Depresia și cum se poate deghiza

Te gândești că depresia este doar atunci când ești foarte deprimat. Specialiștii te contrazic.
  • Publicat:
Depresia și cum se poate deghiza

Institutul Național de Sănătate Mentală avertizează cu privire la faptul că depresia este a doua cauză principală de deces în SUA pentru categoria de vârstă 10-34 ani și a patra cauză principală pentru categoria 35-54 ani. Depresia netratată este puternic corelată cu dezvoltarea hipertensiunii și a diabetului, ambele asociate cu moartea prematură. În ciuda acestor constatări șocante, când ați auzit ultima dată discuții care să abordeze cu adevărat problematica depresiei? Probabil într-o reclamă pentru medicamente…

Să recunoaștem: sănătatea mintală este încă un subiect tabu la fel ca sexul, este peste tot, dar considerat un subiect care nu trebuie atins prea mult. Multe centre sau clinici nici măcar nu folosesc cuvintele „sănătate mintală” sau „psihologie” în titlurile lor. Poate că acest lucru este bine intenționat, încercând să elimine stigma și prin urmare, să facă centrele mai primitoare pentru clientelă, dar în același timp, este ca și cum ar spune: „Nu menționați acest cuvânt!”.

Bineînțeles, dacă despre depresie (și alte afecțiuni) s-ar vorbi mai mult, ar putea fi mai ușor de recunoscut. Mai mulți oameni ar fi tratați; ar fi mai puțină suferință și un impact global semnificativ mai scăzut. Psihiatrul britanic Edward Bullmore a remarcat faptul că depresia este atât de răspândită, iar efectele sale economice sunt atât de vaste, încât dacă ar fi vindecată doar în Anglia la momentul scrierii lucrării sale (în anul2018), rata anuală de creștere a economiei s-ar tripla.

Multiplele fețe ale depresiei

Poate surprinde cititorii faptul că depresia are mai multe fețe. Depresia se poate prezenta și sub formă de furie, iritabilitate, opoziție și sfidare, în special pentru copii și adolescenți, dar cu precădere în rândul bărbaților.

Credeți sau nu, o stare de spirit negativă nici măcar nu este necesară pentru diagnosticul tulburării depresive majore. Criteriul de diagnostic A din Manualul de diagnosticare și statistic al tulburărilor mintale (DSM) constată că trebuie să fie prezentă o dispoziție deprimată sau incapacitatea de a mai experimenta plăcere.

Adulți atipici

În cazul adulților nu este neobișnuit ca depresia să se manifeste sub forma unei stări de spirit furioasă sau irascibilă, în special la bărbați. Există, din păcate, o preconcepție culturală care afirmă faptul că este mai bine să fii agresiv decât să plângi, dacă ești bărbat și aceasta, la rândul ei. întreține o astfel de depresie.

Concluzia: Orice modificare a dispoziției vreme de mai multe săptămâni sau luni poate sugera o anumită formă de depresie. Împreună cu alte simptome, cum ar fi pierderea apetitului, tulburările de somn, gândurile de moarte/ sinucidere, agitație, lipsa motivației, incapacitatea de concentrare și dezinteresul față de activitățile plăcute anterior, de la hobby-uri până la sex, depresia se poate instala cu ușurință în viața unui individ.

Vești bune

Deși toate aceste aspecte sună trist, vestea bună este că depresia este extrem de tratabilă odată identificată. S-a stabilit faptul că terapia sau medicamentele, în mod independent, pot avea un efect semnificativ asupra vindecării acestei afecțiuni. Psihoterapia în combinație cu medicația antidepresivă este abordarea standard.

Fiți atenți

Au fost șapte luni mai puțin plăcute. Nu au existat doar îngrijorări legate de sănătate din cauza unei pandemii la nivel mondial, ci și răsturnări politice, dezastre naturale și a ajuns să ne fie teamă să mergem chiar și până la sală pentru un antrenament. Dacă voi sau un prieten ori persoana iubită ați început să manifestați irascibilitate și insomnie și nici nu v-ați simțit voi înșivă în ultima perioadă, nu treceți cu vederea. Încercați să oferiți o privire de ansamblu vieții și să descoperiți dacă există riscul unei potențiale depresii. Nu este o rușine și nicidecum un subiect tabu! Depresia afectează cea mai mare parte din populație și a venit momentul să o luăm în serios!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Tot ce trebuie să știi despre anxietate
Tot ce trebuie să știi despre anxietate