Orice femeie îşi doreşte frumuseţe. Vrem să fim mai înalte, mai slabe, cu părul mai lung sau mai creţ. Nu vom fi niciodată mulţumite îndeajuns şi vom căuta mereu moduri noi de a ne simţi mai frumoase şi mai împlinite.
Şi totuşi, care este cheia frumuseţii? Ţine doar de aspectul fizic? De genele moştenite de la părinţi? Sau de noile tendinţe în materie de modă şi coafură? În nici un caz! Frumuseţea adevărată este echilibrul perfect între exterior şi interior.
Iată, deci, care sunt cei 3 paşi spre frumuseţe!
Te-ai gândit ce vei face peste cinci ani? Dar peste zece? Dar când vei ajunge la bătrâneţe? Ţi-ai făcut un plan ca să ştii spre ce te îndrepţi sau doar trăieşti de pe o zi pe alta făcând lucrurile pe care trebuie să le faci în ziua respectivă, dar care nu te duc nicăieri?
Un om care are un scop este un om foarte frumos. Îi poţi vedea acea sclipire şi hotărâre din ochi care trădează faptul că ştie unde vrea să ajungă şi, de asemenea, ştie şi cum va ajunge acolo.
Dacă nu ştii unde vrei să ajungi peste câţiva ani sau dacă nu ştii ce vrei să faci în această viaţă, vreau să-ţi spun că frumuseţea este trecătoare. Bineînţeles, mă refer la cea fizică! Frumuseţea sufletească constă în a avea un scop spre care să te îndrepţi şi spre care să faci câte un pas în fiecare zi. Dacă nu ai unul, atunci fă o pauză şi gândeşte-te la ce vrei să faci cu viaţa ta! Pune-l apoi pe hârtie, descriind paşii pentru a ajunge la el şi urmează-i conştiincioasă!
Sunt foarte multe persoane pe această planetă, mai ales în ţările occidentale, care ar putea fi mai sănătoase şi mai frumoase dacă ar face puţină mişcare. Tu cum stai la acest capitol? Faci mişcare măcar de două ori pe săptămână?
Dacă răspunsul e Nu şi, dacă vrei să fii frumoasă cu adevărat, îţi recomand să-ţi faci un plan chiar acum! Scoate-ţi agenda şi fă în aşa fel încât două ore din timpul săptămânii viitoare să-ţi fie libere pentru alergare în parc, pentru înot, mersul la sala sau orice altă activitate care îţi face plăcere.
Îţi va fi foarte greu să fii o persoană frumoasă daca nu faci mişcare în mod regulat. Sportul îţi tonifică muşchii, îţi întăreşte inima, te face să te simţi fericită şi, nu în ultimul rând, practicându-l cu regularitate vei fi pe zi ce trece mai frumoasă!
Nu-ţi trebuie multe lucruri ca să începi şi nici nu trebuie să faci lucruri foarte complicate. Poţi începe cu alergare, după care să continui cu înot iar apoi, poţi încerca să mergi la sală, ca să-ţi tonifici musculatura. Îţi garantez că nu vei regreta!
Ca să fii frumoasă în exterior, trebuie mai întâi să „înfrumuseţezi” interiorul tău. Inteligenţa, cunoaşterea şi permanenta informare înseamnă fumuseţe. Frumuseţea de a şti ce se întâmplă în jurul tău, frumuseţea de a fi capabilă să porţi o discuţie indiferent de subiect, frumuseţea de a nu te bloca atunci când eşti pusă într-o situaţie imprevizibilă.
Citeşte mult, informează-te, află noutăţile şi lucrurile importante de care te „loveşti” zi de zi! Nu te mulţumi cu ceea ce ştii deja şi caută mereu să afli mai mult. „Frumuseţea vine din interior” nu este doar un citat drăguţ. Este un adevăr de care trebuie să ţii cont înainte să mergi la sală, înainte să ţii vreo dietă şi înainte să pui pe tine o tonă de fard!