Beatrice Popescu explică motivele și cum putem face ca vacanța să nu mai fie sursă de stres.

Cum ajunge vacanța la care visăm tot anul un factor de stres ?

„Din cauza așteptărilor prea mari!”, e de părere psihoterapeuta Beatrice Popescu. Uneori conflictele apar în familie încă din faza de organizare a vacanței, din cauză că fiecare membru al familiei își vizualizează zilele de vacanță într-un anumit fel.

Copiii se văd deja testând cele mai înalte tobogane dintr-un parc acvatic, în timp ce părinții pot prefera destinațiile relaxante, plajele cu muzica în surdină sau muntele.

Vacanța este visată tot timpul anului și avem așteptări enorme de la acea perioadă: să reparăm casa sau mașina, să ne vedem cu vechii prieteni, să ajungem la părinții din alte orașe sau țări, să vizităm destinații noi, incitante și să ne și relaxăm! Unii oameni își fac liste imense de obiective pe care trebuie să le bifeze într-o singură vacanță de 7-8 zile.

Acest trebuie este lipsit de sens, pentru că atunci când apare obligativitatea, plăcerea dispare. O vacanță de calitate nu este una în care reușim să vedem 10-15 obiective, iar la sfârșitul ei suntem epuizați și frustrați de plafonul cheltuielilor, ci e una în care reușim să ne relaxăm, fără presiuni și cerințe exterioare sau așteptări aberante, explică Beatrice Popescu.

Prea mult timp în compania partenerului

Un alt motiv al conflictelor apărute în timpul vacanței propriu-zise ar fi că unii adulți nu mai știu să petreacă timp în cuplu.

Uneori, și acest lucru s-a observat în pandemie, cuplurile fără copii nu reușesc să se deconecteze în prezența partenerului, pare că brusc, după ce un an întreg s-a împărțit timpul între casă și job, în vacanță există prea mult timp la dispoziție în prezența partenerului și, invariabil, apar pe tapet nemulțumiri mai vechi, legate de relația cu socrii, cu părinții, nemulțumiri financiare. În plus, în loc să se concentreze pe călătoria în sine, unii își iau cu ei munca în vacanță, refuzând să se bucure de starea de vacanță, a adăugat specialistul.

Grija excesivă pentru copii

Un al alt factor de stres care poate afecta dinamica familiei este dată de schimbarea mediului înconjurător, lucru care determină părinții, mai ales pe cei care au copii mai mici, să fie mereu „în gardă”: să nu răcească cel mic sau cea mică, să nu se rănească la tobogan, să înoate fără evenimente neplăcute, să nu se piardă pe plajă.

Cu toate acestea, copiii sunt adaptabili și, dacă au mulți copii pe lângă ei, reușesc să-și creeze universul lor și e posibil chiar ca pe perioada vacanței să prefere comunicarea cu acești noi prieteni față de comunicarea cu părinții.

Cu toate acestea, Beatrice Popescu ne asigură că vacanța perfectă pentru fiecare chiar există, tot ce trebuie să facem este să vorbim cu cei dragi:

Nu trebuie neglijate hobby-urile niciunui membru al familiei, pentru că acesta se va simți frustrat și va rămâne cu ideea că vacanța a fost a celorlalți. Ideal ar fi să se decidă de la început, în unanimitate, dacă se dorește mare, munte sau o vacanță culturală. Apoi, se poate face un program care să includă activități cât mai diverse, pentru ca nimeni să nu fie neglijat.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
De ce suntem geloși: pastila de psiho
De ce suntem geloși: pastila de psiho